URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 24 NOIEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Unii răuvoitori spun că și acum încă mai avem orădeni țărani, care odată cu abandonarea navetei n-au reușit să lase opincile la barieră și accentul pe imaș. Dar, să fim realiști, era imposibil ca într-o singură generație, care la scara istoriei e o clipă, să renunți la celebrul „inghi mei” sau la inegalabilul „f… mamă, o ba”.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt un fan mărturisit al instrumentelor digitale făcute să ne ușureze viața. Nu am mai plătit o factură la ghișeu de câțiva ani, evitând să pierd timp prețios și să văd fețe acre și plictisite dincolo de un geam de sticlă. Cumpăr de pe internet de câte ori am ocazia, comunic fervent prin mesaje și emailuri cu cei pe care nu îi pot întâlni, mă informez de pe diverse site-uri și platforme. Internetul îmi este util, chiar indispensabil, în toate activitățile profesionale, așa că îmi recunosc dependența de el.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre inițiativa lui Ilie Bolojan de a reduce organigrama Consiliului Județean Bihor la jumătate?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Având în vedere faptul că în curând chiar se vor desfăşura alegeri parlamentare în România, în ciuda crizei sanitare, cred că este important să se cunoască cele mai importante aspecte prevăzute în Constituţie în legătură cu rolul şi activitatea Parlamentului, precum şi cu statutul senatorilor şi deputaţilor. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
15 Ianuarie 2017, 15:32

"Casă" de milioane: Administraţia Bazinală de Apă Crişuri toacă 3 milioane euro ca să îşi facă un nou sediu de lux

'Casă' de milioane: Administraţia Bazinală de Apă Crişuri toacă 3 milioane euro ca să îşi facă un nou sediu de lux ÎNGHESUIŢI. Şeful ABA Crişuri, Dorel Dume, susţine că sediul din strada Ion Bogdan (foto), extins şi modernizat la începutul anilor 2000, a devenit neîncăpător. "Suntem înghesuiţi", justifică directorul decizia construirii unui nou sediu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ţara unde se etalează "gipane" în faţa porţii, dar se folosesc latrine în fundul curţii, instituţiile publice cheltuie mai mult pentru confortul propriu decât pentru îndeplinirea sarcinilor din "fişa postului".

În timp ce o mulţime de şantiere hidrotehnice sunt îngheţate de ani întregi din lipsă de bani, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri va sparge bani grei pentru un nou sediu, mai mare şi mai modern decât cel în care funcţionează bine-mersi.

Apetit pentru huzur

Anul trecut, BIHOREANUL dezvăluia felul aberant în care şefii ABA Crişuri îşi manifestă vocaţia de ctitori nu atât pentru repararea obiectivelor hidrotehnice moştenite dinainte de 1989 şi pentru construirea altora noi, cât pentru renovarea la standarde înalte a cantoanelor existente, folosite ca vile de protocol, şi chiar pentru edificarea a noi asemenea "hoteluri".

Astfel, în timp ce barajul Leşu este afectat de fisuri majore, pentru care încă din 2009 au fost stabilite ca necesare lucrări de punere în siguranţă în valoare de 25 milioane lei, în 2012 fiind complet golit fără însă ca de atunci să se investească măcar un leu, conducerea ABA a modernizat frenetic cantoanele din Bihor şi Arad, ba a intensificat şi lucrările pentru construirea în Băile Felix a unui "Centru de perfecţionare şi instruire" de 1.200 mp. Un hotel de lux cu 21 de camere, al cărui cost urcă la 3 milioane lei, în condiţiile în care, la nici 500 metri distanţă, instituţia mai deţine un canton cu 6 camere folosit tot ca vilă de protocol, modernizat şi reutilat.

Licitaţie de sărbători

Ca şi cum nu ar fi de ajuns, ABA a anunţat o licitaţie pentru construirea unui nou sediu administrativ în strada Atelierelor 6, unde funcţionează Sistemul de Gospodărire a Apelor (foto). Conform invitaţiei lansate pe SEAP în 21 decembrie, firmele interesate puteau depune oferte până pe 9 ianuarie.

Pentru proiectarea şi construirea noii clădiri, care va avea 3.085 mp, ABA e pregătită să cheltuie o sumă estimată la 11,34 milioane lei fără TVA, adică aproximativ 800 euro/mp cu TVA inclusă. Asta, deşi instituţia deţine pe strada Ion Bogdan un sediu de circa 1.500 mp modernizat şi în condiţiile în care numeroase lucrări hidrotehnice stagnează sau nu sunt nici măcar începute, alte exemple similare fiind cele de la Tărcăiţa, Briheni şi Şoimuş.

Era musai

Dorel Dume, șeful Administrației Bazinale de Apă CrișuriÎn ciuda caracterului discutabil al oportunităţii "investiţiei" şi a calendarului de desfăşurare a licitaţiei, ce presupune că firmele au lucrat de sărbători la pregătirea ofertelor, directorul general al ABA Crişuri, Dorel Dume (foto), susţine că ridicarea noului sediu era absolut necesară. "Planul a existat încă din 2013, când nu eu eram director. În sediul actual suntem înghesuiţi", spune Dume, argumentând că din 2000 încoace instituţia a primit noi atribuţii şi are noi servicii ce ocupă la maxim locaţia actuală. "Numai sistemul IT ocupă un etaj întreg, iar între timp s-au mai dezvoltat Serviciul Plan Mangament Bazinal, Dispeceratul şi Centrul de Intervenţie Rapidă". Ce omite, însă, e că dacă acum un deceniu instituţia avea peste 1.000 de angajaţi, în prezent are circa 500. 

Potrivit lui Dume, faptul că licitaţia s-a desfăşurat între sărbători nu înseamnă că ar fi fost cu dedicaţie, ci aşa s-au nimerit etapele birocratice. "Investiţia a fost aprobată de jos în sus în comisiile tehnico-economice ale ABA Crişuri, Administraţiei Naţionale a Apelor Române şi Ministerului Mediului. Ultimul aviz a venit la finele anului, după care am lansat licitaţia".

Sistem aberant

Situaţia arată clar cât de aberant funcţionează sistemul ce administrează resursele de apă. Conform explicaţiilor lui Dume, investiţia pentru punerea în siguranţă a barajului Leşu n-a fost o problemă financiară (în fond, ar costa cât noul sediu şi "hotelul" din Felix), ci birocratică. "Lucrarea de la Leşu a fost aprobată în 2009 în Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, gestionat de Ministerul Dezvoltării, care însă nu a alocat fonduri. Problema e că în actul aprobator al investiţiei, din neglijenţă, nu s-au adăugat "şi alte fonduri" pe lângă cele din PNDI, aşa că nici ABA, nici ANAR, nici Ministerul nu au putut aloca bani", spune Dume.

Ironia e că din 2009 chichiţa n-a preocupat şefii acestor instituţii, problema fiind rezolvată prin includerea sintagmei "şi alte fonduri" abia în ultima şedinţă a Guvernului Cioloş. Este însă normal că pentru deblocarea unei lucrări de care depind turismul local, hidrocentrala electrică şi păstrăvăriile din aval, ba chiar şi alimentarea cu apă a Oradiei în caz de secetă, au trebuit să treacă şase ani, iar un nou sediu administrativ, de utilitate incertă, a fost plănuit şi aprobat în numai trei?...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
BINE ZIS
Sarmana tara....au murit degeaba oameni in 89...jaf la drumul mare....pe vremea lu impuscatu ..erau mai retinuti...daca ii impusca..nici unul nu moare nevinovat...
Postat 16 Ianuarie 2017, 21:45 de zorro
Arca lu Noe
La pretu asta ma gandesc ca si arhitectura, designul cladirii tre sa fie ceva deosebit, nu stiu ,ceva in forma de corabie cu pinze de exemplu, , ma rog, fresce cu izvoare, cascade , chestii de astea de profil, ida .
Postat 15 Ianuarie 2017, 21:26 de Iness
condamnati la moarte
toti aceia care toaca fara rost banul public. Dupa ce-l impusca pe primul, urmatorii se vor gandi de 2 ori inainte sa faca vreo ghidusie. Ar mai fi varianta sa vina inapoi Ceausescu. Suntem romani, nu ascultam decat de baston, ce naiba...
Postat 15 Ianuarie 2017, 18:41 de Kid
OUT
Casa mea e-un cantec cu acorduri ample...Deci cine a trecut pe aici? Groza, Varga si...altii...
Postat 15 Ianuarie 2017, 16:17 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1013 RON
  • 1 EUR = 4.8732 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON