Şi ce dacă suntem mai puţini?

Oradea a pierdut 13.000 de locuitori, în timp de localităţile din zona metropolitană au înregistrat un boom de populaţie. Nu cred că orădenii au fugit de taxele prea mari din Oradea. E improbabil să nu poţi suporta un impozit de 200 euro anual şi să te muţi la Sântandrei la o casă de 100.000 euro.

E drept că au fost şi oameni care, ieşiţi la pensie, s-au retras pe la casele părinteşti de la ţară, de unde nu a dispărut nici găina, nici apa de la fântână, nici lemnele furate din pădure, nici buda din curte.

Problema nu e că Oradea se depopulează, la fel ca toate marile oraşe din ţară, ci că transferul de populaţie pune noi probleme. Dacă ai un primar de comună suburbană bătut în cap, care sfidează pe toată lumea, inclusiv bunul simţ, nu se va putea face o centură, o legătură rapidă pentru navetişti sau infrastructură şcolară şi medicală. Exemplul nefericit al Floreştiului ar trebui să dea de gândit tuturor.

Cei din Zona metropolitană nu trebuie să se opună unificării, pentru că ei se bucură nu doar de beneficiul spaţiilor verzi ale comunei, ci şi de infrastructura municipiului reşedinţă de judeţ. Adică au acces facil la şcolile cele mai performante şi la asistenţa medicală cea mai bună, cât poate fi ea de bună în România.

A venit momentul ca reorganizarea administrativă a ţării să înceapă. Şi cel mai simplu este să o faci cu zonele metropolitane, unde primarii de comune să primească timp de un mandat funcţii de primar de sector, după care întregul conglomerat să fie condus după un plan unic.

Mă gândesc că şi pe la jumătatea secolului XIX, când s-au unificat cele patru localităţi care au alcătuit Oradea Mare, or fi fost orgolii, dar uite ce mândreţe de oraş a răsărit.