URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Iulie 2010, 16:53

Oradea "pierde" peste 25,8 milioane lei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Modificările Legii finanţelor publice şi ale Codului Fiscal făcute de Guvern pentru a contracara efectele crizei economice vor avea ca efect reducerea drastică a veniturilor proprii ale bugetului local. "Asistăm la o reducere a autonomiei locale sub pretextul întăririi disciplinei financiar-bugetare", a declarat primarul Ilie Bolojan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul a argumentat arătând că prin excluderea din buget a tuturor veniturilor din vânzări de bunuri şi a celor provenind din donaţii şi sponsorizări până la încasarea lor efectivă, bugetul Oradiei se reduce cu peste 7,5 milioane lei, reprezentând 4% din veniturile proprii. "Asta ar însemna să facem o rectificare bugetară în fiecare lună, pe cum ne intră banii şi să amânăm unele investiţii cu ani de zile până adunăm toţi banii pentru finanţarea lucrărilor", a declarat primarul Ilie Bolojan.

O gaură de milioane

Şeful executivului a mai anunţat că prin modificarea TVA de la 19% la 24% vor fi majorate toate contractele municipalităţii aflate în derulare cu peste 5 milioane lei, reprezentând 2,5% din veniturile proprii. La fel, reducerea cotelor defalcate din impozitul pe venit al angajaţilor firmelor din municipiu de la 47% la 44% va scădea veniturile bugetului local cu peste 7 milioane lei, reprezentând 4% veniturile proprii.

La această scădere se adaugă şi diminuarea salariilor bugetarilor cu 25%, fapt care va conduce la scăderea încasărilor din impozitul pe venit cu aproximativ 6,3 milioane lei. Un calcul sumar arată că măsurile luate de Guvernul Boc vor diminua bugetul local cu circa 25,8 milioane lei reprezentând circa 10,5% din veniturile proprii ale bugetului local.

Se reduc subvenţiile!

Primarul Ilie Bolojan a anunţat că, pentru reaşezarea bugetului local pe baze reale, Consiliul Local va opera o rectificare negativă cel târziu în cursul lunii august. "Vom face o rectificare negativă consistentă, care va avea ca efect stoparea investiţiilor ce urmează a fi făcute şi vom reduce substanţial în mod cert subvenţiile acordate de OTL şi RAPAS", a spus Bolojan. Primarul a afirmat că municipalitatea ia în calcul reducerea cu circa 5% - 10% a subvenţiilor pe care le acordă diferitelor categorii sociale defavorizate dar nu ia în calcul eliminarea gratuităţilor pentru pensionari.

Şeful executivului a mai arătat că având în vedere faptul că Primăria împreună cu Administraţia Imobiliară Oradea, Casa de Cultură a Municipiului şi Clubul Sportiv Municipal însumează doar 463 de angajaţi, deci sub nivelul de 541 salariaţi stabilit prin Ordonanţa de Guvern 63 din 2010 pentru oraşele cu peste 200.000 de locuitori, momentan municipalitatea nu intenţionează să opereze reduceri de personal. De altfel, Primăria a făcut în ultimii doi ani patru valuri de disponibilizări, în cadrul cărora au plecat din aparatul administrativ circa 250 de salariaţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON