Chiar dacă este destul de tânără încât să fi trăit ororile comunismului, directoarea Muzeului oraşului Oradea, Angela Lupşea, demonstrează abilităţi securistice. De îndată ce i-a rechemat la muncă pe angajaţii care au fost în şomaj tehnic, ea le-a cerut muzeografilor să-i dea laptopurile la control, indiferent că erau de serviciu ori personale, sub pretextul că vrea să verifice în ce stadiu sunt cercetările la care trebuie să lucreze.
Când aceştia au ripostat, arătând că nu sunt de acord ca ea să le cotrobăie printre fişiere şi că, eventual, le poate cere un raport, Lupşea le-a spus că vrea să afle care dintre ei s-a plâns BIHOREANULUI că au fost trimişi în şomaj tehnic şi ce fel de date au fost transmise jurnaliştilor, "că prea multe află presa".
Cum nemulţumiţii oricum şi-au asumat sesizările făcute, muzeografii au refuzat percheziţia, amintindu-i directoarei că fix ea nu i-a lăsat să continue munca de acasă, ci le-a suspendat contractele de muncă, aşa că n-are de ce să-i verifice dacă şi-au făcut "temele".
Dacă ea a vrut vacanţă, vacanţă a fost!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.