URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Mai 2019, 16:41

Turnul de apă din strada Uzinelor a fost demolat cu ajutorul unui picon (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Turnul de apă din strada Uzinelor, nefolosit de ani de zile, a fost demolat, miercuri, cu ajutorul unui picon (utilaj pentru sfărâmat ziduri, stânci, etc.) la comanda Companiei de Apă Oradea.

Va fi punct de colectare a deşeurilor

"Turnul de apă a fost demolat la cererea Primăriei care va amenaja aici un punct de colectare a deşeurilor după modelul celui de la capătul cimitirului municipal", a declarat pentru BIHOREANUL directorul Companiei de Apă Oradea, Ovidiu Gavra.

Demolarea turnului a costat circa 100.000 lei şi a fost executată de o firmă din Arad.

Conform autorizaţiei de demolare eliberate de municipalitate, încă din luna martie pe amplasamentul eliberat urmează să se amenajeze organizarea de şantier a celui de al doilea punct de colectare a deşeurilor din Oradea.

Electrocasnice, mobilier, deşeuri...

Cu o suprafaţă de 2.900 metri pătraţi, viitorul punct de colectare, dotat cu cântar, va cuprinde o porţiune asfaltată pentru circulaţia autovehiculelor şi pietonilor şi o platformă de beton.

Pe aceasta din urmă vor fi amplasate 12 containere de depozitare a deşeurilor, un container pentru deşeuri periculoase, două containere prefabricate, din care unul cu funcţiuni administrative, iar celălalt cu grupuri sanitare pentru angajaţii şi utilizatorii punctului de colectare.

Orădenii vor putea depune aici, cu titlu gratuit, deşeuri rezultate din amenajări şi reamenajări ale spaţiilor de locuit - de la materiale textile, ambalaje metalice şi obiecte casnice, până la mobilier, lemn, deşeuri vegetale şi deşeuri periculoase.

După cum se ştie, primul punct de colectare a fost amenajat în urmă cu doi ani de RER Vest în strada Thurszo Sandor, lângă cimitirul municipal, şi s-a dovedit de succes.

Până la sfârşitul anului 2018 orădenii au depus aici peste 1.500 tone de deşeuri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Au desfiintat...
Au desfiintat toate igluurile din oras fara sa puna nimic in loc. Dupa ce oamenii s-au invatat sa adune si sa depoziteze cat de cat selective au stricat aceasta invatatura. Mai astia din pmo voi si ganditi sau doar va faceti ca infaptuiti ceva? Va faceti ca munciti?
Postat 09 Mai 2019, 17:19 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON