URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2019, 17:45

Încă se lucrează! Asfaltarea străzii Calea Bihorului, amânată pentru acest weekend (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de modernizare a drumului expres pe tronsonul străzii Calea Bihorului, delimitat de podul Teodor Neș și strada Ion Bogdan, se prelungesc din nou.

Atenție, drum în lucru!

Deși reprezentanții municipalității anunțau asfaltarea străzii pentru săptămâna trecută, artera este și acum în lucru.

În ultimele două zile muncitorii au lucrat la montarea bordurilor și interconectarea rețelelor de canalizare menajeră înainte să treacă la asfaltarea drumului.

Miercuri, circulația în zonă se desfășura cu deviere pe străzile adiacente, accesul fiind liber din strada Ion Bogdan până la intersecția cu Strugurilor, iar joi traficul s-a desfășurat alternativ, dirijat cu semafoare.

„Trebuia să asfaltăm deja, dar s-a amânat cu câteva zile. Când am spart asfaltul pentru amplasarea rețelelor am dat peste conducte care nu apăreau nicăieri în schițe”, a spus un muncitor.

Păsuiți pe duminică...

Contactat de BIHOREANUL, viceprimarul Florin Birta spune că ambuteiajele provocate de lucrările de pe Calea Bihorului ar putea lua sfârșit la începutul săptămânii viitoare.

„Am avut o discuție cu conducerea firmei în cursul zilei de miercuri. Termenul convenit era ca până duminică să asfalteze, lucru care nu s-a întâmplat. Reprezentanții firmei au promis că până duminica viitoare artera va fi reabilitată până în dreptul străzii Ion Bogdan”, a spus Birta.

Potrivit edilului, aceasta este ultima păsuire acordată firmei Drum Asfalt. „Dacă nu asfaltează până duminică, firma va fi, în mod cert, penalizată”, a spus Birta.

Modernizarea străzii Calea Bihorului a fost atribuită prin licitație firmei Drum Asfalt pentru suma de 5,1 milioane lei. Potrivit proiectului, constructorii au avut de amenajat 2 kilometri de cale de rulare cu trotuare late de 1,5 metri, 280 metri de ziduri de sprijin înalte de 1,60 metri, 22 de locuri de parcare şi 14.900 metri pătraţi de spaţii verzi.

Cu ocazia lucrărilor au fost refăcute reţelele de canalizare pluvială, cu amenajarea de colectoare, rigole transversale, guri de scurgere şi cămine de vizitare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@ sandu
Astia sunt atat de harnici si dornici sa "face ceva" incat din septembrie cand trebuiau terminate lucrarile pe Bihorului, ei tot "face", asa cum se intampla in tot orasul: cineva se "face" ca munceste iar fraierii aplauda pentru ca "macar ăștia face ceva"
Postat 24 Noiembrie 2019, 09:41 de oradeanbihor
iarasi veniti cu scuze...
”Trebuia să asfaltăm deja, dar s-a amânat cu câteva zile. Când am spart asfaltul pentru amplasarea rețelelor am dat peste conducte care nu apăreau nicăieri în schițe”. Aaa, deci de aceea nu ati pus bordura nici pana acuma pana la Ion Bogdan ca ati gasit niste conducte... Ce imi place ca firma nu lucreaza cum trebuie si totdeauna vine ca au gasit conducte care nu ar trebui sa fie acolo... dar toata vara de ce n-ati lucrat aici si de ce numai la austostrada ati lucrat?? iar despre Malan ca da prelungire la prelungire si totdeauna zice ca daca nici acuma nu se termina firma plateste penalizare e cireasa de pe tort... auzi ma, cate penalizare ar trebui sa plateasca firmele de casa pt intarzieri cat au facut anul asta in tot orasul lejer am putea reasfalta pe Stefan cel Mare... dar nah, sunt firme de casa... stim ca nu plateste nicio penalizare pt oras eventual la buzunarul unuia... voi mai credeti ca Selina dupa ce a platit pt Kiss Alexandru pt terenul unde e cartierul Luceafarul ca nu plateste pt Bolo and co?
Postat 22 Noiembrie 2019, 15:00 de cititor_oradean
Bine că se lucrează
Să vadă FRAIERII că se face , ceva la Oradea
Postat 21 Noiembrie 2019, 21:11 de Sandu1206
Punem pariu?
Punem pariu ca ciuciu? Adiaca pas finalizare lucrari?
Postat 21 Noiembrie 2019, 18:47 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON