URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Decembrie 2010, 10:43

Primăria a înfiinţat împreună cu alţi 15 asociaţi Clusterul Inovativ Geoterm

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Viceprimarul Rozalia Biro a semnat miercuri în cadrul unei întâlniri oficiale desfăşurată în sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea documentele constitutive ale Clusterului Inovativ Geoterm. Asociaţia nou înfiinţată este constituită din cinci membri fondatori: Municipiul Oradea, Zona Metropolitană Oradea, Electrocentrale Oradea, Trangex, Foradex şi alţi 11 membri.

"Am încercat să avem în cadrul acestei asociaţii reprezentanţi din toate domeniile, astfel încât să cuprindem sectorul privat reprezentat de firme precum Trangex şi Foradex, sectorul public, societatea civilă dar şi unităţi de învăţământ. Scopul nostru comun este de a realiza dintr-o oportunitate cum este apa geotermală un factor de creştere economică şi de dezvoltare pentru oraş", a declarat cu această ocazie Rozalia Biro.

Municipalitatea mizează pe cluster pentru accesarea de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea şi creşterea competitivităţii membrilor, îmbunătăţirea gradului de colaborare, tranferul de abilităţi şi cunoştinţe, asigurarea de servicii complementare activităţii fiecărui membru, creşterea eficienţei, a gradului de inovare, a ratei de ocupare a forţei de muncă, precum şi specializarea acesteia conform cerinţelor pieţei locale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
dar de ce ne miram daca CERSIM de la UNGURI mancare si AJUTORRR
eu nici nu ma mir nici nu ma minunez inafara de cesrsetorie ce a mai ramas ROMANULUI , HOTIA ? "buna convietuire cu semenii!:))" AMIN a MURIT HOREA DEGEABA ? ei, ei, asta este ROMANIA de azi dar cea de maine cum va fi?
Postat 17 Decembrie 2010, 13:57 de anca
pohta ce-au pohtit!
si uite asa transferul de date si informatii (unele dintre ele secrete) privind apele termale de pe teritoriul romanesc se va realiza cu succes spre Ungaria, via UDMR!
Postat 16 Decembrie 2010, 16:39 de eu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON