URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Octombrie 2023, 11:16

Cel mai mare festival dedicat exclusiv tinerilor aduce 17 artişti pe scena Oradea Arena

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima ediţie Oradea Nights Festival se va desfăşura în 3-4 noiembrie, la Oradea Arena, şi promite două zile de distracţie pentru elevii şi studenţii orădeni. Festivalul propune un mix de genuri muzicale, de la pop la trap, hip-hop şi EDM. Pe scena ON Festival vor urca cei mai trendy artişti ai momentului: Puya, Alina Eremia, Killa Fonic, Rava, IDK, Şatra B.E.N.Z şi Emaa. Line-up-ul va fi completat de Specii, FC DNB, EXOB B2B Tulvan, Magui B2B Apli, Partydul Kiss FM, Alex Super Beats, Naty Loves Monday, Fraţii Jdieri şi Dinsubsol.

Pe lângă oferta muzicală generoasă, pe tineri îi aşteaptă o mulţime de activităţi urbane, de la jocuri arcade, gaming corner, la zone de chill şi instagram foto corners. Una din atracţiile ON Festival va fi, cu siguranţă, expoziţia de pantofi sport curatoriată de Resell Barna şi Maniack snkrs, care vor prezenta cele mai faimoase ediţii de sneakers, unele în valoare de mii de euro.

În cadrul festivalului va fi amenajată, de asemenea, o zonă de street food, precum şi baruri cu băuturi alcoolice şi răcoritoare. Tinerii sub 18 ani vor avea brăţări codate cromatic, care vor permite doar achiziţia de băuturi răcoritoare. Plăţile în cadrul evenimentului se vor putea efectua, pe modelul marilor festivaluri, exclusiv cu ajutorul brăţărilor electronice, care se pot încărca cu bani în punctele Top-up special amenajate.

Bilete pentru cel mai cool eveniment urban dedicat tinerilor orădeni s-au pus deja în vânzare pe site-ul honfestival.ro, iar elevii şi studenţii beneficiază de reduceri consistente: 2 Day Pass pentru studenţi şi elevi la 150 de lei şi 1 Day Pass pentru studenţi şi elevi la 90 de lei. Pentru adulţii care nu intră în aceste categorii, pentru 2 Day Pass preţul este de 280 de lei, respectiv 1 Day Pass de 160 de lei. În cadrul evenimentului va fi amenajată şi o zonă VIP, dotată cu propriul bar, sushi point, mese şi canapele, puncte de top-up pentru încărcarea brăţărilor. Preţul unui 2 Day Pass VIP este de 499 de lei.

Accesul în festival pentru studenţi şi elevi se va efectua în baza carnetului care le atestă statutul, pentru a valida biletul. În lipsa carnetului, accesul se poate efectua doar prin achiziţia unui bilet la preţ întreg. Accesul minorilor cu vârsta mai mică de 14 ani este permis doar dacă aceştia sunt însoţiţi de un părinte, care îşi asumă responsabilitatea deplină pentru minor pe toată durata participării.

Organizatorii festivalului sunt Primăria Municipiului Oradea şi Visit Oradea, cu partenerii Eagle Festival, Uniunea Studenţilor din Oradea – USO şi Consiliul Judeţean al Elevilor Bihor.

Pentru mai multe detalii vă invităm să accesaţi: onfestival.ro.

Visit Oradea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON