La sat, adunarea! Orădenii mutaţi în Zona Metropolitană cer primarilor de comune condiţii ca la oraş

Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) sunt clare: anul trecut, 116.000 orăşeni s-au mutat la ţară, în vreme ce doar 78.000 de români au făcut mişcarea inversă. Oraşele au pierdut 38.000 de locuitori, dublu faţă de anii anteriori.

În cazul Oradiei, 5.659 oameni au dat confortul oraşului pentru liniştea din satele învecinate. "Comune ca Sântandrei, Oşorhei, Paleu şi mai nou Nojorid atrag populaţia Oradiei ca un magnet, iar anul trecut fenomenul s-a intensificat. Restricţiile de circulaţie impuse pentru combaterea pandemiei au făcut ca lumea să îşi dorească şi mai mult o casă cu curte, o mică grădină şi aer curat", spune directorul adjunct al Zonei Metropolitane Oradea, Letiţia Moţoc.

Spre cartierul-dormitor

După ce industrializarea din comunism a făcut ca oraşele să absoarbă populaţie, la sfârşitul anilor ʼ90, după închiderea marilor fabrici, fenomenul s-a inversat. Rămaşi fără serviciu, tot mai mulţi români au început să revină în satele de baştină pentru a trăi mai ieftin şi, poate, mai sănătos. În anii care au urmat numărul plecărilor a fost sporit de tinerii care nu îşi permiteau locuinţe în oraş, iar apoi de cei care voiau să scape de acolo. Aşa au apărut pe lângă marile oraşe cartiere-dormitor precum Chiajna ori Corbeanca lângă Bucureşti, Floreşti lângă Cluj, Giroc lângă Timişoara, cu toate problemele pe care le iscă urbanizarea haotică, de la lipsa drumurilor şi a iluminatului public la cea a transportului în comun. Diferenţa între migraţia de la oraş spre sat şi cea în sens invers a crescut de la 19.165 locuitori mutaţi în mediul rural în 2018 la 19.479 în 2019, pentru a se dubla la 38.666 persoane în timpul restricţiilor de anul trecut.

Potrivit INS, Oradea se numără pe locul patru în topul naţional al schimbării de reşedinţă, cu 5.659 locuitori plecaţi la ţară în 2020, după Bucureşti (33.396), Craiova (7.857) şi Drobeta-Turnu Severin (6.417).

Strămutat din Oradea

Specialiştii în imobiliare spun că zonele cele mai căutate sunt cele din jurul şoselei de centură a oraşului. "Tinerii din Oradea caută case în Sântandrei, Oşorhei, Sânmartin şi Paleu. Sunt mai scumpe decât în alte zone, dar în cel mult o jumătate de oră ajungi la muncă. Pensionarii care îşi vând apartamentele, în schimb, îşi iau mai departe o căsuţă cu grădină şi le mai şi rămân bani", zice managerul agenţiei imobiliare Gaminvest, Mirko Giuffrida (foto).

Potrivit statisticilor Zonei Metropolitane Oradea (ZMO), cea mai mare dezvoltare demografică din ultimii patru ani s-a înregistrat în Sântandrei, care şi-a mărit populaţia cu 34% (la 7.265 locuitori), Paleu, unde creşterea a fost de 25,64% (la 3.327 locuitori), Nojorid, cu o majorare de 15,5% (la 6.219 locuitori) şi Oşorhei, cu o creştere de 6,6% (la 7.310 locuitori).

Realitatea bate însă statisticile. "În fiecare an eliberăm cam 250 autorizaţii de construire pentru oameni care se mută la noi, dar îşi păstrează adresa pe Oradea. Oficial avem cam 7.300 locuitori, dar în realitate depăşim 10.000", spune primarul din Oşorhei, Ioan Gligor.

"Sunt curios"

Primarul Oradiei, Florin Birta (foto), vede fuga de oraş ca pe un fenomen irelevant pentru economia locală. "Aceşti oameni doar dorm în comunele respective, dar lucrează, îşi fac cumpărăturile şi se distrează în Oradea", spune edilul. Acesta consideră pierderile de populaţie accidentale. "Mulţi orădeni s-au mutat anul trecut în timpul restricţiilor, ca să aibă o curte unde să iasă la aer liber. Sunt curios dacă trendul se va menţine şi după pandemie", zice edilul.

Răspunsul e uşor de bănuit. Forţată de problemele din trafic, însăşi municipalitatea a creat premisele strămutărilor. "Dacă în marile oraşele ca Bucureşti sau Cluj-Napoca naveta la locul de muncă poate dura şi o oră, în Oradea, pe noile drumuri de legătură, poţi ajunge din Sântandrei sau Oşorhei şi în 10 minute, uneori chiar mai repede decât dacă ai sta în oraş", recunoaşte primarul.

Viaţa la ţară

Dar, oricât de promiţătoare, viaţa "la ţară" nu înseamnă doar avantaje. Rodica s-a mutat cu familia într-un cartier nou din Sântandrei, atrasă de perspectiva de a avea aer curat, propria grădină cu legume şi posibilitatea de a-şi lăsa copilul la joacă fără să se teamă că va păţi ceva. "La început veneau căprioarele până în grădină, dar acum localitatea s-a aglomerat şi nu mai vin. Aerul «curat» pute de la fermele din jur, drumurile sunt reparate de mântuială, iar transportul în comun se face cu autobuzele vechi ale firmei Teşan care n-au voie să oprească în staţiile OTL", spune femeia.

Mutarea la sat devine pentru mulţi orădeni un duş rece. Împreună cu soţia, Ioan şi-a investit toţi banii câştigaţi la nuntă într-o casă în Paleu şi regretă. "Doar aerul e curat, în rest totul e o mizerie. Dacă mergi la Primărie după un act drumul e plin de hârtoape, până ţi-l eliberează te plimbă de îmbătrâneşti, străzile de la Verii la Castanilor sunt toate gropi, şanţurile sunt necurăţate, iar pe marginea drumurilor e plin de ambrozie", spune bărbatul.

"Vinituri"

Pentru strămutaţi până şi relaţiile cu localnicii lasă de dorit. "Dacă vii într-un cartier nou nu-i aşa bai, dar dacă te muţi în vatra satului vei fi un ghimpe. Eşti «vinitură» fără niciun drept. Dacă îi spui vecinului să nu mai ardă plastic în curte, să nu golească fosa septică în grădină sau să nu-şi lase câinele dezlegat pe stradă, îţi zice «Aşa-i la ţară. Nu-ţi convine, du-te înapoi»", povesteşte George, mutat în Ineu.

Convinşi că merită mai mult, orădenii strămutaţi se mobilizează prin organizaţii sau grupuri de Facebook cum ar fi Sântandrei Metropolitan Area, Iniţiativa Paleu şi altele pentru a-şi apăra interesele. Dar, "vinituri" fiind, prea puţin reuşesc.

"Ştiu familii care s-au mutat înapoi în oraş. Unii au venit pentru că aveau copii care trebuiau duşi la şcoală, la sport, la lecţii de engleză, şi au obosit cu naveta, alţii pentru că nu s-au obişnuit cu viaţa de la ţară", spune Mirko Giuffrida.

Sub presiune

Afluxul de populaţie către Zona Metropolitană pune presiune pe administraţiile locale, depăşite atât de ritmul alert al dezvoltatorilor imobiliari, cât şi de aşteptările populaţiei. "La noi apare câte o stradă nouă la 8 luni. Nu putem ţine pasul cu acest ritm de dezvoltare. Constructorii trebuie să îşi asume costurile cu reţelele de apă, canal şi curent deoarece comuna nu poate. Avem deja 100 de străzi fără infrastructură", spune primarul de Sântandrei, Ioan Mărcuş (foto).

Cu probleme similare se confruntă şi administraţia din Paleu. "Oamenii îşi cumpără teren care acum doi ani a fost livadă, îşi fac case şi apoi vin la Primărie să ceară apă, canalizare şi asfalt. Noi vrem să-i ajutăm, dar nu avem banii", spune primarul comunei, Somogy Ludovic.

Edilul din Oşorhei, Ioan Gligor, a şi calculat câţi bani i-ar trebui. "Avem 35 kilometri de drumuri neasfaltate pentru care ne-ar trebui cam 50 milioane euro. Bugetul de investiţii pe anul acesta este de 1 milion de euro, deci am avea nevoie de 50 de ani să asfaltăm tot, şi asta fără ca ulterior comuna să se mai dezvolte", zice Gligor. Altfel spus, orădenii mutaţi la sate vor trebui să mai aştepte cel puţin o generaţie urbanizarea lor. În fond, nici nu-i atât de mult dacă luăm în calcul că veşnicia s-a născut la sat...

FUGA ÎN UNGARIA
Drumul de Oradea...

Orădenii în căutare de proprietăţi mai ieftine şi puţin impozitate în zone rurale au trecut inclusiv în Ungaria, peste 3.000 de români mutându-se în satele maghiare de la graniţa cu România.

La sfârşitul anilor 2000, Marius şi-a cumpărat în Körösszegapáti, judeţul Hajdú-Bihar, cu 17.000 de euro, o proprietate care în Oradea ar fi valorat de cinci ori mai mult. "Terenul se întinde până sub pădure, unde e plin de căprioare, am drum, gaz, curent, internet, toate condiţiile...", spune bărbatul. Singura problemă e naveta la muncă în România. "Poate dacă vom intra în Schengen vor dispărea cozile, dar până atunci aştepţi la vamă", spune el.

Anul trecut, în timpul restricţiilor impuse pe fondul pandemiei, mulţi navetişti din Ungaria au lipsit de la muncă pentru că nu au putut trece graniţa. În final, criza a fost depăşită în urma demersurilor făcute de navetişti prin Ministerul de Externe al României, dar nu există nicio garanţie că ea nu se va repeta în eventualitatea declanşării celui de-al patrulea val al pandemiei.