URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Ianuarie 2022, 13:31

"Memorie, demnitate şi dreptate": Ziua Internaţională a Comemorării Holocaustului

'Memorie, demnitate şi dreptate': Ziua Internaţională a Comemorării Holocaustului Sinagoga Aachvas Rein - Sinagoga Istoriei Evreilor din Oradea (Foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 27 ianuarie 1945, ultimii prizonieri supravieţuitori din lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau fost eliberaţi de Armata Roşie. Ulterior, această dată a devenit Ziua Internaţională a Comemorării Holocaustului, iar în fiecare an au loc evenimente tematice în toată lumea pentru aminti despre genocidul evreilor şi pentru a preveni reiterarea unor astfel de acţiuni.

Împotriva antisemitismului

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, organ al ONU, adoptă în fiecare an tema pentru data de 27 ianuarie, iar săptămâna trecută, la propunerea Israelului, organizaţia a stabilit ca în acest an evenimentele să fie organizate sub titlul "Memorie, demnitate şi dreptate".

Potrivit Stirileprotv.ro, Israel a transmis în cadrul Adunării ca toate statele membre să lupte împotriva negării Holocaustului şi contra antisemitismului, fenomene care se răspândesc în special pe reţelele de socializare.

Statele sunt îndemnate să "elaboreze programe educative care vor întipări în spiritul generaţiilor viitoare învăţămintele Holocaustului spre a ajuta la prevenirea actelor de genocid", mai notează sursa citată.  

După cum se ştie, Holocaustul a fost genocidul evreilor între anii 1941 şi 1945, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Germania nazistă şi aliaţii săi au ucis circa 6 milioane de evrei. Crimele au fost comise prin pogromuri şi împuşcături în masă, printr-o politică de exterminare în lagărele de concentrare, în principal Auschwitz-Birkenau, Bełżec, Chełmno, Majdanek, Sobibór şi Treblinka, toate în Polonia ocupată de Germania nazistă. Au fost ucişi, de asemenea, invalizi, romi, homosexuali şi alte categorii sociale.

Victimele din România

În România, în data de 9 octombrie 1941 (care a devenit Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului) au fost deportate către Transnistria primele suflete, peste 26.000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi din alte localităţi din vecinătate.

În ce priveşte impactul Holocaustului în Oradea, evreii orădeni au fost exterminaţi aproape în totalitate la Auschwitz. Cei aproximativ 33.000 de oameni închiși în mai - iunie 1941 în ghetourile orădene au fost supuși timp de peste trei săptămâni aglomerației, foamei, torturii și intemperiilor, apoi deportați, după război întorcându-se acasă abia aproximativ 2.000 de supraviețuitori.

Printre cei deportați s-a numărat şi Éva Heyman (foto), poreclită şi "Anne Frank de Transilvania", care s-a născut pe 13 februarie 1931 la Oradea şi a murit pe 17 octombrie 1944 la Auschwitz-Birkenau. Aceasta a ţinut un jurnal care a ajuns ulterior la servitoarea familiei şi apoi la mama fetei, scăpată de Holocaust deoarece fugise în Ungaria. Mama a publicat jurnalul fetei în 1948.

În ultima pagină din jurnalul său, cu trei zile înainte să fie deportată, fetiţa scria că nu vrea să moară. "Micul meu Jurnal, eu nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc... Aş aştepta sfârşitul războiului într-o pivniţă, într-un pod sau în orice gaură. Şi, micul meu Jurnal, m-aş lăsa sărutată până şi de jandarmul saşiu care ne-a luat făina, numai să nu mă omoare, numai să mă lase să trăiesc!", a scris Éva.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON