URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 08 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!
Zic şi eu
Adrian Cris
Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
12 Noiembrie 2019, 12:13

Cod galben de vânt până joi, în zonele montane ale judeţului Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare de cod galben de vânt valabilă în mai multe zone, inclusiv în zona de munte a judeţului Bihor, de marţi, de la ora 16, până joi, la ora 10. 

"În intervalul menționat, în zona montană vântul va avea intensificări susținute, cu viteze în general de 80...90 km/h, iar pe creste, în special cele ale Carpaților Meridionali, temporar rafalele vor depăși 100 km/h. În zonele mai joase de relief din județul Caraș-Severin vor fi perioade în care rafalele vântului vor avea viteze în general de 60...65 km/h", se arată în informarea APM.

Intensificări locale și temporare ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45...55 km/h.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2964 RON
  • 1 EUR = 4.8397 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON