URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Şefa "uitată": Directoarea Muzeului oraşului Oradea, acuzată că nu avea dreptul să-şi trimită subordonaţii în şomaj

Şefa 'uitată': Directoarea Muzeului oraşului Oradea, acuzată că nu avea dreptul să-şi trimită subordonaţii în şomaj #REZISTĂ. Instalată la conducerea MOO în noiembrie 2016, cu mandatul clar de a obţine acreditarea instituţiei, obiectiv atins fix 3 ani mai târziu, jurista Angela Lupşea (foto) a fost acuzată de colegii muzeografi că nu se pricepe să conducă o instituţie muzeală. La fiecare ceartă, însă, directoarea a căzut în picioare, lăsând impresia că este protejată de edili
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De mai bine de 4 ani, Muzeul oraşului Oradea este ca un butoi cu pulbere, gata-gata să explodeze. Încă de când primarul Ilie Bolojan a promovat-o la conducerea instituţiei, directoarea Angela Lupşea a fost contestată de subordonaţi, care au acuzat-o că, fiind absolventă de studii juridice, nu este persoana potrivită pentru conducerea unui muzeu. 

Acum, directoarea se confruntă cu noi acuze. După ce a trimis în şomaj tehnic trei sferturi din angajaţi, Lupşea e reclamată pe motiv că nici nu avea dreptul să ia o asemenea decizie, deoarece mandatul ei a expirat în urmă cu 6 luni. 

Cercetare în şomerie 

Cu o zi înainte de instaurarea stării de urgenţă, angajaţii Muzeului oraşului Oradea (MOO) au fost convocaţi la o şedinţă de directoarea Angela Lupşea, care le-a spus să-şi ia câteva zile de concediu, iar apoi vor lucra de acasă. "Noi, muzeografii, avem în planul de activitate teme de cercetare pe care le puteam continua fără probleme de acasă", zice istoricul Dumitru Noane (foto)

Pe 31 martie, însă, surpriză: 30 din cei 40 de angajaţi ai Muzeului au primit pe e-mail decizii privind suspendarea contractelor de muncă, pentru o perioadă nedeterminată. Deciziile au fost fundamentate pe un referat întocmit de Lupşea, în care arăta că "prestarea muncii la domiciliu nu poate fi justificată". Au rămas activi doar 10 angajaţi ai MOO, printre care s-a numărat ea, directorul adjunct Ioan Ciorba, un tehnician, trei consilieri, un inginer de sistem, un muzeograf, un muncitor calificat şi o îngrijitoare. 

Referatul arată şi că MOO va cere Guvernului subvenţia acordată pentru şomajul tehnic, demers care nu s-a putut realiza, însă, pentru că doar companiile private au putut accesa această schemă financiară.  

Patronul cel rău 

Pe lângă că nu i-a reuşit şmecheria de a lua bani de la stat, Lupşea s-a trezit şi cu alte probleme. Cinci dintre angajaţii trimişi în şomaj tehnic - muzeografii Dumitru Noane, Cristina Puşcaş şi Augustin Ţărău, şeful Serviciului Arte Vizuale din cadrul Muzeului, Imre Zoltan, şi bibliotecarul Cristian Negru - au reclamat-o că le-a suspendat contractele de muncă ilegal.

Aceştia au sesizat Consiliul Local, Primăria şi Prefectura, arătând că puteau lucra nestingheriţi de acasă, dat fiind că doar activitatea cu publicul a Muzeului a fost suspendată, nu şi cea de cercetare. Mai mult, cei cinci acuză că directoarea nici măcar n-ar fi avut dreptul să ia o asemenea decizie, pentru că mandatul ei a expirat de 6 luni!

De profesie juristă, Lupşea a fost numită la conducerea MOO în noiembrie 2016, prin Hotărârea 799 a Consiliului Local, care prevede că va deţine această funcţie până când Muzeul va obţine acreditarea. Or, MOO a obţinut acreditarea din partea Ministerului Culturii în noiembrie 2019. "Nimeni nu a lămurit de ce nu a încetat mandatul directoarei", spune Noane. "Am trimis un mail fiecărui consilier local în parte. Niciunul nu a răspuns", completează şi Puşcaş.

Chiar dacă vinerea trecută au revenit la muncă, pentru că mai bine de o lună n-au primit niciun răspuns la sesizările lor, cei cinci au decis să conteste şi în instanţă deciziile de suspendare a contractelor de muncă. "Nu e vorba de banii pe care i-am pierdut, primind doar 75% din salarii, ci de principiu. Acum directoarea ne-a suspendat contractele, data viitoare ne dă afară, pentru că aşa vrea", spune Noane. "S-a luat decizia fără a ne consulta, rapid şi surprinzător. Ca într-un SRL în care patronul decide ceva şi gata", zice şi Imre Zoltan (foto)

Prelungire din pix 

Lupşea pretinde, în schimb, că decizia ei a fost justificată, pentru că munca de cercetare a muzeografilor nu reprezenta o prioritate, pentru a fi continuată de acasă. Cât despre funcţie, directoarea arată că o deţine legal. "Mandatul a fost prelungit până la organizarea concursului pentru postul de manager-director al instituţiei muzeale", a declarat Lupşea pentru BIHOREANUL.

Prelungirea nu s-a făcut însă cu votul Consiliului Local, forul care a şi angajat-o, ci printr-un simplu act adiţional, aprobat de primarul Ilie Bolojan. Deşi edilul ar fi putut dovedi transparenţă, propunând prelungirea contractului în CL, unde maşina de vot a PNL oricum ar fi aprobat-o, a luat decizia discret, de unul singur. "Juriştii Primăriei au spus că nu este nevoie de un vot în Consiliul Local, este suficient acest act adiţional", susţine viceprimarul Florin Birta (foto), care minimalizează problema arătând că, între timp, Consiliul a votat organizarea unui concurs pentru managerul MOO.

Într-adevăr, pe 26 martie, consilierii au aprobat regulamentul concursului, dar încă nu a fost stabilit şi calendarul acestuia. Aşadar, cel puţin câteva luni, Lupşea rămâne şefă. Dacă nu cumva, între timp, o vor debarca judecătorii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
pnl=psd
Este clar ca si pnl sufera de aceeasi boala ca psd, si inca nu au castigat alegerile. La boala asta si pt bolnavii astia ar trebui sa gaseasca institutul Cantacuzino un vaccin, sa ne scape de ei si nu ma refer fizic. Inchipuiti-va un vaccin impotriva nepotismului, traseismului, coruptiei, populismului, minciunii. Sunt curios cu cati politicieni am mai ramane :)
Postat 21 Mai 2020, 15:12 de oradea_mea_si_a_ta
Cuibusor de nebunii- comentatiu pentru sters
Acum vreo doua luni, citeam pe alte publicatii,probabil fake-news,copy-paste:"In vreme de pandemie isi dovedeste valabilitatea zicerea “pentru unii muma, pentru altii ciuma”, atenționează unul dintre vicepresedinții USR Bihor.Flavius Bunoiu susține că treizeci din cei patruzeci de angajati ai Muzeului Orasului Oradea au fost trimisi in somaj tehnic pentru ca institutia si-a suspendat activitatea si nu are capacitatea financiara necesara pentru a asigura plata salariilor tuturor angajatilor. Măsura vine la doar câteva zile după ce aceeași instituție a cumpărat servicii de design, proiectare grafica si consultanta in implementare concept expo (63 000 lei + TVA) respectiv un abonament lunar de promovare prin Facebook (60 000 lei + TVA).Contractele au fost incheiate cu firma Globencer in care Marketing Manager este Larisa Birta, sotia viceprimarului Florin Birta"...(in foto chiar el,prezident PNL Oradea,frate cu directorul aquaparc Nymphaea)
Postat 21 Mai 2020, 09:56 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON