Şase bihoreni ajunşi la venerabila vârstă de 100 ani au fost vizitaţi şi sărbătoriţi într-o campanie a Ministerului Afacerilor Interne derulată în perioada 14-28 iunie, cu ocazia Centenarului, în toate judeţele din ţară.
În Bihor, sărbătoriţii sunt din Oradea, Tăşad, Mişca, Săcueni, Văşad şi Valea lui Mihai şi au fost vizitaţi de prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, însoţit de reprezentanţii şi purtătorii de cuvânt ai structurilor MAI din judeţ: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al Judeţului Bihor şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.
"Oamenii au primit cu emoţie vizita autorităţilor, care le-au înmânat fiecăruia o scrisoare personalizată din partea ministrului afacerilor interne, doamna Carmen Dan, simboluri naţionale, printre care un steag tricolor, cu invitaţia de a-l purta aproape de inimă, aşa cum au purtat şi România, precum şi alte mici cadouri simbolice", se arată într-un comunicat de presă comun transmis de structurile MAI din Bihor.
Bucurii mari din lucruri mărunte
Care e secretul longevităţii? Orădencei Margareta Mezei, fostă gestionară, îi place să râdă, să glumească, să bea un pahar de vin bun seara, alături de cei dragi, dar şi cafeaua cu frişcă pe care îşi aminteşte că o savura cu plăcere alături de soţul său pe o terasă din Oradea. Îi displace profund minciuna. "Bucuriile mari vin din lucruri mărunte!", spune orădeanca, o optimistă irecuperabilă, mereu veselă şi sociabilă.
O cumpănă în viaţa sa a fost moartea primului soţ, dar a avut puterea să depăşească toate greutăţile pe care i le-a scos în cale viaţa, s-a recăsătorit, soţul său trăind, de asemenea, până la frumoasa vârstă de 99 de ani. Are o singură fiică şi un nepot.
Ileana Iluţa, o altă bihoreancă născută deodată cu România Mare, locuieşte în satul Tăşad, comuna Drăgeşti, bucurându-se de cei doi nepoţi şi şase strănepoţi pe care i-a dăruit unicul său copil. Deşi a rămas văduvă în momentul în care copilul său a împlinit 4 ani, bihoreanca a ştiut să depăşească greutăţile vieţii "prin multă muncă, credinţă în Dumnezeu şi iubire faţă de oameni", ingrediente pe care le consideră indispensabile longevităţii.
Să iubeşti!
Bihoreanca Szabó Róza din Mişca, comuna Chişlaz, radiază de bucurie şi energie, trebăluieşte prin ogradă şi acum, la 100 ani, fără să se plângă vreodată, deşi ar avea motive, căci soarta nu a iertat-o. Rămasă orfană de la 7 ani şi confruntată deseori cu greutăţi, tanti Roza a încercat să rămână mereu pozitivă. "Trebuie să iubeşti pe toată lumea, indiferent dacă e român, maghiar sau slovac. Să nu porţi ură în suflet faţă de nimeni", a mărturisit ea musafirilor, explicând că şi-a găsit resursele în abordarea dedicată a fiecărui aspect al vieţii. "Orice faci în viaţă trebuie să faci cu mare plăcere". Are un copil, un nepot şi un strănepot, pe care i-a crescut în spiritul acestor principii.
O altă bihoreancă care a atins frumoasa vârstă de 100 de ani, Szőkőcs Irén, din localitatea Săcueni, este văduvă şi are 3 copii, 4 nepoţi, 10 strănepoţi şi 2 stră-stră-nepoţi. Amintirea tristă a celui de-al Doilea Război Mondial, care i-a marcat tinereţea, a fost estompată de-a lungul timpului de clipele fericite petrecute alături de frumoasa şi marea sa familie, pe care o consideră un nesecat izvor de tinereţe sufletească.
Viaţa e grea, dar merită trăită
Un alt bihorean ajuns la vârsta centenarului trăieşte în Valea lui Mihai. Îl cheamă Feher Petru, este veteran de război şi consideră perioada petrecută pe frontul de luptă ca fiind cea mai apăsătoare din viaţa sa.
Nea’ Petru are 2 băieţi, 6 nepoţi şi 8 strănepoţi, iar pentru el, familia ocupă primul loc. Îi place şi acum să pescuiască şi urăşte nedreptatea, fiind ghidat de-a lungul vieţii de credinţa în Dumnezeu. "Viaţa e grea, dar merită trăită", spune el.
Cu privirea senină şi blândă a omului care a învăţat că viaţa este mai mult decât suma anilor trăiţi, Alexandru Nica, din localitatea Văşad, comuna Curtuişeni, povesteşte cu nostalgie atât despre momentele dureroase prin care a trecut, printre care decesul soţiei, un accident suferit de fiica sa şi confiscarea terenurilor din perioada regimului comunist, cât şi despre clipele încărcate de fericire petrecute alături de cei 2 copii, 5 nepoţi şi 8 strănepoţi ai săi.
A trecut peste toate, bune şi rele, găsindu-şi liniştea sufletească în marea sa pasiune - creşterea şi întreţinerea cailor - dar şi în bucuriile simple, cum e sărbătoarea Crăciunului şi obiceiurile româneşti specifice acesteia.
Umorul e bun la toate
Ce au în comun toţi cei şase centenari bihoreni? Toţi consideră familia ca fiind cel mai de preţ dar, toţi apreciază micile bucurii ale vieţii, de la o prăjitură savuroasă, o cafea cu frişcă, la o seară petrecută alături de prieteni dragi. Toţi recomandă munca şi mişcarea ca fiind esenţiale pentru o bună stare de sănătate şi toţi au hobby-uri, de la croşetat, pescuit, gătit, la creşterea şi îngrijirea animalelor.
Cei şase centenari bihoreni consideră esenţiale dragostea faţă de Dumnezeu, iubirea faţă de toţi semenii şi bunătatea. Toţi şi-au păstrat simţul umorului, socotit fundamental pentru a depăşi momentele mai puţin uşoare din viaţă.
"Minciuna, nedreptatea, cearta şi singurătatea au fost identificate de bihorenii născuţi odată cu România ca fiind lucrurile care le displac cel mai mult şi pe care le-au evitat o viaţă întreagă", se arată în comunicatul MAI, urându-le din nou "La mulţi ani!".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.