URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Septembrie 2022, 16:01

Oradea vrea să își înființeze pe fonduri europene o rețea de 10 depozite de mărfuri alimentate cu autovehicule electrice

Oradea vrea să își înființeze pe fonduri europene o rețea de 10 depozite de mărfuri alimentate cu autovehicule electrice foto: primordialsoft.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea vrea să își înființeze pe fonduri europene, în municipiu și localitățile din zona metropolitană, o rețea de 10 depozite de mărfuri care să fie aprovizionate cu autovehicule electrice. Investiția este menită să ducă la fluidizarea traficului și reducerea poluării.

Cu vehicule electrice

„În contextul creșterii exponențiale din ultimii ani a transportului de mărfuri la nivelul Municipiului Oradea (ilustrată prin creșterea numărului de centre de consolidare, a volumului de mărfuri transportate, respectiv a numărului de clienți), prin acest proiect se are în vedere testarea unei rețele automatizate de depozite (lockere) în 10 locații diferite din Municipiul Oradea și zona metropolitană (stație de transport public, parcare publică, piață, autogara Nufărul, zone adiacente unor instituții  publice)”, se menționează într-un comunicat al Primăriei.

Conform municipalității „livrarea la nivelul acestor depozite automatizate va fi asigurată prin intermediul unor autovehicule electrice de către compania Sameday, partener în proiect”.

Pentru dezvoltarea sectorului logistic

În cadrul proiectul va fi testată o aplicație de colectare de date privind impactul livrării ”pe ultimul kilometru” (amprenta carbon pentru coletele livrate, distanța de livrare, număr de colete livrate, ore de vârf, etc) și va fi elaborat și Planul de Logistică Durabilă la nivelul Municipiului Oradea și al Zonei Metropolitane.

„Testarea acestui serviciu de livrare, bazat pe o rețea automatizată de depozite, în zone cât mai diverse la nivel urban și peri-urban (stație de transport public, parcare publică, piață, autogară, zone adiacente unor instituții  publice) va permite colectarea datelor necesare pentru simularea lanțurilor logistice, dezvoltarea unor parteneriate cu alți operatori logistici și crearea unor reglementări la nivel local în vederea reducerii impactului negativ al transportului de mărfuri”, a transmis Primăria.

Rețeaua logistică va fi înființată în cadrul unui proiect de 7,9 milioane euro depus spre finanțare prin programul Horizon Europe. Primăria Oradea, căruia îi revine 334.000 euro, este parteneră în proiect alături de Universitatea Duisburg-Essen (Coordonator), orașele Hamburg, Girona, Istanbul, Londra, Reykjavík, Lucca, Čačak, Alba-Iulia și alți operatori de logistică din Europa.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Deviz marca Oradea: 33.400 Euro x 10 depozite = 334.000 Euro
De ce ar vrea, spre exemplu, DPD Oradea care derulează cel mai ridicol și contraproductiv serviciu de curierat din România, în mod deosebit din Bihor unde își bate joc de livrări conforme și la timp ... să închirieze de la municipiul Oradea niște depozite de tip "locker" ?!? Nu pot firmele astea, care desfășoară un serviciu poștal și de coletărie, după definiția din lege, să și le facă singure? De când municipiul este agent economic? Mai suntem într-o economie de piață, sau Uniunea Europeană trece la sovietizarea țărilor membre? Măcar să declare asta în mod deschis, ca să știm și noi ce se vrea.
Postat 10 Septembrie 2022, 09:54 de KP
castigator aici e sameday curier
primaria oradea facilitateaza niste fonduri europene printr-un parteneriat public-privat catre ofertantul SameDay curier, care se va alege cu 10 dezpozite logistice si investitii de capital subventionat din fonduri europene. Vor plati chirie primariei, nu e cadou, dar lobbyul e important sa ai relatii cu autoritatile, pot deschide usi spre parteneriate si finantari internationale.
Postat 09 Septembrie 2022, 21:01 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON