URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 26 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În 25 octombrie anul Domnului 2000, a apărut primul număr din BIHOREANUL. Dacă Alexandre Dumas a avut strălucita idee să continue povestea nemuritoare a muschetarilor şi să ni-i arate după 20 de ani, hai să fac şi eu la fel, dar invers. Să vedeţi cum eram noi acum 20 de ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Da, s-au făcut 20 de ani de BIHOREANUL! Potrivit planurilor noastre de mai an, azi ar fi trebuit să sărbătorim "a la grande", să facem o mare sărbătoare din acest eveniment, o adevărată "Zi a BIHORENILOR", organizată în aer liber, poate la Cetatea Oradiei, deschisă tuturor... N-a fost să fie. În mijloc de toamnă, poate că vremea ne-ar fi îngăduit. Vremurile, însă, nu.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Alegerile interne în PNL Bihor au murit, s-a votat fără comentarii lista impusă de șefu'. Desființarea competiției interne într-un partid poate fi catalogată drept aroganță bazată pe putere și, adeseori, este primul pas către pierzanie. Nu comentez lista lui Bolojan și nici competențele membrilor ei, care sunt convins că se vor descurca în Parlament, ci doar moartea unui principiu simplu, însă esențial, care stătea cândva la baza funcționării partidelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre rezultatul alegerilor locale?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ prevede ce drepturi și ce obligații au consilierii locali și județeni, primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean. Iată care sunt acestea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
14 Decembrie 2009, 01:09

Delapidare prin virament

Delapidare prin virament CINE AR FI CREZUT? "O fată bună şi liniştită", spun colegii despre Leonica Marcu (medalion), funcţionara de 36 de ani prinsă că a furat 134.000 de lei din fondurile Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale. Se ştie, însă, că pisica blândă zgârie rău...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aproximativ 134.000 de lei au dispărut, în primele şase luni ale acestui an, din contul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale, instituţie care se ocupă de gestionarea şi plata tuturor prestaţiilor sociale, ca de pildă alocaţiile de stat pentru copii, ajutoarele de încălzire şi indemnizaţiile de creştere a copiilor.

Vinovată e una din funcţionare, Leonica Marcu, cea care a gestionat baza de date a asistaţilor şi care, după cum se observă acum, a dirijat spre conturile personale şi ale unor apropiaţi alocaţiile a peste 60 de copii. Unii morţi, alţii trecuţi de majorat ori mutaţi în alte judeţe. În iulie, după ce şi-a făcut plinul, funcţionara şi-a luat concediu şi a cerut suspendarea din funcţie sub pretextul că pleacă în vizită la prietenul ei din Spania. Iar de atunci nu mai e de găsit...

Lupul paznic la... alocaţii

Funcţionară cu o vechime de peste 8 ani, Leonica Marcu a lucrat în Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale (AJPS) Bihor de la înfiinţarea acesteia, din 1 noiembrie 2008. Venise prin transfer de la Direcţia Muncii şi Protecţiei Sociale şi a fost angajată pe funcţia de consilier asistent în cadrul compartimentului Administrare, Gestionare Prestaţii Sociale şi Informatică, unde se gestionează bazele de date cu beneficiarii de prestaţii sociale.

În scurt timp, femeia a reuşit să câştige încrederea conducerii AJPS care, din februarie 2009, a şi avansat-o, delegând-o să administreze baza de date cu copiii care beneficiază de alocaţiile de stat. Marcu a făcut-o, însă, în felul ei, "ciupind", în doar câteva luni, aproximativ 134.000 de lei din fondurile instituţiei. "Prestaţii sociale" în folos personal...

Copii mulţi, remuneraţie pe măsură

Cum a reuşit? Având acces la aplicaţia care gestionează beneficiarii prestaţiilor sociale, femeia a introdus şi numele unor persoane cărora, mai apoi, le-a virat diverse sume de bani sub formă de alocaţii pentru copii. Persoanele erau alese din rândul celor care nu mai aveau dreptul la astfel de bani şi pe care, sub pretextul unor restanţe, Marcu i-a înregistrat pe listele de plăţi cu sume mult umflate. Ionel Ciurar, de exemplu, cu 1.800 de lei, Florentin Gavrău, cu 5.400 de lei, iar Geszti Attila, cu 3.200 de lei. Toţi trei în vârstă de 20 de ani, deci trecuţi de majorat şi, teoretic, fără drept la alocaţii.

Pe listele ei au intrat, însă, şi copii despre care aflase că sunt mutaţi în alte judeţe, ca de pildă Vlad Dulcă, pe numele căruia a întocmit o notă de plată pentru 5.400 lei, sau Luminiţa Moş, căreia i-a transferat, chipurile, 6.126 lei. Printre beneficiari sunt, culmea, şi patru copii decedaţi: Florin Badea, care a primit, în acte, 5.200 lei, Alexandru Varga, cu 2.600 lei, Emilia Sălăgean, cu 2.600 lei şi Carol Kovacsinszki, cu 1.200 lei.

În dreptul numărului de cont în care urmau să fie viraţi banii, Marcu şi-a trecut propriul număr de cont, iar apoi pe ale unor apropiaţi: fiul ei, Andrei, sora, Daniela, dar şi o cunoştinţă, Camelia.

Unire-n CNP

Totul a mers strună până în luna iulie, când bazele de date teritoriale au fost înlocuite cu un sistem informatic naţional, denumit SAFIR, ce permite identificarea beneficiarilor prin codul numeric personal şi, ca atare, putea împiedica situaţiile în care beneficiarii încasau ajutoare duble, în judeţe diferite.

Corelând datele din teritoriu, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale au descoperit un copil care, în luna iunie, a beneficiat de plată dublă, atât în Bihor, cât şi în Vâlcea. Ca atare, au transmis datele la Oradea, solicitând recuperarea sumei plătite în plus. Verificând contul în care fuseseră viraţi banii, inspectorii AJPS Bihor au descoperit, însă, că acesta nu era pe numele beneficiarului, ci pe cel al colegei lor, Leonica Marcu. Şi, suspectând că nu e vorba despre o greşeală, au aprofundat cercetările verificând prin sondaj mai mulţi beneficiari de pe listele lunare listele întocmite de funcţionară.

În vizită la iubit

Ancheta a durat aproape trei luni, timp în care angajaţii AJPS Bihor au descoperit că Marcu a umflat listele de plăţi cu cel puţin 67 de persoane, copii trecuţi peste vârsta de 18 ani, decedaţi ori mutaţi, cărora le-a achitat "sume restante" în valoare totală de 133.234 lei.

Plăţile erau fictive, deoarece pentru niciuna dintre persoanele respective nu fuseseră depuse cereri pentru acordarea drepturilor restante şi, ca atare, nu aveau pentru ce fi plătiţi. În plus, din verificări, reprezentanţii AJPS au aflat că femeia a dirijat banii spre 10 conturi, dintre care şase pe numele ei, unul pe numele fiului său, alte două pe numele surorii şi unul pe numele unei prietene.

Ce s-a întâmplat cu banii, nu se ştie. Şi nici motivul pentru care Marcu a recurs la faptele ei. Descrisă ca o "fată bună şi liniştită" de către colegi, funcţionara de 36 de ani a lăsat impresia unei femei distante. E mamă a doi copii, unul cu fostul soţ şi unul cu noul ei prieten, plecat la muncă în Spania. Singurul lucru care ar fi putut da de gândit, zic unii angajaţi, este că, deşi îşi creştea singură copiii, era mereu ca scoasă de la cutie, purta haine şi accesorii scumpe, spunând că le-a primit de la prietenul ei.

Cert e că, aflând despre ancheta internă demarată împotriva sa, Leonica s-a făcut nevăzută, lăsând vorbă că se află într-o vizită prelungită în Spania, unde lucrează concubinul. Oricum, zilele trecute, reprezentanţii Agenţiei au înaintat la Serviciul de Investigare a Fraudelor Bihor o plângere penală, iar poliţiştii au şi început cercetările, pentru delapidare. Numai să mai aibă pe cine trage la răspundere...


PLECATĂ ŞI DEMISĂ
În cercetări

Conducerea Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Bihor a refuzat să facă vreo declaraţie pe marginea delapidării. "Noi am sesizat Serviciul de Investigare a Fraudelor, care efectuează cercetări", a declarat Carmen Chirilă, directorul instituţiei.

Legat de Leonica Marcu, directoarea susţine că, începând din octombrie, funcţionarei i s-a desfăcut contractul de muncă. "În septembrie a solicitat suspendarea postului pentru a pleca în străinătate. I s-a aprobat pentru o lună, iar din 1 octombrie ar fi fost obligată să revină pentru a-şi clarifica situaţia. Nu a mai venit, iar la adresa de domiciliu nu este de găsit, motiv pentru care i s-a desfăcut contractul de muncă", a mai spus Chirilă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1145 RON
  • 1 EUR = 4.8744 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON