URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iulie 2018, 12:22

Laura Codruţa Kovesi, după revocare: "Corupţia poate fi învinsă. Nu abandonaţi!"

Laura Codruţa Kovesi, după revocare: 'Corupţia poate fi învinsă. Nu abandonaţi!' (sursa foto: news.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Revocată luni din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi a făcut, la prânz, declaraţii transmiţându-le foştilor săi subordonaţi, dar şi românilor să nu abandoneze lupta anticorupţie, căci "corupţia poate fi învinsă".

Laura Codruţa Kovesi a făcut declaraţii pe holul sediului DNA, fiind încojurată de mai mulţi procurori.

"Decretul de revocare emis de preşedintele României lasă un mare semn de întrebare. Va exista o subordonare discreţionară a procurorilor şefi faţă de ministrul Justiţiei? (…) Motivarea (n.r. Curţii Constituţionale) sugerează că procurorii ar putea fi în viitor subordonaţi ministrului Justiţie", a spus Kovesi.

Ea a spus că va rămâne procuror, dar nu va mai lucra în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În discurs, Kovesi le-a mulţumit colegilor săi din DNA şi tuturor procurorilor din Ministerul Public: "Vă mulţumesc tuturor pentru curajul vostru, pentru profesionalism. Vă mulţumesc că aţi mers înainte indiferent cât de atacaţi am fost".

De asemenea, fostul procuror şef al DNA a spus că, în ultimii 5 ani, instituţia a obţinut rezultate bune şi a "demonstrat că legea este egală pentru toţi". "Procurorii DNA au făcut investiţii despre persoane care păreau de neatins", a spus Laura Codruţa Kovesi.

"Episodul de azi nu este o înfrângere. (…) După şase ani la conducerea Parchetului General, 5 ani, o lună şi 24 de zile în funcţia de procuror şef al DNA vă spun că nimic nu poate fi pus în balanţă faţă de continuarea acestei lupte", a adăugat Kovesi.

Fosta şefă a DNA a spus că, după felul în care tratează legile Justiţiei, politicienii "vor protecţie pentru trecut, pentru prezent şi pentru viitor".

"Sistemul judiciar trece printr-un moment dificil. Toţi ştim asta. Am văzut cu toţii ce mai rămâne din legile penale. Voinţa politică în acest moment nu este pentru o justiţiei eficientă, ci pentru blocarea anchetelor şi blocarea justiţiei", a mai precizat aceasta.

În fine, Kovesi a spus că pledoaria DNA este pentru o legislaţie stabilă, în care procurorii să fie independenţi. Foştilor subordonaţi, ea le-a transmis: "Dragi colegi, nu abandonaţi. Continuaţi să vă faceţi treaba şi nu abandonaţi".

În fine, Laura Codruţa Kovesi a avut un mesaj şi pentru cetăţenii României: "Corupţia poate fi învinsă. Nu abandonaţi!".

Citește și: Iohannis a semnat decretul pentru demiterea șefei DNA. Preşedintele, acuzat de "laşitate"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
Orice, până la bani!
După părerea mea, singurul lucru care l-a făcut pe Iohannis să semneze decretul de revocare a fost intenţia de a-i lua banii din chirii. Sunt aproape sigur că nu vom mai auzi curând despre demersurile ANAF de recuperare a celor 320.000 de euro.
Postat 10 Iulie 2018, 12:11 de eutanasiu
episodul 4
dracnea merge mai departe...pina la capat.Bricheta e la el
Postat 09 Iulie 2018, 23:43 de excalibur
serial cu doar 3 episoade
Episodul 1: Iohan o revoca pe Codruta. Episodul 2: PSD-ul renunta la suspendarea lui Iohan si se dezice de Dracnea care o sa cada de la mare altitudine. 3 Se numeste premier un mascul de la PSD
Postat 09 Iulie 2018, 22:19 de Kid
CrisDumi
Cum nu ai văzut BASIST in pușcărie , MIRCEA BĂSESCU, PUIU POPOVICI, urmează Udrea, Bica .
Postat 09 Iulie 2018, 21:40 de Sandu1201
Turkistan
Acum poate si psd-ul sa instaureze un regim propriu de "lege si ordine". Si n-o sa-si mai bage nasul nici coana UE, nici uncle trump. O clona originala erdogan, orban...
Postat 09 Iulie 2018, 21:24 de excalibur
Care corupție ?!?
N-am văzut niciun băsist în pușcărie ...
Postat 09 Iulie 2018, 21:06 de CrisDumi
tds
Și securiștii sunt Usr-istii?
Postat 09 Iulie 2018, 18:43 de Sandu1201
......
Utecistii de ieri...cei de dreapta de astăzi! Sunt ai patriei jderi...utecistii de ieri! "Folie...", BIG, V.A. de la Finante, M.S. fosta M.Ch.( cu bărbat cu tot)...eu sunt același!
Postat 09 Iulie 2018, 18:37 de pisicarosievargata
Ignore
Da-i ignore. Cine-l baga-n seama? Lasa-l pe el cu utopia comunista. Acolo era bine cu supusi ca el care bateau din palme si strigau Ura!!! Traiasca !!! Sa se pregateasca numai ca se va schimba curand dosul Sefului celui mare...
Postat 09 Iulie 2018, 16:42 de cetateanbihorean
pisicarosievarga
Ce spui tu sunt doar invenții ale antenele 2 și Psd-ului MANIPULAREA prinde la proști.
Postat 09 Iulie 2018, 16:35 de Sandu1201
ABUUUUUUZ
Kovesi, chemată la CSM. Laura Codruța Kovesi este chemată miercuri la Consiliul Superior al Magistraturii, după ce Inspecţia Judiciară a semnalat că procurorul-şef DNA a comis două abateri disciplinare, conform Digi 24.
Postat 09 Iulie 2018, 15:30 de pisicarosievargata
ABUUUUUUZ
Inspecția Judiciară a acuzat-o pe Laura Codruța Kovesi că a încălcat statutul magistraților prin faptul că a refuzat să se prezinte în fața Comisiei parlamentare de anchetă.
Postat 09 Iulie 2018, 15:29 de pisicarosievargata
ABUUUUUUZ
CSM: Kovesi a încălcat independenţa justiţiei când a cerut instanţei documente din procesul cu Antena 3
Postat 09 Iulie 2018, 15:28 de pisicarosievargata
pisicarosievarga=cainerau=TDS
Abuz înseamnă ceea ce face DRAGNEA și PSD-ESCU. Abuz înseamnă ceea ce ai făcut tu in cartierul Europa ( intact ) , dar nu ai avut norocul sa îți faci de cap.
Postat 09 Iulie 2018, 14:43 de Sandu1201
strada sperantei...casa cu flori .. la parter
Nu e liber la nimic! Nu va mai fi liber la ABUZURI ! Nu va mai fi liber la PROTOCOALE! Nu va mai fi liber la ascultări ilegale! Lupta anti corupție cred că s-a cam încheiat! Doar dumneaei la cât de bună a fost a rezolvat problema! Însă Madam Lascu nu se confundă cu DNA! DNA va cerceta în continuare! Ceea ce va fi cazul!
Postat 09 Iulie 2018, 14:27 de pisicarosievargata
Codruța
Pe Luluța o așteaptă un loc călduros ca șefă de cameră într-o celulă la Târgșor!!!
Postat 09 Iulie 2018, 14:18 de Adrian1965
LCK
Lupta anticoruptie nu sta-n LCK. LCK nu e= Lupta anticoruptie. Eu zic ca romanii vor fi mult Mai vigilenti de acum. Mergem inainte.
Postat 09 Iulie 2018, 14:12 de cetateanbihorean
CHRIS
E liber la furat.
Postat 09 Iulie 2018, 12:53 de Sandu1201
PACAT,
mare pacat. acu au ramas doar penalii. o sa il puna pe ciordache la dna si ne-am scos cu totul. vai de soarta noastra.
Postat 09 Iulie 2018, 12:43 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON