URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 22 APRILIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E lungă şi tristă povestea cu dealul Ciuperca. Un proiect prost, o implementare superficială şi consecinţele nu au întârziat să apară. Sigur, constructorul se va apăra dând vina pe proiectant, iar acesta pe executant. Dar orice inginer cu puţină experienţă şi-ar fi dat seama că e riscant să pui în operă o lucrare cu studiul geo făcut pe genunchi, în birou.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu, titlul nu e o glumă! Dacă Sandu Lungu, carismaticul luptător care a pus Bihorul pe hartă cu pumnul său necruţător şi dimensiunile sale respectabile, s-a pus în fruntea unei "armate" de protestatari cu care a bătut străzile Oradiei, dacă a pus mâna pe megafon pentru a se adresa mulţimii, asemenea unui lider politic, nu e de glumă...
Zic şi eu
Adrian Cris
În timp ce la Bucureşti pluseriştii înfuriaţi de mazilirea Arhanghelului Vlăduţ ameninţă cu ieşirea de la guvernare şi sunt iluminaţi de revelaţia că Ludovic Orban, până mai ieri personificarea "Ciumei galbene", este de fapt "partener de nădejde", nu ca rockerul Cîţu, cel degrabă vărsător de sânge de om nou nevinovat, în Oradea cele două formaţiuni îşi pregătesc în pace şi armonie, împreună cu UDMR, împărţirea instituţiilor deconcentrate din judeţ.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Când l-au numit la Sănătate a doua oară, Vlăduţ a fost asemenea unui ginerică intrat într-o familie mafiotă supraprotectivă cu tânăra mireasă, familie care deţine controlul total asupra vieţii tânărului cuplu, inclusiv asupra aspectelor intime dintre cei doi tineri însurăţei. Doar că în cazul acesta, Sănătatea nu e tinerică deloc, e mai degrabă o hoaşcă rămasă nemăritată până la adânci bătrâneţi, care a uitat vremurile în care era tânără şi frumoasă, şi căreia îi place acum doar să se lase mulsă pervers şi să consume tineri imberbi cu carnea rozulie şi fragedă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Considerați că după vacanța de Paști ar trebui reluate cursurile în şcoli, cu prezență fizică?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat una dintre cele mai discutabile decizii din întreaga sa istorie. Într-o decizie obligatorie, pronunţată în recurs în interesul legii, Instanţa Supremă a stabilit că "instanţa de judecată învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, NU are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul duodenal este o boală cronică ce afectează circa 10% din populaţie şi care prezintă o tendinţă de scădere, mai ales în ţările dezvoltate. Frecvenţa este asemănătoare la ambele sexe, iar evoluţia bolii este spre vindecare şi apoi reapariţie (aproximativ 60% din ulcererele duodenale vindecate reapar în decurs de un an, iar 80-90%  în decurs de 2 ani).
01 Martie 2021, 11:57

Abuz după abuz: Directoarea Muzeului orașului Oradea îi dă afară pe subordonații care au reclamat-o

Abuz după abuz: Directoarea Muzeului orașului Oradea îi dă afară pe subordonații care au reclamat-o CONDAMNAȚI. Contestatarii Angelei Lupșea, directorul interimar al Muzeului din Cetate, au fost concediați ca incompetenți și își vor apăra locurile de muncă în instanță. „Nici acum nu-mi vine să cred. Mă așteptam să se răzbune, dar nu așa extrem”, zice un muzeograf
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea mai performantă administraţie locală din România se conduce cu biciul. Angajaţii Muzeului oraşului Oradea care au îndrăznit să reclame la DNA abuzurile directoarei interimare Angela Lupşea au fost puşi pe liber săptămâna trecută, în urma unor evaluări în care au fost notaţi cu calificativul "nesatisfăcător".

"Primarul nu poate trece peste deciziile directorilor. Dacă angajaţii vor contesta decizia în instanţă, iar aceasta le va da dreptate, cine a dat acele calificative va răspunde", se spală pe mâini primarul Florin Birta.

Lovitura de pedeapsă

Angela Lupsea, directoarea Muzeului orasului OradeaDenunţul depus în noiembrie 2020 la DNA de contestatarii Angelei Lupşea (foto) a avut efecte surprinzătoare. Plângerea, semnată de fostul şef al Biroului Arte Vizuale, Imre Zoltan, între timp demisionar, de bibliotecarul Florin Negru şi de muzeografii Cristina Puşcaş, Dumitru Noane şi Augustin Ţărău, acuza o serie de abuzuri comise de directoare.

Printre altele, reclamanţii spuneau că Lupşea a transformat instituţia culturală în una axată pe acte de comerţ, cu încălcarea contractului de finanţare europeană prin care a fost reabilitată Cetatea, că a prigonit profesioniştii, cum ar fi artizanul reabilitării Cetăţii, istoricul Dumitru Sim, silit să demisioneze, şi că îşi sabotează subalternii incomozi ca să-i poată apoi sancţiona ca ineficienţi..

În loc să fie invitaţi la DNA să îşi susţină declaraţiile, contestatarii au fost chemaţi săptămâna trecută de directoare, să îşi ia deciziile de concediere. Angajaţii sunt în preaviz până pe 19 martie. "Puteţi contesta în instanţă, dacă doriţi", le-a spus sec Lupşea.

Trei din patru... 

Muzeografii Dumitru Noane, cel mai vechi angajat din Cetate, şi Augustin Ţărău, recrutat la înfiinţarea Muzeului, în 2016, plus bibliotecarul Cristian Negru au fost concediaţi ca fiind, practic, singurii funcţionari incompetenţi din istoria administraţiei locale orădene. Cei trei au fost daţi afară în baza calificativului "nesatisfăcător" aplicat în urma evaluărilor din ianuarie, făcute de o comisie condusă de directoare după ce a aflat de denunţul la DNA. Muzeografa Puşcaş a scăpat cu "satisfăcător", dar i s-a dat de înţeles că ar fi bine să îşi caute de lucru.

Lupşea a lovit fără milă. Printre altele, rebelii au fost caracterizaţi ca având pregătirea profesională necesară, dar nu şi disponibilitatea de a o pune în practică, comportament "obtuz şi inflexibil" şi pasiunea pentru pauze de fumat lungi "de 30 de minute".

Florin Birta, primarul orasului OradeaPremieră absolută pentru Primărie, funcţionarii au fost declaraţi necorespunzători posturilor şi concediaţi.

"Nu ştiu să mai fi fost cineva dat afară din Primăria Oradea ca incompetent, dar pe lege cei declaraţi necorespunzători sunt concediaţi", recunoaşte primarul Florin Birta (foto). Chiar şi aşa, edilul neagă că disponibilizările ar avea legătură cu plângerea depusă la DNA. "Evaluările au fost făcute de o comisie. Nu cred că se joacă cineva cu aşa ceva".

Lupşea până la capăt...

Emilian Pavel, consilier localReprezentanţii opoziţiei sunt de altă părere. "Aceşti oameni au avertizat asupra unor abuzuri ale conducerii muzeului. Trebuiau protejaţi, ca avertizori de integritate, nu lăsaţi la mâna persoanei pe care au reclamat-o", declară liderul grupului PSD din Consiliul Local, Emilian Pavel (foto).

Pesedistul spune că şefii Primăriei ţin partea directoarei interimare, bazându-se inclusiv pe modul în care au organizat actualul concurs pe post. "Deşi Ministerul Culturii a arătat că o instituţie de cultură trebuie condusă de o persoană cu studii în domeniu, Primăria a permis şi specializările de economist sau jurist, ca să poată participa şi doamna Lupşea", arată Pavel.

Mai mult, candidaţii trebuie să aibă minimum 3 ani de experienţă în conducere şi 5 ani de muncă în domeniu, condiţii pe care întâmplător le îndeplineşte tocmai actuala directoare. Nu e de mirare, deci, că este singurul concurent care şi-a depus oferta managerială până la termenul limită din 22 februarie.

Lupşea urmează să susţină pe 9 martie proba de interviu, pentru care nu are însă de ce să îşi facă emoţii. Spre deosebire de foştii săi subalterni, nu beneficiază de o comisie anume constituită ca să o lase pe drumuri. Ba dimpotrivă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Conflict de interese 2
N-am mai citit articolul,ca ma grabeam.Oricum imi place de Dan Simai,are stiloul mai slobod in gindire.Acuma l-am citit si nu prea multe am inteles,e complicat muzeul asta.Ceea ce nu e complicat este ca sotia fostului viceprimar,via o firma de design&publicitate&whatever a impuscat un contract de poze in miscare,taman cind venea pandemia peste noi si bietii muzeografi au plecat acasa in somaj tehnic...ceea ce nu era chiar asa abominabil,in cazul lor,sa recunoastem...La fel de clar este ca Birta nu se baga in muzeu,"Primarul nu poate trece peste deciziile directorilor" , chiar asa.Fiecare cu competentele lui."Primăria a permis şi specializările de economist sau jurist, ca să poată participa şi doamna Lupşea". Ne vedem pe 9 martie,la investire...?? "doar ca să plasezi ce te rodea pe tine".Pai nu ma roade,nici nu ma rodea,doar observ niste coincidente...In schimb voi n-ati observat problema Globencer
Postat 02 Martie 2021, 18:45 de excalibur
????
E rafuiala mare în capul tău nene, poate de la prafuri, eu șovin, de neam prost, ma cunoști tu pe mine de undeva băsinosule? Pai cum poate evalua una care a terminat științe juridice sau economie pe unul care a terminat istorie, arte etc sau cum se face ca, ai nevoie de (ÎNTÂMPLĂTOR) 3 ani de conducere și 5 în domeniu de activitate ciudat, adică exact că-ți are cucoana despre asta vorbim mai era una pe la bucicuresti care se certa cu toată lumea o cheamă Violeta, ea vroia sa impresioneze neapărat pe sica mandolina crezând ca va primi în continuare ciolanul da sa păcălit rău de tot.
Postat 02 Martie 2021, 12:29 de sss
Conflict de interese ?
L-a intrebat cineva ceva pe d-l Birta? Ca n-am citit textul. Am citit aici cum ca sotia biraului a facut niste poze pentru muzeu: "In vreme de pandemie isi dovedeste valabilitatea zicerea “pentru unii muma, pentru altii ciuma”, atenționează unul dintre vicepresedinții USR Bihor.Flavius Bunoiu susține că treizeci din cei patruzeci de angajati ai Muzeului Orasului Oradea au fost trimisi in somaj tehnic pentru ca institutia si-a suspendat activitatea si nu are capacitatea financiara necesara pentru a asigura plata salariilor tuturor angajatilor. Măsura vine la doar câteva zile după ce aceeași instituție a cumpărat servicii de design, proiectare grafica si consultanta in implementare concept expo (63 000 lei + TVA) respectiv un abonament lunar de promovare prin Facebook (60 000 lei + TVA).Contractele au fost incheiate cu firma Globencer in care Marketing Manager este Larisa Birta, sotia viceprimarului Florin Birta." [ https://oradeaindirect.ro/ce-investitii-face-muzeul-orasului-oradea-in-plina-pandemie-servicii-de-design-si-publicitate-pe-facebook-de-123-000-lei/ ]. [ https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/scandal-la-muzeul-orasului-oradea-angajatii-in-razboi-cu-conducerea-2112263/ ]. Mama ei de presa aservita...
Postat 02 Martie 2021, 09:33 de excalibur
RE: Conflict de interese ?
Și cum de comentezi dacă nu ai citit textul? Cum ai reușit, ai trecut cu ochii închiși pete el, până la comentarii, doar ca să plasezi ce te rodea pe tine? Și acuma o să stai la subsol să consumi doar comentarii, fără să citești articolul?
Postat 02 Martie 2021, 11:20 de Florin Ciucas
Alea iacta est
Mascarada concursului croit dupa chipul si asemanarea duamnei catindate, este plata pentru semnaturile distinsei pe hartiile pentru reabilitarile, de fatada, la propriu si la figurat, pe fooooaarte multe milioane de euro din fonduri europene, ale cladirilor monument istoric pe care se zice ca le pastoreste... Chestia nasoala e ca s-au festit doar fatadele, pe cand finantarea prevedea reabilitarea totala a cladirilor, lucru care s-antamplat la mai putin de 20 % din lucrari... Cine nu crede, sa intre in curtile interioare ale reabilitarilor si sa intrebe si locatarii de sanatate (bataia e pe propriea raspundere) Om vedea daca si OLAF-ul va fi magnetizat de carisma duamnei, lucru de care ma indoiesc, mai ales ca nu stiu pe nici unul de pe acolo care sa fi primit ceva repartitii pe la ANL-uri, alea din Calea Aradului in special...
Postat 02 Martie 2021, 00:11 de Torqemada
sss
Mentalitate si apucaturi tipice de sovin, de neam prost. Daca nu ti-a tinut tampenia, hai cu insultele, cu injuraturile : "Treaba tipic romaneasca". De ce trebuia sa aiba neaparat dreptate cei din opozita locala care ar fi vrut un sef de-al lor pe aceasta poziie ? E o rafuiala politica aici.
Postat 01 Martie 2021, 21:33 de B90
Sa vina recorder
Treaba tipic românească condițiile pentru concurs mulate după persoana și nu invers c-am aceleași mizerii la toate institutiile, ciudat dar tipic unui anume partid (CARE VORBEȘTE DE MERITOCRATIE) nu dă înapoi deși sunt evidente măgăriile, cum poate evalua unul care nu are studii în istorie, artă etc pe unul pregătit în domeniu adică unul care termina dreptul sau economie îl "ievaluează" pe unul pregătit în istorie și totuși în loc sa fie oprite măgăriile merg înainte, pai astai meritocratia de care vorbește mâțu sau doar sa schimbat culoarea ciumei.
Postat 01 Martie 2021, 18:41 de sss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1031 RON
  • 1 EUR = 4.926 RON
  • 1 HUF = 0.0136 RON