URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Octombrie 2023, 16:05

„Popa Ionel, ofițer SRI”. Un bărbat din Bihor l-a prostit pe un altul să-i dea aproape 10.000 euro pentru a-i „rezolva” angajarea în Serviciul Român de Informaţii

„Popa Ionel, ofițer SRI”. Un bărbat din Bihor l-a prostit pe un altul să-i dea aproape 10.000 euro pentru a-i „rezolva” angajarea în Serviciul Român de Informaţii foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat din Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuza de trafic de influenţă, după ce s-a dat drept ofiţer SRI şi i-a cerut 10.000 euro unui orădean ca să-i rezolve angajarea în cadrul Serviciului Român de Informații.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, individul în vârstă de 46 ani se recomanda prin oraş ca fiind "Popa Ionel" şi sub acest nume a intrat în discuţie, în iunie anul trecut, cu un orădean dornic să se angajeze în cadrul SRI.

"Popa" a susţinut în faţa noului său prieten că e coleg tocmai cu funcţionarii din comisiile de angajare, fără să le pomenească numele, şi a pretins că i-ar putea îndupleca să "îl angajeze în cadrul acestei instituţii, prin promovarea la anumite etape, în cadrul procedurii de încadrare, respectiv de evaluare psihologică sau medicală".

Escrocul, care în realitate se numeşte Ionel Iosif Gabor, a cerut pentru acest serviciu 10.000 euro, sumă din care a primit 9.150 euro, în aproximativ 7 tranşe. Bărbatul înșelat a aşteptat în zadar să fie chemat la examen, iar când, într-un târziu, şi-a dat seama că a fost păcălit, l-a dat pe mâna procurorilor.

Individul, care locuieşte în Oradea fără forme legale, a fost identificat şi găsit de procurori cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor.

El a fost reţinut miercuri, la prânz, a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de influenţă, propunere care a fost admisă. Măsura mai poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.

Ancheta este continuată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON