URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Martie 2010, 14:52

Ecologiştii îl atacă pe viceprimarul Carp

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ecologiştii bihoreni sunt supăraţi pe viceprimarul Gheorghe Carp. Reprezentanţii Centrului Regional de Supraveghere Ecologică "Munţii Apuseni" (CRSE) au ameninţat printr-o scrisoare deschisă că nu vor mai participa la dezbaterile publice organizate de municipalitate dacă viceprimarul Gheorghe Carp, care a moderat săptămâna trecută întâlnirea pe marginea podului de pontoane, nu îşi va revizui atitudinea faţă de participanţii la discuţii.

"Ne manifestăm public, prin interemediul acestei scrisori deschise, nemulţumirea referitor la modul în care conducerea PMO a înţeles să organizeze aceast simulacru de dezbatere publică, fără a ţine cont de reglementările legale, de regulile bunului simţ şi nu în ultimul rând de scopul dezbaterii, găsirea soluţiilor cele mai bune pentru un proiect", se menţionează în scrisoarea deschisă.

Ecologiştii i-au reproşat viceprimarului Gheorghe Carp, că a moderat întâlnirea "utilizând în repetate rânduri ameninţări şi insinuări la lipsa de legitimitate a luărilor de poziţie a oponenţilor proiectului, precum şi la capacitatea intelectuală a acestora, insinuându-se lipsa de inteligenţă şi reprezentarea unor interese politice contrare actualului executiv".

Cu toate acestea, reprezentanţii CRSE au propus organizarea unei noi runde de dezbateri pe această temă, pe un ton mai civilizat. "Ne reafirmăm disponibilitatea în a discuta cu conducerea Primăriei Oradea pe marginea acestui subiect, şi solicităm o întrevedere între reprezentanţii PMO (primar, viceprimar şi direcţie tehnică) şi ONG-urile de mediu", se mai menţionează în scrisoarea deschisă.

Dezbaterea publică organizată joia trecută la Primărie s-a desfăşurat pe un ton acid. Contestatarii proiectului de construire a unui pod pe amplasamentul actualelor pontoane, majoritatea tineri ecologişti, i-au reproşat lui Carp că distruge o zonă verde în vreme ce viceprimarul i-a ironizat susţinând evidenţa utilităţii investiţiei pentru decongestionarea traficului rutier din municipiu.

Pentru că la prima dezbatere publică pe tema construirii unui pod pe amplasamentul actualelor pontoane din zona străzii Sovata au participat doar câteva persoane deoarece a fost organizată dimineaţa, de la ora 10, primarul Ilie Bolojan a promis că următoarea întâlnire pe această temă va fi programată la o dată care va fi anunţată din timp şi va fi organizată după amiaza.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Carp vii in toamna!!!
La dezbaterrea de tura trecuta Carp se purta de parca i-au dat aia buzna in casa. Togor era asa de timid si speriat...Unde era Bolojan? De ce a lasat dezbaterea pe mana lui Carp?????? Carp nu se stie! Si oricum, daca iese prost, tot Bolojan aduna cioburile!
Postat 23 Martie 2010, 22:42 de deshteptu'
Eco
Ce incredere au oradenii in ecologisti s-a vazut la alegeri ....acuma astia n-au inteles nimic si continua sa se bage in seama .... daca tineti asa mult la natura mai terminati cu galagia si dati un exemplu si treceti la plantat puieti pe malul Crisului ... ca de vorbe ne-am saturat ....sa se faca podurile ...noa ....nu-i bai ....
Postat 23 Martie 2010, 15:23 de Marcel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON