URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Aprilie 2011, 15:02

Frăţia "Sorboneilor"

Frăţia "Sorboneilor" AFARĂ-I VOPSIT GARDUL. Decanul Gheorghe Bumbu (stânga) şi rectorul Cornel Antal (dreapta) şi-au câştigat mandatele promiţând reformă. Ceea ce înseamnă, însă, nu doar tăierea de panglici, ci şi de capete, atunci când ele sunt de fapt efigii ale imposturii
Frăţia "Sorboneilor" SCRISOARE NIGERIANĂ. Unul din "actele" (facsimil) care, chipurile, ar adeveri competenţele laparoscopice ale ginecologului Doru Crăiuţ i-a fost furnizat acestuia, cu o simplă parafă, de un absolvent de medicină din Nigeria, Nathan Ibezimako Ozobia, angajat ca specialist în apendicite şi colecistite la un spital din Las Vegas. Cum se vede, în oraşul cazinourilor nu se câştigă doar jetoane, ci şi "diplome"...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi nu mai e condusă de familia Maghiar, Universitatea nu se leapădă nici de statutul de "Sorbonică" a formelor fără fond, nici de năravurile care au făcut ca, sub sloganul apărării prestigiului instituţiei, capii instituţiei să muşamalizeze impostura.

Că e aşa o dovedesc chiar decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Gheorghe Bumbu, şi rectorul Universităţii, Cornel Antal, care au sărit în apărarea lui Doru Crăiuţ, profesor şi şef de secţie la Maternitate, prins că a făcut operaţii laparoscopice fără să aibă competenţa necesară. Bumbu şi Antal au prezentat câteva "acte" despre care au pretins că ar dovedi competenţa lui Crăiuţ, dobândită la faimoase clinici din străinătate, dar BIHOREANUL a descoperit că hârtiile fluturate de cei doi nu au nicio valoare!

Incompetenţă în "echipă"

06 doru craiut.jpgLuna trecută, BIHOREANUL provoca un seism fără precedent în lumea medicală orădeană, dezvăluind că ginecologul Doru Crăiuţ (foto) a "confiscat" doar pentru sine un laparoscop destinat intervenţiilor chirurgicale minim invazive, cu care din 2008 până acum a făcut 39 de operaţii, deşi nu avea dreptul legal.

Faptul că doctorul a operat fraudulos l-a confirmat şi Direcţia de Sănătate Publică, care  preciza că, pe lege, au dreptul la laparoscopii doar medicii cu atestat obţinut după un curs de cel puţin trei luni aprobat de Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar, după efectuarea a cel puţin 50 de intervenţii sub supravegherea unui îndrumător atestat, şi după promovarea unui examen de absolvire cu nota minimă 7. De asemenea, mai constata DSP, Crăiuţ nu a primit nici în străinătate vreun certificat care să fi fost echivalat în România.

Totuşi, ca să motiveze de ce laparoscopul cumpărat cu 50.000 euro de Universitate pentru Maternitate i-a fost încredinţat lui Crăiuţ, rectorul Cornel Antal invoca faptul că acesta ar fi urmat un curs în SUA şi că îl utiliza pentru a instrui studenţii şi medicii rezidenţi. Deşi argumentul de bun-simţ că un incompetent nu-i putea învăţa meserie pe alţii ar fi fost suficient, BIHOREANUL arăta că, în realitate, Crăiuţ făcuse operaţiile cu alte cadre didactice, precum fosta directoare a Maternităţii, Liana Antal, şi asistentul universitar Lacziko Sidonia, luate ca "mâna a doua" deşi nici ele nu au competenţe.

Sorbonica contraatacă

Conducerea Maternităţii a sesizat Colegiul Medicilor din România, structura ce poate decide anularea autorizaţiei de practică profesională a lui Crăiuţ, întrucât acesta a încălcat legea ce prevede că un medic "poate executa o activitate doar dacă are pregătire pentru aceasta", "poate utiliza numai aparatură pentru mânuirea căreia are pregătire" şi, în fine, "dacă are activităţi în învăţământ, răspunde de cei pe care îi are în îndrumare".

Înainte, însă, ca CMR să dea verdictul, ba poate chiar pentru a-l influenţa, miercurea trecută au sărit în apărarea lui Crăiuţ înşişi şefii Facultăţii de Medicină şi ai Universităţii, Gheorghe Bumbu şi Cornel Antal, care au organizat o conferinţă de presă. Declarându-se deranjat de epitetul "sorbonei", folosit de BIHOREANUL pentru a-i defini pe universitarii care deţin doar titluri, nu şi ştiinţă, Bumbu a afirmat că Crăiuţ "n-a pus în pericol viaţa niciunei paciente", fiindcă "are antrenament" în operaţiile laparoscopice, şi că singura greşeală a ginecologului e că ar fi neglijat să-şi echivaleze în ţară diplomele din străinătate.

"Profesorul Crăiuţ este vinovat, dar eu, dacă-l acuz de ceva, este neglijenţa, pentru că trebuia să-şi valideze aceste documente. Nu avea de făcut decât să se prezinte cu aceste documente pentru a-i fi validate. Este o greşeală, hai să-i spunem umană, administrativă", a bagatelizat decanul.

Operaţii în pagubă

În ciuda incontestabilei sale anverguri profesionale, în acest caz Bumbu a dat dovadă el însuşi de neglijenţă, dacă nu cumva chiar de toleranţă la impostura lui Crăiuţ. Fără să verifice dacă operaţiile făcute de acesta au reuşit sau nu, Bumbu a ignorat că unele paciente au trebuit reoperate clasic, cu bisturiul, tocmai din cauză că laparoscopiile eşuaseră.

Mai mult, a trecut şi peste faptul că ginecologul n-a solicitat examinările histopatologice, obligatorii după toate operaţiile, pentru a depista, de pildă, eventuale tumori. Astfel, Crăiuţ a cerut după 39 de operaţii doar 25 examinări histopatologice, urmarea fiind că 14 paciente pot "duce", fără să ştie, un cancer care, descoperit la timp, putea fi vindecat.

Un alt detaliu e că ginecologul a afectat nu doar pacientele, care prin reoperare au suportat noi suferinţe, ci şi finanţele Maternităţii, căci operaţiile, în valoare de aproape 50.000 de lei, nu pot fi decontate de CAS tocmai pentru că fuseseră efectuate de un medic care nu avea acest drept.

Nişte ţidule

Dacă omiterea acestor "detalii" poate fi considerată neglijenţă prin nedocumentare, în schimb decanul şi rectorul au avut sub ochi şi au prezentat presei patru "acte" despre care, deşi ele nu sunt aşa ceva, au susţinut că ar fi atestate de competenţe obţinute în străinătate de Crăiuţ. Şi care, automat, ar fi echivalate în ţară dacă titularul ar cere asta. Totuşi, hârtiile n-au nicio valoare.

În ordinea prezentării, primul "atestat", din 21 aprilie 1993, semnat de directorul programelor de rezidenţiat al Centrului Medical Universitar din Nevada de Sud (SUA), arată că "dr. Crăiuţ Doru a participat o lună" la histeroscopii şi laparoscopii "pentru care eu îl consider calificat". Aşadar, o apreciere subiectivă! Un al doilea, din 22 noiembrie 1994, e un "atestat de stagiu" semnat de directoarea Institutului de formare a infirmierelor din Roubaix (Franţa), ce arată că Crăiuţ "a urmat între 8 şi 25 noiembrie 1994 un stagiu în serviciul de ginecologie al Spitalului Saint Philibert Lomme" şi că "a participat şi practicat intervenţii laparoscopice". A treia "patalama", din 27 aprilie 1998, are antetul Spitalului districtual "Prinţesa Ţării Galilor" din orăşelul britanic Bridgend, şi spune că "Dr. Crăiuţ şi-a arătat expertiza în mânuirea instrumentelor", fiind "expert la terminarea nivelului 1 şi 2 al procedurilor, iar acum trece la nivelul 3". În fine, ultimul e un "atestat" conform căruia în iulie-august 1999 Crăiuţ "a participat activ la proceduri laparoscopice" la un spital universitar din Las Vegas. "Actul" nu are nicio ştampilă, ci doar parafa unui medic nigerian, Nathan Ibezimako Ozobia, specialist în... apendicite, colecistite, hernie şi torace!

Nici una dintre aceste hârtii nu poate fi considerată, deci, un atestat de competenţe şi nici nu poate fi echivalată în România, din simplul motiv că, potrivit legii, în ţară pot fi echivalate doar "documentele care atestă instruirea similară ca durată, conţinut şi evaluare" cu programele de studii de la noi. Ceea ce nu e cazul, nici unul din "actele" servite de Crăiuţ prin decan şi rector nedemonstrând că ar fi dat vreun examen. Quod erat demonstrandum, cum ar zice latinii...


SPECIALIZAT PE PILE
Naştere cu adeverinţe

Cel puţin una dintre călătoriile "de studii" făcute de Crăiuţ în străinătate a avut ca obiectiv nu perfecţionarea cunoştinţelor, ci atingerea unui scop personal cu ajutorul mai marilor sistemului sanitar românesc. Astfel, "atestatul" din aprilie 1993 a fost obţinut după ce Crăiuţ primise aprobarea ministrului Sănătăţii Iulian Mincu pentru o "deplasare în SUA în interesul serviciului", cu scopul "de a efectua stagii de perfecţionare în domeniul chirurgiei endoscopice la Spitalul Ortodontic (n.r. - adică de stomatologie!) RH Thalgott din Las Vegas".

Adevărata ambiţie a lui Crăiuţ n-a fost, însă, aceea de a se specializa în protezele dentare, ci de a-şi duce peste Ocean soţia însărcinată, pentru a naşte pe pământ american, iar copilul să primească, în baza legilor SUA, mult-râvnita cetăţenie. Ceea ce s-a şi întâmplat, căci cu acea ocazie "barza" i-a adus ginecologului şi "atestatul" profesional.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
@maria
Maria draga,se pare ca nu intelegi despre ce se discuta.Nu este vorba despre ''stampila pe un act dinafara Romaniei''.Este vorba despre legislatia care prevede ca un medic nu poate practica laparoscopia doar daca detine competenta obtinuta in ROMANIA,eliberata de catre organele abilitate ROMANE.Iar nu poti spune ca in strainatate cuvantul e cuvant.Adica cuvantul directoarei INFIRMIERELOR ,cum ca a efectuat stagiu intr-o clinica....la un anumit profesor....Las-o balta!
Postat 18 Aprilie 2011, 08:43 de dorin
fara formalisme !
Dr. Craiut are multe bube; pe vremea lui Ceasca eram pacienta lui, dar niciodata nu tinea minte, de la o consultatie la alta ce problema am; acest lucru nu se intampla niciodata dr. Ninulescu, la care am apelat ulterior si careia nu i-am multumit niciodata indeajuns pentru ce a facut pentru mine si familia mea. Dar, sa astepti stampila pe un act dinafara Romaniei e destul de aiurea; in strainatate cuvantul e cuvant, semnatura olografa inseamna raspunderea completa a persoanei care semneaza...
Postat 15 Aprilie 2011, 09:51 de maria
@realitatea
Nu Chitulea l-a oprit pe Craiut sa nu isi dea competenta.Nu Chitulea a adus publicitatii acele adeverinte de tot rahatul ale lui Craiut.Deci hai sa o lamurim.Sunt instrumentara la maternitate,intru in sala cu ei,deci tu nu poti veni sa spui cine ce fel de interventii face in acest spital.Cei mai buni operatori sunt Chitulea si Muresan.Nemaivorbind de faptul ca Chitulea chiar este unul din cei care are competenta in laparoscopie,Doru,Horica,Sidonia,Florin,Catalin,....draga!
Postat 15 Aprilie 2011, 09:44 de instrumentara
surpriza
aceasta gaselnita a fost sugerata de dr chitulea,care este dusmanul de moarte a dr Craiut de foarte mult timp. Una dintre marile frustrari ale acestuia este ca nu l-a facut NIMENI PROFESOR, CHIAR DACA EL SA AUTOINTITUEAZA ASA. poate ar trebui sa intrebati echipa lui chitulea ce fel de operatii laparoscopice face acesta si cat de competent este....
Postat 14 Aprilie 2011, 22:48 de realitatea
@cititor
Lasa-l pe 'observator', bietul de el!Se vede clar ca este vreun acolit de-a lui Craiut.Lui nu i se pare deloc ilicit faptul ca ala prezinta niste atestate fara valoare.'Observatorul',probabil, nu a vazut in articolul anterior atestatele prezentate de Bumbu si Antal.De la o posta urla acele acte!Fara stampile, Institutul de formare a infirmierilor...Penibil, ce mai....Si mai scrie ca este orbit de fanatism politic Cris.El,fiind orbit de Craiut si altii ca el,nu a vazut acele acte.Impostori?DA!IMPOSTORI sunt numiti cei ce practica o meserie pt care nu au competenta, impostori sunt toti cei ce se acopera cu acte fara de valoare
Postat 14 Aprilie 2011, 19:02 de dorin
@observator
...nu AU acest atestat...(pt.ca scriai de medicI, nu de unul singur). ''De exemplu chirurgii''? Pai cine altcineva ar trebui sa aiba competenta in laparoscopie,domnule observator? Doar cei ce efectueaza interventii laparoscopice (adica chirurgicale) au nevoie de acel act. Da,era cazul sa se deschida cutia pandorei.Asa cum unii sunt in stare sa isi obtina competenta in laparoscopie, ia sa o faca cu totii, cei care au de gand sa faca laparoscopii.De ce te deranjeaza ca ar trebui sa intre in legalitate TOTI?Iar amenintarile tale la adresa unui ziarist care are curajul sa scrie ceea ce va deranjeaza pe multi, este jalnic.Rusine sa-ti fie! Felicitari tuturor ziaristilor curajosi!
Postat 14 Aprilie 2011, 18:52 de cititor
Medici impostori?
Domnule Cris, v-ati asumat o raspundere mare afirmand ca dr. Craiut este impostor pentru ca nu are acel atestat eliberat conform Ordinului de ministru din 2005. Si asta pentru ca majoritatea medicilor din Oradea, de la toate spitalele, nu are acest atestat. De exemplu chirurgii. Daca dr. Craiut este impostor, si ceilalti medici, de renume chiar, universitari si neuniversitari, protejati sau nu politic, sunt impostori? Ar fi absurd si am fi primul oras din lume cu aproape toti medicii impostori. Ati deschis cutia pandorei. Daca sunteti inteligent si responsabil, ar trebui sa va mai ganditi. Dar cred ca sunteti orbit de fanatism politic!
Postat 14 Aprilie 2011, 18:12 de Observator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON