URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Aprilie 2024, 18:15

Performanţă remarcabilă: La doar 14 ani, orădeanca Giulia Safina Popa a devenit campioană naţională la tenis U18!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tânăra şi talentata jucătoare orădeană de tenis Giulia Safina Popa a mai reuşit o performanţă. De această dată, sportiva legitimată la CSM Oradea a câştigat Campionatele Naţionale Individuale Outdoor U18 Feminin, competiţie care s-a desfăşurat la Târgu Jiu, în perioada 20-27 aprilie.

Deşi are doar 14 ani, orădeanca a fost desemnată cap de serie numărul 1 la acest turneu, unde a avut un parcurs foarte bun. Deşi a evoluat la o categorie de vârstă mult superioară, sportiva pregătită de tatăl ei, Lucian Popa, a obţinut victorii pe linie.

În primul tur, Giulia Popa a trecut de Alexandra Ion (de CS Dinamo Bucureşti), pe care a învins-o cu scorul de 6-0, 6-1.

În turul 2, orădeanca a dat de stelista Iulia Maria Buculei, de care a trecut tot în două seturi, cu 6-3, 6-3.

În sferturile de finală, Giulia s-a impus şi mai clar în faţa unei alte steliste, Sofia Bărbulescu, cu scorul de 6-0, 6-0.

În semifinale, sportiva de la CSM Oradea s-a duelat cu Sara Dragnea de la Dinamo (cap de serie nr. 5), în faţa căreia a pierdut primul set, cu 4-6, dar a revenit apoi şi le-a câştigat pe următoarele cu 7-5, 6-3.

Ca urmare, orădeanca a ajuns în ultimul act, finala categoriei, unde a jucat în compania unei alte bucureştence, Iulia Ştefania Boian de la Tennis Team Bucureşti. Evoluţia Giuliei a fost din nou foarte bună, iar orădeanca s-a impus în două seturi, cu scorul de 6-4, 7-6, a câştigat concursul şi a devenit campioană naţională.

Născută pe 9 noiembrie 2009, Giulia Safina Popa este legitimată la CSM Oradea, unde este antrenată de către tatăl ei, Lucian Popa, dar şi de tandemul Dana şi Marius Marinău, pe partea de pregătire fizică.

În calsamentele Federaţiei Române de Tenis, Giulia Popa se situează pe primul loc ca categoria U16 feminin, respectiv pe locul 4 la categoria U18 feminin.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
felicitari, Giulia!
bravo, Giulia! felicitari pentru performanta obtinuta! Mult Succes si multe Cupe mai departe, te incurajam cu totii! felicitari si familiei care o sustine de mult timp sa poata sa faca performanta!
Postat 29 Aprilie 2024, 19:54 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON