URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Septembrie 2019, 19:25

Nouă străzi din cartierele Ioşia, Veteranilor şi Episcopia vor intra în reabilitare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local a aprobat joi, cu unanimitate de voturi şi fără comentarii, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de modernizare a unui număr de nouă străzi din zona cartierelor Ioşia, Veteranilor şi Episcopia.

Asfaltări în Ioşia

Lista lucrărilor este deschisă de străzile Aviatorilor şi Pionierilor, ultimele nereabilitate din cartierul Ioşia. Potrivit studiului de fezabilitate asfaltarea tronsonului străzii Aviatorilor delimitat de strada Nicolae Bolcaş, lung de 85 de metri, ar putea costa 240.000 lei.

La fel, lucrările de modernizare a străzii Pionierilor, lungă de 258 metri, cu un termen de predare de trei luni, ar putea costa 850.000 lei.

"Până la începutul verii viitoare, aceste străzi vor fi modernizate total, atât din punct de vedere al asfaltului şi iluminatului public, cât şi din cel al sistemului de canalizare şi a altor utilităţi", a declarat viceprimarul Florin Birta, în conferinţa de presă care a precedat şedinţa în plen.

Se modernizează strada Coriolan Pop

Pe lista lucrărilor programate pentru anul viitor se mai numără modernizarea străzii Coriolan Pop. Lucrările au fost considerate prioritare întrucât artera delimitează viitorul coridor verde din cartierul Veteranilor. Parcul de aici, cu o suprafaţă de 0,8 hectare, urmează să fie amenajat, cu ajutorul unei cofinanţări europene de 2,2 milioane lei.

"Strada are o lungime de 685 de metri, cu o valoare de investiţie aproximativ 1.900.000 lei, cu termen de finalizare 4 luni.  Până anul viitor în vară, atât coridorul verde Veteranilor, cât şi strada care mărgineşte viitorul parc vor fi amenajate şi vor putea fi folosite de către cetăţeni în condiţii normale", a afirmat Florin Birta.

Apă şi asfalt pentru Episcopia

Pe lista lucrărilor aprobate s-au mai numărat cele privind înlocuirea reţelelor de apă şi amenajarea unei staţii de pompare cu branşament electric în zona străzilor Ciucaşului, Moviliţei, Drumul Hotarului, Dealului, Cântăreţului şi Valea Frumoasă din cartierul Episcopia.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobaţi joi, investiţia estimată la 3,1 milioane lei, va trebui finalizată în termen de zece luni din care două rezervate lucrărilor de proiectare. Lucrările sunt considerate prioritare în baza strategiei municipalităţii de a moderniza străzile adiacente prelungirii drumului expres, de la baza serpentinelor care duc la Paleu până la drumul care duce la Biharia, pentru fluidizarea traficului în zonă.

"După finalizarea acestui drum, toate străzile care se vor intersecta cu acest drum vor fi modernizate, aşadar începem cu reţelele de apă şi canalizare urmând ca după finalizarea acestor lucrări să începem să asfaltăm toate aceste străzi", a declarat viceprimarul.

Compania de Apă va mai înlocui pe străzile Emil Zola, Emil Cioran, Victor Papilian, George Bacovia şi Denis Diderot, din cartierul Tineretului, în pregătirea lucrărilor de asfaltare a acestora.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@ sandu
Tu esti vinitura care se bucura de luminitele orasului. Ai uitat? Nu bine ai ajuns un Oradea si deja te crezi orasan. Buletin de Oradea si proprietate in Oradea nu e suficient sa scoata satul din tine. Si spropo: vezi ca ajung astia cu demolarile pe strada ta.
Postat 29 Septembrie 2019, 23:17 de oradeanbihor
Oradeanbihor
Viniturile ca tine nu înțeleg orașul. Vă bucurați sa vedeți 2-3 becuri pe stradă.
Postat 29 Septembrie 2019, 12:22 de Sandu1206
@ sandu
Primul oras de unde? De pe Luna? De pe Marte? Din galaxie? Din Univers? Adica am descoperit si noi in Oradea apa calda.. bla bla bla...
Postat 29 Septembrie 2019, 09:20 de oradeanbihor
Ce-mi place când văd știri de astea
Asta și vreau să văd. Oradea primul oraș cu străzile asfaltate.
Postat 28 Septembrie 2019, 20:16 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON