URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Aprilie 2014, 08:50

NIS promite că nu va exploata petrol în apropierea Băilor, ariilor protejate sau a Zonei Metropolitane Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorenii nu trebuie să se teamă de ruşii de la NIS Petrol. Este mesajul transmis printre rânduri de directorul NIS Petrol România, Vadim Smirnov (foto), joi, printr-un scurt comunicat de presă, compania, subsidiară a gigantului rus Gazprom, care a concesionat două perimetre petroliere în Bihor, EX-2 Tria şi EX-3 Băile Felix.

Precizând din capul locului că NIS Petrol îşi va continua dezvoltarea în România şi că îşi doreşte să-şi consolideze poziţia în regiune în domeniul petrolier, Smirnov transmite că operaţiunile întreprinse respectă cerinţele de mediu şi de siguranţă a populaţiei.

"Compania se axează pe explorarea, dezvoltarea şi producţia convenţională de petrol, acesta fiind şi scopul prezenţei noastre pe piaţa din România. Sporirea capacităţii de producţiei în urma unor investiţii semnificative în modernizarea rafinăriei de la Pancevo reprezintă motivul principal pentru interesul nostru în perimetrele petroliere din vestul ţării, aflate în proximitatea graniţei cu Serbia", spune şeful NIS Petrol, încercând astfel să explice ce caută NIS în Bihor şi să detroneze crezul ecologiştilor care spun că ruşii au venit pentru exploatarea hidrocarburilor neconvenţionale, adică gaze de şist.

De altfel, la fiecare apariţie publică în Bihor, Smirnov a precizat că firma pe care o conduce nu este interesată şi nici nu deţine tehnologia necesară explorării şi exploatării gazelor de şist.

În final, acesta garantează că NIS Petrol "depune toate eforturile pentru a informa corect autorităţile locale şi populaţia că activităţile de prospectare 3D ce urmează a fi efectuate în perimetrele EX2 -Tria şi EX-3 Băile Felix nu se vor efectua în apropierea staţiunilor balneare, dar nici în ariile protejate Natura 2000 sau în proximitatea Zonei Metropolitane Oradea".

În prezent, NIS Petrol aşteaptă avizele necesare din partea Consiliului Judeţean Bihor pentru a face prospecţiunile seismice, operaţiuni care presupun identificarea zăcămintelor de resurse naturale.

Deşi nu precizează vădit acest lucru, prin delimitarea de arii protejate, Băile Felix şi 1 Mai, respectiv ZMO, Smirnov face referire la solicitarea pe care primarul Oradiei, Ilie Bolojan, şi cel din Sînmartin, Lucian Popuş, au făcut-o Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Edilii au cerut excluderea celor două unităţi administrativ-teritoriale din raza perimetrelor, invocând pericolul pe care o exploatare petrolieră l-ar avea asupra resursei de apă geotermală din zonă.

Preşedintele ANRM, Gheorghe Duţu, a respins însă această cerere, pe motiv că este tardivă, dat fiind că acordurile petroliere au fost deja aprobate prin Hotărâre de Guvern.

"NIS Petrol va lucra în strânsă legătură cu autorităţile competente pentru a identifica perimetrele de exploatare a apelor geotermale din judeţul Bihor", mai spune Smirnov, lăsând astfel să se înţeleagă că orice foraj pentru petrol ori gaze va ocoli "pungile" de apă geotermală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
NIS nu va exploata in arii protejate, dar GazProm nu s-a angajat la fel!
.
Postat 04 Aprilie 2014, 15:24 de Moon
Incercati in alta parte cu vrajelile.
Cine dreacu mai crede ceva din ce spune Smirnov, Ponta sau prefectul ? Vrajelile spuse de acestia ne face sa credem ca ne considera fraieri. Este vorba mai ales de apa potabila,aerul si solul acetei regiuni nu doar de apa termala. Nu dam cele mai valoroase lucruri pe care le avem pt. niste minciuni spuse de catre tradatori de tara si interesele lor meschine si criminale.
Postat 04 Aprilie 2014, 14:00 de oradean
gaze
NIŞ PETROL KGB şi celelalte companii, ungureşti&etc. asociate, vor fi izgonite din România. Vom exploata gazele fără "ajutorul" calmucilor şi bozgorilor, care mai nou şi-au redescoperit interesele şi originile asiatice. Hai sictirrrr
Postat 04 Aprilie 2014, 10:14 de Alexandru Dughin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON