URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Mai 2023, 14:27

Trupa Byron revine pe 13 mai la Oradea la Ma Hub (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sâmbătă, 13 mai, de la ora 20, trupa Byron te așteaptă la MA Hub în Oradea la un concert electric. Biletele sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro.

Byron cântă rock cu influențe diverse, s-au înființat în 2006 și au lansat de atunci 7 albume de studio și trei DVD-uri live.

Sunt obișnuiți să cânte atât pe scene mari de festival în fața a mii de spectatori cât și wireless, neamplificat, pentru o mână de oameni, au filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime) pentru că era o provocare de neratat și au compus coloana sonoră pentru un serial original HBO România.

Din când în când fac concerte de improvizație 100% (seria Impromptu) și în decembrie 2014 au filmat la Teatrul Național din Cluj concertul „Electric Marching Band” cu o fanfară militară și un cor de elevi, a cărui lansare pe DVD a fost susținută printr-un scurt turneu de proiecții în cinematografe.

Apoi a urmat albumul „Eternal Return”, care a fost înregistrat în High Resolution la Dublin în celebrele studiouri Windmill Lane și masterizat la Londra la Abbey Road.

La sfârșitul lui 2019 byron au lansat cel mai recent album de studio - nouă - compus în totalitate în limba română.

„Nouă” este un album despre noi, despre România, dedicat nouă. Un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.

În 2022 byron au lansat trei piese noi , „Memento”, „Monstrul de sub pat” și ‚Prea târziu’ vestind viitorul album de studio programat pentru lansare în 2023.

Biletele pentru concertul de pe 13 mai din Oradea sunt disponibile aici!

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON