URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 29 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În 25 octombrie anul Domnului 2000, a apărut primul număr din BIHOREANUL. Dacă Alexandre Dumas a avut strălucita idee să continue povestea nemuritoare a muschetarilor şi să ni-i arate după 20 de ani, hai să fac şi eu la fel, dar invers. Să vedeţi cum eram noi acum 20 de ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Da, s-au făcut 20 de ani de BIHOREANUL! Potrivit planurilor noastre de mai an, azi ar fi trebuit să sărbătorim "a la grande", să facem o mare sărbătoare din acest eveniment, o adevărată "Zi a BIHORENILOR", organizată în aer liber, poate la Cetatea Oradiei, deschisă tuturor... N-a fost să fie. În mijloc de toamnă, poate că vremea ne-ar fi îngăduit. Vremurile, însă, nu.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Dintre toate mizeriile pe care ni le face pandemia asta blestemată, faptul că nu putem călători departe este printre cele mai rele. Nu pentru că ne lipsesc concediile de "afară", nu pentru că e musai să ne împrospătăm colecţia de fotografii din locuri exotice sau capitale celebre, nu pentru că nu ne place în România, ci din cauză că nu mai avem ocazia să vedem ce mai fac ceilalţi şi cum mai e pe la ei.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre rezultatul alegerilor locale?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ prevede ce drepturi și ce obligații au consilierii locali și județeni, primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean. Iată care sunt acestea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
14 Decembrie 2009, 00:00

Crăciun cu Vivere

Crăciun cu Vivere CADOUL DE CRĂCIUN. După luni de repetiţii, copiii din Vivere şi-au lansat albumul vineri la Hotel Forum Continental. Costumaţi şi plini de emoţii, ei au cântat toate melodiile de CD. Acesta va fi găsit, în curând, în toate magazinele de specialitate, la 15 lei, dar poate fi comandat şi la telefon 0745-970.358
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea mai frumoasă sărbătoare a anului e aproape. Iar micuţii de la Vivere nu puteau să petreacă Crăciunul altfel decât cântând. Aşa că au scos un CD cu cântece specifice iernii.

Albumul "Vise şi minuni" a fost lansat vinerea trecută, iar celebrul compozitor Mihai Alexandru şi Bogdan Dima, fost component al trupei Body&Soul, au venit la Oradea special pentru eveniment...

Surpriza de Crăciun

13 valeria.jpgUltimul an a fost unul aglomerat pentru cei 15 membri ai grupului Vivere. Pe lângă numeroasele premii obţinute la festivaluri consacrate precum Cerbul de Aur, copiii, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, s-au perindat pe la mai toate emisiunile "cu greutate". ‘Neaţa cu Răzvan şi Dani, Happy Hour, unde Vivere a cântat alături de Nico, sunt doar două dintre ele. "Am ajuns chiar şi la Un show păcătos, la Dan Capatos, unde, deşi postul a fost amendat de CNA cu 5.000 de euro pentru că ne-a difuzat la o oră târzie, organizatorii ne-au primit foarte bine şi nu au regretat", spune Valeria Mişcuţia (foto), preşedinta Asociaţiei Vivere.

Deşi prinşi în vâltoarea evenimentelor, micii artişti şi-au făcut timp şi pentru alte proiecte. Au trecut 5 ani de când Vivere şi-a lansat primul album, de colinde, iar o revenire în forţă se cerea. "Am zis că e momentul să le facem o surpriză celor care ne iubesc şi care an de an ne tot cereau un nou album", explică Valeria.

Pepiniera de talente

Noul CD a fost lansat vinerea trecută. O parte din piese au fost înregistrate la Bucureşti, în studioul chitaristului şi compozitorului Mihai Alexandru, fostul soţ al interpretei Nicola, iar celelalte la Arad, în studioul lui Cosmin Lupan. "Copiii aceştia sunt foarte buni. Grupul Vivere e cea mai bună „pepinieră" de talente din ţară. Am lucrat foarte bine împreună", spune Alexandru.

Albumul "Vise şi minuni" conţine în total 20 de piese: 19 de iarnă şi un bonus track - cântecul "Un ideal", cu care Vivere a luat anul acesta premiul întâi la Festivalul de la San Remo. Pe album se mai regăsesc cântece ale unor compozitori precum Marius Ţeicu, Aurel Manolache sau Adrian Ordean, dar şi melodii din repertoriul internaţional, precum "O, Holy Night" sau "Have Yourself a Merry Little Christmas". Pe CD se află şi piesa "Ca un fulguşor", cântată împreună cu Alina Sorescu. Un colaj menit să le aducă ascultătorilor sărbători mai fericite...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1525 RON
  • 1 EUR = 4.8746 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON