URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Septembrie 2020, 10:18

Copii izolați, părinți infectați

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sunt situații în viață în care pur și simplu simți că nu ai soluții de a ieși din criză. Priviți la ce se întâmplă la Școala Oltea Doamna! Șoferii se enervează că traficul se blochează atunci când părinții vin să-și scoată copiii de la ore, dar altă soluție nu există, pentru că nu poți lăsa elevii, mai ales pe cei mici, să meargă singuri acasă.

S-a sperat că prin construcția Pasajului Magheru situația se va remedia, dar singurul lucru notabil este că nu-i va ploua pe cei blocați în subteran. De altfel, nicio stradă din Oradea, cu sau fără pasaj, n-ar scăpa de blocaj dacă timp de câteva minute mașinile opresc în mijlocul drumului.

Cei care susțin că ar trebui obișnuiți copiii să meargă singuri la școală nu știu ce vorbesc. Această metodă era valabilă acum 50 de ani, când și eu, mergând sau venind de la aceeași Oltea Doamna, care se numea Generală 4, întâlneam două-trei mașini pe drum. Acum, a fi pieton în acea zonă reprezintă un adevărat sport extrem.

Poate niște autobuze școlare care să-i îmbarce pe cei mici din locul îngust din fața școlii și să-i lase la parcarea din spatele Tribunalului ar fi o variantă, dar soluțiile trebuie să le găsească Primăria, Inspectoratul Școlar și Poliția Rutieră.

Pe lângă nenorocirea asta cu traficul, mai sunt și lucruri care țin de lipsa noastră de organizare. Mergeți la amiază la orice școală și veți vedea puhoi de părinți, înghesuiți unul în altul ca-n noaptea nunții, în așteptarea odraslelor. Adică îi chinuim pe micuți cu distanțare fizică, cu măști, băști și dezinfectanți, dar marele pericol planează asupra părinților și bunicilor care socializează fără să vrea. Acest cocktail de fluide este mult mai periculos decât apropierea dintre copii.

Vigilenta conducere a Inspectoratului Școlar nu s-a gândit nicio clipă că pericolul poate veni din fața școlii, nu din interiorul ei? Decât să-i ții pe părinți pe stradă, claie peste grămadă, mai bine i-ai lăsa în curtea școlii, unde este un spațiu mai generos și pericolul de infectare mai redus. Numai că pentru asta trebuie să ai inițiativă, putere de decizie și hotărârea de a nu aștepta norme metodologice de la derutatul Minister al Educației.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON