URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Aprilie 2023, 09:08

Cine plătește? Cinci specialiști dați afară de la Muzeul orașului Oradea au fost reangajați pe tăcute după ce au câștigat procesele

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cei cinci angajați ai Muzeului orașului Oradea, acum secție a Muzeului Țării Crișurilor, pe care fosta directoare Angela Lupșea i-a concediat în urmă cu doi ani după ce au reclamat-o la DNA pentru abuz în funcție, au fost reangajați pe posturi.

Consiliul Județean Bihor a decis joia trecută, cu unanimitate de voturi și fără comentarii, majorarea organigramei Muzeului orașului Oradea pe care îl are în subordine cu patru posturi de muzeograf și unul de bibliotecar.

Măsura a fost luată discret, după ce muzeografii Dumitru Noane, Augustin Țărău, Gabriela Lobonț și Mihalka Nandor, împreună cu bibliotecarul Cristian Negru, au câștigat cu sentință definitivă și executorie inclusiv procesul deschis la Curtea de Apel Oradea pentru reîncadrarea pe post.

Din păcate, hotărârea reparatorie nu spune, însă, nimic despre plata sumei de circa 15.000 euro pe care o va avea de plătit bugetul județean cu titlul de despăgubiri pentru fiecare dintre oamenii ținuți pe tușă pe nedrept timp de doi ani și nici despre modul în care va fi recuperată paguba de la fosta directoare Lupșa.

Directoarea ar trebui să fie bună de plată, dar nu ar fi exclus ca, până la urmă, despăgubirile să se plătească tot din buzunarul orădenilor...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
angela lupșea
Femeia asta este doar inca un pion bun la toate, in partidul lui bolojan. Degeaba se umfla in pene bolojan si blaga la Bucuresti, ca si ei fac aceleasi compromisuri si gainarii, pe plan local. Singurele merite ale atotstiutoarei angela lupșea sunt aceleasi ca ale marii majoritati a marionetelor din diverse institutii: este din clan/pnl, este obedienta si pupincurista. De competenta nici nu se pune problema, neavand nici macar pregatire in domeniu. In rest pe langa ca este cum este, mai si claxoneaza. Multumim bolojan si pt aceasta demonstratie de miserupism fata de noi, prostimea.
Postat 06 Aprilie 2023, 21:48 de oradea_mea_si_a_ta
Bolovan
Bolojan, din salarul lui
Postat 06 Aprilie 2023, 12:23 de adi13
Cand dai cu piatra intr-un caine,
...uita-te cine-l tine-n lesa! Nici nu trebuia sa-i pomeniti numele fostei directoare, niste ziaristi, era sa scriu deontologi, ar fi sunat la.... la adevaratul vinovat si i-ar fi cerut un punct de vedere.
Postat 06 Aprilie 2023, 11:22 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON