Arbitrii şi arbitrii asistenţi de Liga I din Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş şi-au dat întânire miercuri la Oradea, unde au susţinut, pe terenul sintetic din cadrul complexului "Iuliu Bodola", testele fizice pentru începutul de retur al Ligii I de fotbal.
Au susținut probele următorii arbitri: arădeanul Ovidiu Haţegan (arbitru FIFA), Florin Marcu şi Rareş Vidican, ultimii doi fiind din Oradea.
Aceştia au avut de susţinut probele de: Sprint - 4 x 40 m, în maximum 5,8 secunde, fiecare repetare cu pauză de un minut între ele, şi Rezistență, probă denumită şi SDS (single-double-single), pe care au susţinut-o după 6 minute de pauză şi care durează timp de aproximativ 21 minute.
Şi arbitrii asistenţi au fost tot trei, dintre care doi orădeni, Octavian Şovre (arbitru FIFA) şi Ciprian Danşa, celălalt fiind Raul Ghiciulescu din Lugoj.
Arbitrii asistenţi au avut de susţinut trei probe. Şi anume: Sprint - 5 X 30 m (în maximum 4, 6 secunde fiecare repetare cu pauză de 30 secunde între repetări), Agilitate (testul CODA cu fanionul în mană, în maximum 10 secunde) şi Rezistență (testul ARIET nivelul 16.6).
Deşi vacanţa competiţională de iarnă a fost foarte scurtă, arbitrii s-au pregătit şi nu au avut probleme în a trece cu brio toate aceste teste.
La probele de miercuri, ei au avut și un model nou de echipament, având în vedere că CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor) are sponsor. Testele au fost susținute sub atenta supraveghere a profesorului Dan Monea din Cluj-Napoca, instructor UEFA şi responsabil pe România cu pregătirea fizică a arbitrilor, respectiv a profesorului Marius Omuţ din Oradea, responsabil de zonă din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.