URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 01 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
11 August 2021, 13:46

Premierul Cîţu recunoaște că a făcut două zile de închisoare, pentru că a condus băut

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Florin Cîţu a recunoscut, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a făcut 2 zile de închisoare, după ce a condus băut, în SUA.

Potrivit acestuia, este vorba despre o faptă comisă "acum 20 de ani".

"A fost vorba de conducerea sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenţie. Am făcut o greşeală acum 20 de ani", spune Florin Cîţu.

Premierul a adăugat că, pentru a plăti amenda, a fost nevoit să îşi vândă maşina şi că a circulat un an pe jos.

"Eu am condus, a fost o greşeală, am plătit foarte scump, a trebuit să-mi vând şi maşina şi am mers un an de zile pe jos. Nu e ceva cu care să te mândreşti", a mai arătat Cîţu.

Cât despre faptul că informaţia a apărut abia acum, Cîţu spune că are legătură cu campania internă din PNL. 

"Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informaţie. Apare acum, în competiţia internă din PNL", a spus el.

Povestea a ieşit la iveală după ce site-ul flux24.ro a publicat sentinţa Curţii de Justiţie din Iowa, potrivit căreia actualul prim-ministru a fost condamnat, în anul 2001, la 2 zile de închisoare şi plata unei amenzi de 1000 de dolari.

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
"Fara penali in functie"
Noroc ca romanii au mintea scurta.
Postat 12 August 2021, 17:13 de User anonimizat
Nu a fost "conducerea unui autovehicul sub inflența băuturilor alcoolice".
Numai în mintea bolnavă a susținătorilor "liberalismului românesc" poate fi vorba de alcool și/sau de o simplă contravenție. A ieșit nervos fostul șef SIE, ca să ne demonstreze că acest Câțu e "generalul" cu rol dublu în schema "programată" a Statului Român. Atât "de drept" cât și "paralel". Cine are minime cunoștințe în materie penală știe că în caz de alcool nu se pune problema implicării și negocierii din partea unui procuror federal. A fost vorba de consum și posesie de droguri peste limita utilizării în regim propriu. Un polițist a sesizat că "neterminatul" nu circula "în linie" și l-a oprit la timp. "Doctorandul" a vrut să conteste și astfel a ajuns ca un procuror să se pună deha curmezișul, făcând din Câțu un "turnător". Pentru că a "vărsat" totul iar procurorul a aflat astfel de unde erau drogurile, cu cine s-a mai împărțit, etc, etc, i-a acordat clemență și l-a lăsat cu orele petrecute în arestul poliției de sâmbătă până luni, la care judecătorul i-a pus și o amendă de 1.000 USD, plus cheltuielile judiciare, închise după 3 luni de la faptele comise de măscăriciul ajuns astăzi premier într-o țară "bananieră" după standardele din SUA. "Colonia" numită România este condusă astăzi de liberali. La Cotroceni e președinte un sociopat vândut străinătății, în legislativul țării e la vârf un bețivan notoriu, iar la guvernare e premier un drogat. În rest, serviciile și instituțiile lucrează pentru bănci, multinaționale și ambasade, iar țara a ajuns ca pe vremea "fanarioților", la cheremul "oportuniștilor" și "mercenarilor".
Postat 12 August 2021, 14:17 de KP
betivii
o intrebare care ne ingrijoreaza ; tara aceasta numai betivi poate sa aiba la conducere ? primul ministru inca nu s-a trezit, dar poporul?
Postat 11 August 2021, 14:47 de sarbi
Ei las…
stiu unu, ce probabil te sustine, ce a avut permisu suspendat pentru exces de viteza, un fleac de 70 la ora peste. stai linistit, poate uita celalalt buletinu acasa si declanseaza involuntar schizofrenia de campanie.
Postat 11 August 2021, 14:08 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON