URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Martie 2017, 12:38

RER distribuie saci galbeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În această săptămână, operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service va împărţi orădenilor care stau la case noi role cu saci galbeni, destinaţi colectării fracţiei uscate.

Distribuirea celor 18.000 role se va face în zilele de marţi şi joi, odată cu colectarea deşeurilor menajere. Rolele vor fi înmânate orădenilor care sunt găsiţi la domiciliu sau lăsate în cutiile poştale ori aruncate peste gard celor care nu vor fi de faţă la golirea pubelelor.

Fiecare rolă conţine 25 de saci de unică folosinţă, în care orădenii trebuie să arunce exclusiv deşeurile care pot fi reciclate: hârtii, cartoane, deşeuri din metal precum doze de băuturi, cutii şi capace din aluminiu şi resturi plastice, cum sunt pungile, flacoanele de detergenţi ori săpun lichid, pet-uri, paharele de iaurt şi smântână, precum şi ambalajele tip tetrapak, cutii pentru lapte ori suc.

Pentru eficienţa colectării selective, cartoanele aruncate în saci trebuie pliate şi legate, iar PET-urile şi dozele de băutură trebuie strivite, aşa încât să ocupe mai puţin loc atât în saci, cât şi în utilajele care îi transportă spre staţia de sortare.

Toate rolele vor fi distribuite gratuit, la fel ca în precedentele acţiuni similare iniţiate de RER, care asigură de altfel, tot gratuit, şi colectarea reciclabilelor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON