Compania Uber, care oferă servicii de transport, a ajuns în sfârşit şi în Oradea. Astfel, începând de joi, 1 iulie, orădenii pot comanda, prin intermediul aplicaţiei dedicate, maşini care să-i ducă la destinaţie, în Oradea. Până pe 11 iulie, pot beneficia şi de reduceri, transmit reprezentanţii Uber România.
"Uber se lansează astăzi în Oradea, al unsprezecelea oraş din România în care aplicaţia este disponibilă. Uber se lansează în oraş cu UberX, cel mai utilizat serviciu al companiei, care oferă acces la curse convenabile şi sigure, cu un timp de aşteptare de doar câteva minute", se arată într-un comunicat oficial.
Potrivit anunţului, în perioada 1 – 11 iulie, toţi utilizatorii noi din Oradea pot folosi codul HELLOORADEA pentru o reducere de 50% din costul primelor două curse cu UberX pe teritoriul municipiului. Reducerea nu va depăşi, însă, 7 lei pe cursă.
În România, Uber este disponibil în 11 oraşe: Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Constanţa, Craiova, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Oradea.
Uber este o aplicaţie care conectează pasageri şi şoferi în mai mult de 70 de ţări din toată lumea, în peste 10.000 de oraşe. "Toţi şoferii parteneri din Oradea sunt licenţiaţi pentru a transporta pasagerii în siguranţă către destinaţiile lor", garantează reprezentanţii Uber.
"Oamenii sunt din ce în ce mai interesaţi de transportul alternativ şi ne bucurăm că le putem oferi orădenilor acces la tehnologia Uber, care conectează pasageri şi şoferi şi care îmbunătăţeşte nivelul de siguranţă al călătoriilor lor. Colaborăm cu autorităţile locale şi vrem să devenim un partener de lungă durată atât pentru ele, cât şi pentru utilizatori", a transmis Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber România.
În aplicaţia Uber, pe care o pot descărca pe telefon, pasagerii au acces la informaţii despre şofer (fotografia acestuia alături de rating, modelul şi numărul maşinii). Mai mult, pasagerii pot urmări cursele în aplicaţie, atât înainte de sosirea maşinii la locul de preluare, cât şi în timpul călătoriei, şi pot trimite statusul acesteia unui contact de încredere.
"Anul trecut, Uber a lansat o serie de măsuri şi proceduri pentru siguranţă şi igienă, pentru a ajuta comunităţile locale să se deplaseze cu uşurinţă în perioada pandemiei. Atât şoferii, cât şi pasagerii trebuie să poarte mască în timpul curselor şi sunt rugaţi să confirme că au înţeles şi că respectă regulile de sănătate şi siguranţă recomandate de organizaţiile mondiale de sănătate", asigură reprezentanţii Uber.
Uber s-a lansat în 2010 pe piaţa din Statele Unite ale Americii, dar s-a extins spectaculos în multe ţări ale lumii. Între timp, şoferii Uber au făcut peste 10 miliarde de curse.
Pe de altă parte, în acest an a fost lansată în Oradea şi platforma de mobilitate Bolt, care oferă tot servicii de transport la cerere.
Cum funcționează Uber
- Descarcă aplicația Uber pe telefonul tău și creează un cont
- Aplicația se va deschide cu o întrebare simplă: „Încotro?”
- După ce ai setat destinația, aplicația îți va arăta prețul călătoriei
- Poți urmări statusul cursei și trimite localizarea pe hartă și timpul estimat de sosire prietenilor sau familiei
- Plătește numerar sau prin intermediul plății electronice
- Oferă rating și feedback șoferului
- După finalizarea cursei, vei primi un e-mail cu o chitanță electronică, iar din contul tău Uber vei putea descărca factura fiscală
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.