Federaţia Română de Handbal a anunţat şi componenţa seriilor din cadrul Diviziei A la feminin.
Conform repartizării, echipa CSU Oradea va face parte din Seria B, o serie de şase echipe, care le va mai cuprinde şi pe: CSM Deva, CSU Reşiţa, Gloria II Bistriţa, CNE Sfântu Gheorghe şi CSU Timişoara.
De altfel, Seria B este singura cu şase echipe, celelalte având câte şapte echipe întrucât, în total, pentru ediţia 2020-2021 a campionatului ligii secunde din handbalul feminin românesc s-au înscris 20 de echipe.
Din Seria A vor face parte: HC Dunărea II Brăila, CSU Neptun Constanţa, Danubius Călăraşi, CSM Roman, CSU Bacău, HCF Piatra Neamţ şi CSM Corona Braşov.
Seria C le va avea în componenţă pe: CSU Târgovişte, CSM II Bucureşti, CSU Ştiinţa Bucureşti, CSM Târgu Jiu, ACS AMY Slatina, CNE Râmnicu Vâlcea şi HCM Slobozia.
Noua ediţie de campionat a Diviziei A la handbal feminin va debuta pe 2 decembrie şi se va desfăşura, precum la masculin, sub formă de turnee. Primul turneu din Seria B este programat în perioada 2-5 decembrie, va cuprinde patru etape, dar deocamdată nu a fost stabilită locaţia acestuia.
Conform Regulamentului FRH pentru Divizia A cu 3 serii, primele două clasate din fiecare serie şi cele mai bune două echipe de pe locul al treilea se vor califica la turneul final. Dacă o echipă fără drept de promovare (echipa a doua a unui club din Liga Naţională, echipe de juniori sau ale Centrelor Naţionale de Excelenţă) se va situa pe unul dintre primele trei locuri, se va reface clasamentul fără rezultatele echipelor care nu au drept de promovare.
CSU Oradea antrenor este în prezent Sebastian Tudor, fostul tehnician al băieţilor de la CSM.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.