Varianta Omicron a coronavirusului își face simțită din nou prezența și în Bihor, unde de la 5-15 infectări pe zi în urmă cu două săptămâni s-a ajuns și la peste 30 de infectări descoperite în unele zile ale ultimei săptămâni.
„Mă îngrijorează nu atât numărul de noi cazuri, cât creșterea numărului de cazuri care au nevoie de spitalizare”, spune șefa Direcției de Sănătate Publică Bihor, în timp ce Spitalul Județean pregătește suplimentarea capacității de tratare a pacienților Covid.
De la 3 la 12
Luni dimineață, autoritățile sanitare din Bihor au centralizat informații privind diagnosticarea a 12 persoane infectate cu Covid, după efectuarea a 100 teste, două dintre cele 12 noi cazuri fiind descoperite în urma testelor PCR, iar 10 în baza unor teste rapide.
Numărul noilor cazuri Covid este mare pentru o zi de luni, dat fiind faptul că de obicei sâmbăta și duminica se fac mai puține teste decât în celelalte zile ale săptămânii. Spre comparație, în precedenta zi de luni, pe 12 decembrie, au fost găsite doar 3 noi cazuri Covid din mai puțin de 50 de teste.
În cursul săptămânii trecute au fost înregistrate oficial 156 de noi infectări, față de 118 în săptămâna anterioară, cu două vârfuri: sâmbătă au fost confirmate 30 cazuri, iar miercuri 36.
La zi, numărul total al cazurilor înregistrate de la începutul pandemiei a ajuns în Bihor la 92.277, din care 3.031 s-au soldat cu decese, cel mai recent vinerea trecută, când în secția ATI Covid a Spitalului Județean a încetat din viață o femeie de 82 ani, nevaccinată, care avusese și comorbidități multiple.
Mai multe internări
Potrivit directorului executiv al DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, autoritățile constată și o creștere a numărului de persoane infectate care necesită tratament în spitale. „Mă îngrijorează nu atât numărul de noi cazuri, cât creșterea numărului de cazuri care au nevoie de spitalizare”, a declarat șefa DSP Bihor pentru BIHOREANUL. „În general, este vorba despre persoane vârstnice, de peste 70 de ani, nevaccinate și cu diverse comorbidități”, a completat aceasta.
„Formele de boală devin mai grave la aceste persoane”, a explicat dr. Rahotă, adăugând că în prezent, din totalul de 254 persoane infectate din județ, 37 sunt internate, majoritatea în Spitalul Județean din Oradea (34). Dintre pacienții internați, 5 sunt în stare gravă la secția ATI.
„Varianta dominantă a virusului este Omicron, care se răspândește foarte repede”, precizează șefa DSP Bihor.
În alertă
Conform acesteia, unitățile sanitare din întregul județ sunt obligate să facă triajul pacienților care se prezintă pentru internare programată sau de urgență. „Toate persoanele suspecte în conformitate cu definiția de caz sunt testate, indiferent că vin prin UPU sau cu programare”.
În prezent, arată șefa DSP Bihor, autoritățile sunt atente la evoluția cazurilor care necesită internarea, în condițiile în care în Spitalul Județean din Oradea pentru pacienții Covid sunt dedicate 50 de paturi.
„La nevoie, acest număr poate fi suplimentat rapid la 80 de paturi”, mai spune dr. Rahotă.
Posibile suplimentări de paturi
Directorul medical al Spitalului Județean, dr. Lucia Daina, arată că la prezentarea în unitate bolnavii acuți găsiți cu Covid sunt izolați în saloane anume rezervate, care însumează 45 de paturi. „După tratarea problemelor acute, pacienții cu Covid sunt transferați la Infecțioase”, spune aceasta.
În secțiile de Infecțioase (din strada Republicii) sunt 27 paturi pentru pacienții Covid, la Pediatrie (în Rogerius) 6 paturi, la Ginecologie 4 și la Neonatologie 2 (la Maternitate), iar la ATI (pe Coposu) 6 paturi. „Toate sunt cu circuite separate în cadrul secțiilor în care funcționează”, afirmă directorul medical al Spitalului Județean.
„Având în vedere evoluția situației, vom solicita o suplimentare a numărului de paturi pentru pacienții Covid și la Pneumologie, pe strada Izvorului, pentru 15 paturi, și la ATI pe strada Coposu, de la 6 la 10”, mai spune dr. Daina.
Deocamdată, potrivit acesteia, Județeanul mai are neocupate 10 paturi pentru pacienții Covid, după ce vineri erau ocupate doar 25 din cele 45 paturi pentru pacienții cu coronavirus.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.