URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 04 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
01 Aprilie 2023, 10:23

Primul concert al trupei Bazooka în Oradea: sute de fani au cântat împreună cu „Satana” şi „Echo” (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Pfui, frate, m-a loat bwaba / Copii nu vă drogaţi că vă dă cu coasa baba", au fredonat câteva sute de fani alături de cântăreții „Satana” şi „Echo”, la primul concert pe care trupa bihoreană de hip-hop Bazooka l-a susținut în Oradea, vineri, la Casa de Cultură a Tineretului din cartierul Ioşia.

Iubiţi de fani

Evenimentul care a umplut Casa de Cultură a Tineretului şi a strâns circa 500 de persoane de toate vârstele, în special adolescenţi şi tineri, a fost organizat de Sámuel Kiss-Roth şi Cătălin Gherman sub brandul West Lake. Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, cei doi adolescenţi din Oradea, asociaţi în firma Storm Events, şi-au dorit să ofere publicului orădean concerte cu artişti până acum neinvitaţi aici.

Astfel, vineri, pe scenă i-au adus pe orădeanul Codrin Bradea, a.k.a. Satana, şi aleşdanul Vlad Milea, pe numele de scenă Echo, care au format trupa de hip-hop Bazooka încă din 2015 şi au avut o mulţime de concerte în ţară, dar niciodată în Oradea.

"Oradea, sunteţi gata?", a strigat Echo. "Avem o piesă pentru voi, de pe primul nostru album, să vedem dacă o să cântaţi cu noi", a completat Satana.

Cei doi tineri au cântat apoi piesa "ADHD", urmată de altele precum "Cu ouă", "Mai du-te-n plm", "În colţu gurii" ori "Legat de calorifer", dar şi „Bwaba”, în care cei doi îi sfătuiesc pe tineri, prin versuri, să nu consume droguri. Au urmat și alte melodii de pe noul lor album "Doi penali", al cincilea la număr, care a fost lansat în toamna anului trecut pe platformele de streaming.

Totul, într-o atmosferă în care au fost aclamați de fani, care au pozat și au filmat cu telefoanele mobile.

Atenție, limbaj explicit!

Coadă de sute de metri

"Şi dacă nu ţi bine / Doi penali lângă tine / Şi dacă ţi-e greţică / Turnăm la păhărică", au arătat cei doi în refrenul piesei "Doi penali" împreună cu publicul.

Între fanii trupei s-au numărat inclusiv tineri care au venit din Piteşti pentru a-i vedea.

De altfel, la ora 9, înainte cu două ore de concert, participanţii au format o coadă de câteva sute de metri la intrarea în Casa de Cultură a Tineretului.

Spre finalul concertului, care a durat o oră, artiştii au aruncat în public şi tricouri inscripţionate cu numele trupei.

Pe scenă a urcat apoi un DJ care a întreţinut atmosfera cu mai multe genuri muzicale. 

"A fost „blană”. Ne-am distrat", a mărturisit BIHOREANULUI Echo după concert.

Piesele celor doi bihoreni au tematici ca alcoolul, femeile, superficialitatea societăţii sau degradarea acesteia.

BIHOREANUL a prezentat anul trecut povestea artiştilor, care s-au lansat în muzică, iar Satana şi în gaming, cu ajutorul reţelelor de socializare, adunându-şi mulţi fani şi urmăritori.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pentru că...
Doar atâta știm, cultură iok, educație iok, doar de sulă și păsărică vorbim peste tot...
Postat 02 Aprilie 2023, 10:19 de Morometul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON

Atenție, limbaj explicit!