URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 07 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). Î
26 Iulie 2012, 16:07

Înscrierea la facultate, pe ultima sută de metri: Universitatea le aminteşte admişilor că trebuie şi să-şi confirme locul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vineri este ultima zi de înscrieri la facultăţile Universităţii din Oradea, cu excepţia celor la care admiterea a constat şi în susţinerea unui examen şi unde înscrierile s-au încheiat deja.

Potrivit unui comunicat al Universităţii, facultăţile vor începe să afişeze rezultatele admiterii începând de sâmbătă. Până miercuri, la studii universitare de licenţă, la toate cele 15 facultăţi s-au înscris 3.753 de candidaţi. La studii de masterat, până miercuri erau 1.048 de candidaţi înscrişi.

Conducerea Universităţii le aminteşte, însă, candidaţilor că declararea lor ca admişi nu înseamnă că au deja un loc la facultate. Ei trebuie ulterior afişării rezultatelor să-şi confirme locul pe care au intrat, plătind şi o taxă de înmatriculare în valoare de 100 de lei.

De asemenea, cei care intră pe un loc cu taxă trebuie să-şi plătească prima tranşă din taxa de şcolarizare.

Taxele pentru confirmarea locului obţinut se pot achita de luni până vineri, între orele 8 şi 16, la casieria Universităţii din Campusul Central.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0751 RON
  • 1 EUR = 4.8359 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON