Primarul Ilie Bolojan a anunţat, sâmbătă seară, pe Facebook, în urma unei întâlniri avute cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, cu primarii din Arad şi Cluj-Napoca şi cu directorul Companiei de Drumuri, că licitaţiile pentru contractarea lucrărilor la mai multe tronsoane ale autostrăzii Transilvania, care afectează şi judeţul Bihor, vor demara în luna martie.
"Am avut ieri, la Cluj, alături de colegii primari din Arad şi Cluj Napoca, o întâlnire cu oficialii din Transporturi, ministrul Lucian Bode şi directorul Companiei de Drumuri, în vederea urgentării începerii lucrărilor la autostrada Transilvania. În ultimii ani, în afară de declaraţii, nu s-a făcut mare lucru pentru ca tronsonul dintre Cluj şi Biharia să devină realitate. Sper ca de data aceasta graficul de începere a lucrărilor să fie respectat", a transmis edilul.
Potrivit acestuia, Compania de Drumuri s-a angajat ca, luna viitoare, să publice în sistemul electronic de licitaţii anunţurile pentru contractarea lucrărilor la toate tronsoanele de pe teritoriul judeţelor Cluj şi Sălaj, „cu excepţia tunelului Meseş”, care ar urma să fie lansat în luna mai.
"Pe teritoriul judeţului Bihor, contractarea tronsonului Biharia - Chiribiş ar urma să se încheie în martie, existând un litigiu juridic privind acest contract. Licitaţia la tronsonul Chiribiş - Suplacu de Barcău a fost reluată. Consider că prin simplificarea procedurilor de licitaţii, făcute de Guvernul României, se vor evita întârzierile în semnarea contractelor de execuţie pentru aceste lucrări, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori. Construirea cât mai rapidă a autostrăzii, în paralel cu legătura de 19 km până la centura Oradea, va contribui la dezvoltarea judeţului nostru şi la îmbunătăţirea semnificativă a circulaţiei pe relaţia Oradea – Cluj", a postat Bolojan.
De altfel, într-un comunicat de presă transmis vineri de Ministerul Transporturilor, ministrul Lucian Bode a anunţat întâlnirea de lucru avută în aceeaşi zi, la Cluj, cu Ilie Bolojan, cu primarul de Cluj-Napoca, Emil Boc, și cu primarul de Arad, Călin Bibarţ, toți trei membri ai Alianţei Vestului, precum şi cu reprezentanţi ai Prefecturii Cluj.
„În cadrul întâlnirii au fost prezentate stadiile în care se află proiectele de infrastructură prioritare pentru dezvoltarea Vestului României, precum şi soluţiile ce pot fi implementate pentru accelerarea realizării acestora”, arată comunicatul.
Conform informării, cei prezenţi au discutat despre proiecte de infrastructură, precum: Autostrada Braşov – Cluj – Borş tronsoanele Nădăşelu- Suplacu de Barcău şi Suplacu de Barcău – Borş, Varianta de ocolire Zalău, Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca- Oradea- Episcopia Bihor, Tunelul rutier la profil de autostrada în zona Meses, Drumul Transregio Feleac TR35, Legătura Centura Oradea (giraţie Calea Sîntandrei) – Autostrada A3 (Biharia), Drumul de legătură Autostrada A1 Arad - Timişoara - DN69, Autostrada Timişoara – Moraviţa, Drumul Expres Arad – Oradea.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, după aproape patru ani de la includerea obiectivului în lista de priorităţi a României pentru transporturi, pe vremea Guvernului tehnocrat, vineri, s-a făcut primul pas concret pentru modernizarea şi electrificarea liniei ferate, cea mai mare investiţie în infrastructura feroviară din Nord-Vestul ţării. În valoare de 1,5 miliarde euro, aceasta va fi cofinanţată din fonduri europene, iar concretizarea ei poate începe chiar de anul viitor pentru a fi gata la finele anului 2024.
"Am reuşit în sfârşit să finalizăm studiul de fezabilitate. A fost aprobat. Este un proiect major, în valoare de 7,3 miliarde de lei, extrem de important pentru această regiune. Semnăm azi şi ne asigurăm că termenele vor fi respectate", a declarat ministrul Lucian Bode citat în comunicat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.