URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
06 Mai 2018, 11:52

Încă o avertizare meteo rapidă pentru județul Bihor: descărcări electrice și grindină!

Încă o avertizare meteo rapidă pentru județul Bihor: descărcări electrice și grindină! foto arhivă, generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Meteorologii au emis, duminică, o nouă atenționare meteo imediată de tip cod galben valabilă pentru județul Bihor.

Potrivit unui comunicat al Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea este valabilă între orele 11.35 – 13 și vor fi frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, averse de ploaie care vor cumula 15-20 l/mp și intensificări de scurtă durată ale vântului.

În județul Bihor va fi afectată în special zona de munte, peste cota 1800 m, dar și localitățile Ștei, Bratca, Buntești, Pietroasa, Lunca, Drăgănești, Rieni, Remetea, Vașcău, Câmpani, Curățele, Bulz, Budureasa, Cărpinet, Nucet, Tărcaia, Lazuri de Beiuș și Criștioru de Jos.

Avertizarea vizează și o parte din județul Caraş-Severin, respectiv Reșița, Oravița, Anina, Bozovici, Pojejena, Carașova, Lupac, Răcășdia, Grădinari, Sasca Montană, Dognecea, Forotic, Ticvaniu Mare, Ciclova Română, Vărădia, Socol, Berliște, Naidăș, Vrani, Ciuchici, Ciudanovița și Goruia.

UPDATE:

Meteorologii au prelungit avertizarea până la ora 17, iar ulterior până la ora 18.30.

Sunt afectate localitățile Beiuș, Ștei, Buntești, Pomezeu, Pietroasa, Lunca, Drăgănești, Rieni, Șoimi, Remetea, Vașcău, Olcea, Câmpani, Curățele, Roșia, Budureasa, Cărpinet, Nucet, Tărcaia, Căbești, Lazuri de Beiuș, Criștioru de Jos și Pocola.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2241 RON
  • 1 EUR = 4.7249 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON