URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 August 2019, 16:20

Rămășițe umane găsite într-o pădure din Caracal: Gheorghe Dincă susține că sunt ale victimei sale, Luiza Melencu

Rămășițe umane găsite într-o pădure din Caracal: Gheorghe Dincă susține că sunt ale victimei sale, Luiza Melencu Luiza Melencu (stânga) şi Gheorghe Dincă (dreapta), cel care ar fi răpit-o şi ucis-o (sursa foto: observatorulph.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anchetatorii au găsit, luni, oseminte umane într-o pădure din Caracal. Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, a susținut că acestea aparţin fetei care a dispărut în luna aprilie şi care a urcat la el în maşină, Luiza Melencu.

Potrivit surselor agenţiei Mediafax, la ora transmiterii ştirii, Gheorghe Dincă participă alături de procurorii DIICOT şi poliţişti de caz la căutările care au loc în pădurea de lângă Caracal, o pistă oferită de suspect. 

O altă echipă de anchetatori se află într-un lan de floarea-soarelui, de pe marginea drumului dintre Caracal și Craiova, unde Dincă a spus că ar fi aruncat telefonul Luizei.

De-a lungul săptămânii trecute, Dincă le-a mai dat şi alte piste anchetatorilor, care s-au dovedit a fi false. Poliţiştii au căutat trupul tinerei în râul Olt şi în Dunăre, fără niciun rezultat însă. 

Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, este dispărută din luna aprilie, iar Gheorghe Dincă le-a recunoscut anchetatorilor că a ucis-o. 

Tânăra în vârstă de 18 ani a plecat de acasă în 14 aprilie. Aceasta trebuia să ajungă din satul Dioşti, judeţul Dolj până în Caracal, judeţul Olt, distanţa fiind de aproximativ 15 kilometri. Tânăra a fost luată la ocazie de Gheorghe Dincă, iar apoi n-a mai fost văzută.

Rămăşiţele găsite urmează să fie expertizate pentru a se determina cu certitudine dacă sunt sau nu ale Luizei.

Sâmbătă, procurorii DIICOT au anunţat oficial că în urma analizelor Institutului Naţional de Medicină Legală a oaselor ridicate de la domiciliul lui Gheorghe Dincă, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, al Alexandrei Măceşanu, pe care Dincă a recunoscut că a ucis-o.

După cum se ştie, crimele din Caracal au şocat o ţară întreagă şi au scos la iveală modul defectuos în care au intervenit autorităţile, în special cele poliţieneşti, în cazul Alexandrei Măceşanu, care a sunat de trei ori la 112, însă nu a fost salvată. Mai rău, operatoarea de la 112 şi poliţistul cu care a vorbit au persiflat-o, iar acesta din urmă i-a spus să nu mai ţină linia ocupată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON