URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 28 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au trebuit să treacă trei mandate pentru ca primarul Ilie Bolojan să dea liber la refacerea vechilor parcuri. Este adevărat că atunci când faci o casă începi cu fundaţia, cu infrastructura, dar poate că parcurile 1 Decembrie şi Petofi meritau mai de mult o revigorare.
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 12 februarie a.c., Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Codului administrativ invocată de Avocatul Poporului, astfel încât acest act normativ rămâne în vigoare şi produce efecte juridice. Deşi lumea juridică se aştepta la o decizie de neconstituţionalitate rapidă a acestui act normativ, după ce a ţinut dosarul pe rol aproximativ 6 luni, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi, că este absolut constituţional să adopţi un cod prin ordonanţă de urgenţă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
14 Mai 2011, 13:44

CNN: Zdob şi Zdub, printre favoriţii la câştigarea Eurovision 2011

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
CNN a realizat un material despre concursul Eurovision, descriind evenimentul muzical ca unul dintre cele mai longevive şi vizionate concursuri. Cei de la CNN spun că show-ul este deseori unul spectaculos, dar are şi momente ridicole. "Ţara câştigătoare a concursului va avea parte de mult prestigiu, însă şi de o creştere a economiei", spune reporterul televiziunii.

În opinia celor de la CNN concurenţii din Irlanda, Marea Britanie, Suedia şi Republica Moldova sunt printre fruntaşii competiţiei şi ar avea cele mai multe şanse în lupta pentru marele premiu. Republica Moldova este reprezentată în acest an de excentricii artişti din formaţia Zdob şi Zdub, cu melodia "So lucky". Marea

Finala concursului Eurovision va avea loc în această seară la Dusseldorf Arena, Germania. România este reprezentată de orădenii de la Hotel FM, care va intra în concurs cu piesa "Change" poziţia a 17-a.

Ordinea intrării în concurs în finala de sâmbătă este următoarea: Finlanda, Bosnia-Herţegovina, Danemarca, Lituania, Ungaria, Irlanda, Suedia, Estonia, Grecia, Rusia, Franţa, Italia, Elveţia, Marea Britanie, Moldova, Germania, România, Austria, Azerbaidjan, Slovenia, Islanda, Spania, Ucraina, Serbia şi Georgia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3926 RON
  • 1 EUR = 4.8068 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON