URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Octombrie 2014, 18:32

Bolojan către patroni: "Nu îi mai credeţi pe politruci!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan îi îndeamnă pe oamenii de afaceri să fie sceptici atunci când politicienii promit investiţii majore în drumuri şi autostrăzi sau relaxarea fiscalităţii.

"Nu îi mai credeţi pe politruci! Eu fac parte din lumea politică şi îi cunosc bine. Eu cred că singura soluţie să aduci cu picioarele pe pământ un politician atunci când spune gogomănii este să îl taxezi, ori atunci, pe faţă, ori la vot", le-a spus miercuri, primarul Ilie Bolojan, celor circa 50 de reprezentanţi ai mediului de afaceri care au lua parte la conferinţa "Soluţii pentru dezvoltarea IMM-urilor".

Edilul a creionat o imagine deloc măgulitoare politicienilor autohtoni suficient de ipocriţi să hotărască supraimpozitarea mediului economic, oprind dezvoltarea firmelor şi, în acelaşi timp, să îşi facă imagine asumându-şi reuşitele acestora.

"Pentru ei nu este deloc greu să pună taxă pe stâlp, iar apoi să viziteze senini firmele din parcul industrial. Nu-i mai primiţi, oameni buni, poate aşa or să se trezească", a spus Bolojan.

Edilul a făcut aluzie la vizita în Oradea a premierului Victor Ponta, care la doar câteva săptămâni după introducerea taxei pe clădirile speciale, a vizitat companii din incinta Eurobusiness Parc din Şoseaua Borşului, afectate şi ele de noua taxă în ciuda promisiunilor că vor beneficia de facilităţi fiscale.

Primarul le-a vorbit reprezentanţilor companiilor orădene despre proiectele municipalităţii de îmbunătăţire a infrastructurii prin construirea de pasaje peste giraţiile de pe şoseaua de centură, realizarea viitorului drum rapid care va lega podul Dragoş Vodă de zona Oncea şi încurajarea învăţământului profesional, pentru ca firmele din parcul industrial să nu mai fie nevoite să importe din alte localităţi muncitori calificaţi. Bolojan a fost singurul vorbitor aplaudat de asistenţă.

Organizată de BTL Design, trustul de presă Agora Group, Federaţia Patronilor Bihor şi Asociaţia Firmelor Bihorene, conferinţa "Soluţii pentru dezvoltarea IMM-urilor Bihor", desfăşurată la Centrul de Afaceri din Cetate, a pus faţă în faţă reprezetanţii firmelor bihorene şi pe cei ai autorităţilor locale şi judeţene.

La eveniment au luat parte, printre alţii, Horea Carţiş, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean, Marius Rotar, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, Magdalena Berce, consilier la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, şi Bekesi Csaba, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor.

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de la starea proastă a infrastructurii de drumuri, la munca la negru şi impozitarea excesivă aplicată mediului de afaceri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
raspuns
@Cristi: Daca nu ti se raspunde unei petitii(nu la petitie)te adresezi AVOCATULUI POPORULUI! Ceea ce am si facut! AVOCATUL POPORULUI, surpriza! Chiar si-a facut treaba! Dar apoi sa ma duc in Instanta cu o actiune de tipul "obligatia de a face" doar pentru ca BOLOJAN a luat-o RAZNA(RAU, RAU DE TOT!)si nu raspunde(pentru ca era evident pus in dificultate) mi se pare prea mult!
Postat 03 Octombrie 2014, 00:05 de TDS
@ Cristi
@ Cristi: hai sa nu mai aruncam vina pe "ceilalti" sau pe cei "dinainte". Stim ca nici ei nu au fost mai buni si ca si-au urmarit propriile interese. Daca reteaua de utilitati este distrusa, de ce primarul impune totusi monopolul CET unui oras intreg cand reteaua de gaze acopera toate satele din jurul orasului? Oradea e singurul oras din tara in care e interzis sa alegi cum sa te incalzesti! (Da, stiu, o sa spui ca ne opresc rusii robinetul - nu uita ca si CET-ul trece pe gaz, asa ca...). Din cate stiu, tramvaiele acelea scumpe, cel putin o parte, au fost aduse in mandatul lui Bolojan.. nu tin minte sa se fi plans de pretul lor sau sa le planga de mila fraierilor de oradeni ca vor circula mai scump. Cat despre indemnul de a vota o alianta care sa dovedit din start o adunatura de hoti si mincinosi, consider ca Bolojan si-a batut joc de inteligenta oradenilor indemnand-i sa voteze USL in speranta ca va primii bani mai multi de la "centru". Ar fi multe de spus dar cu atatea creiere spalate, ne pierdem timpul de pomana.
Postat 02 Octombrie 2014, 23:49 de vasi
Floarea psd-ista
Profesionistii din PSD= benzinari, vamesi, spagari,plagiatori, etc
Postat 02 Octombrie 2014, 23:04 de Un dreptaci
pentru unii
hai sa le raspundem la toti frustratii: @Agentul termic: A fost votat primar din primul tur, de doua ori, cu procent mai mare si cu voturi mai multe a doua oara decat prima data. Poate nu ai votat si nu intelegi cum se alege un primar. @WinDos: Orasul e mai curat si mai ordonat si la Primarie e mai multa ordine. Tu despre ce vorbesti concret ? @TDS: Daca nu ti se raspunde la petitie, mergi in instanta, nu scrii 1 petitie / zi ca asa cu siguranta nu vei primi un raspuns. @nascut oradean: fara a contesta administratia locala din Sebes, te-ai uitat pe harta sa vezi unde e Sebes ? ce ai inteles din pozitionarea acestui oras ? Oradea de firmele galbetijilor a fost trasa in jos sau cumva s-a construit un parc industrial si s-au atras investitii in timpul "galbejitului" de primar de acum ? @vasi: ai ascultat discursul lui Bolojan din campania la parlamentare ? eu retin "va rog sa votati USL pentru ca Oradea are nevoie de parlamentari din arcul puterii care sa directioneze bani catre oras". utilitatile sunt scumpe pentru ca nu se investit in ele 20 de ani, transportul e scump pentru ca ne-au trebuit tramvaie de lux sa le platim creditele
Postat 02 Octombrie 2014, 21:40 de Cristi
vorbesc frustratii
Cred ca in articolele rautacioase vorbesc frustratii de la P.S.D care numai nu pot pune mana pe oras. Intradevar BOLOJAN a gresit foarte mult si foarte grav atunci cand a venit cu nenorocitii de la P.S.D de manuta si ne-a indemnat sa-i votam, insa este si el om. Dar ganditiva numai la faptul ca in P.S.D la momentul actual este PETRU FILIP acel om care efectiv a ingopat orasul. Cine doreste ca ORADEA orasul unde locuim cu totii sa redevina cel mai slab oras dezvoltat din toate punctele de vedere din N-V si S-V Romaniei, cum a fost pe mandatele lui FILIP, unde toti investitorii fugeau din cauza mafiei si a spgilor care se cereau, acei oameni sa stea cu mainile in san. Eu unul nu pot sa uit asa usor cum a ingropat efectiv FILIP orasul si apoi a mai si tradat cateva partide. ASA PRIMAR VA DORIT ATUNCI ASA ORAS VETI AVEA
Postat 02 Octombrie 2014, 13:21 de tiganu
niste ordinari cu aere de domni !
DE CE NU AVETI COLOANA VERTEBRALA , spaga VA distrus ?! dACA IN VIATA ATI REZOLVAT DREPTURILE CU SPAGA SI MITA SUNTETI CA SI EI , NISTE CRIMINALI .VA E RUSINE CA TRAITI IN Romania ?
Postat 02 Octombrie 2014, 11:06 de tragic
multa prostime s aduna :)))
IN LOCUL LUI AS tacea , in doua mandate nu a facut decat sa spele banii in relatiile lui politice, nu s a gandit la NOI , POPORUL, ne a considerat niste amarati care nu pricepem cum da el contracte grase si cum saracim zi de zi de proasta lui ADMINISTRATIE LOCALA . DACA LUAM pe fiecare si ii analizam zi de zi activitatiile si banii o sa ramaneti socati, muncesc 24 din 24 de orre ani la rand :))))) PE ACTE !!!!!!! In realitate e mafie, CORUPTIE POLITICA ! pRIMARUL SEMNEAZA INFRACTIUNI , LE APROPA !!! DACA CINEVA IL VERIFICA ASA CUM PREVEDE CODUL PENAL ASTA FACE INCHISOARE PE VIATA :))) E COMPLICE , DAR NU L VERIFICA ASTA E coruptia (y) .Primarul AJUNGE AVOCAT CU complicitate IN CONCURS !!!VOI AVETI HABAR CE FACE POLITICA IN ROMANIA ? lEGII PENTRU EI :))) ASTA PLATIM , NOI SUNTEM .
Postat 02 Octombrie 2014, 10:44 de tragic
mai multi organizatori decat participanti ?! mare eveniment o fi fost , ha-ha-ha productions
printre organizatori nu au fost politruci? AFB , desprins din FPB isi dau mana, poate reusesc sa adune o sala plina... Nu au reusit, fiindca au reprezentativitate ZERO ! dl Lucian , mare director mare, tocmai a revenit la PNL , dupa ce a trecut pe la alte 3-4 partide, numai Bot l-a depasit ? asta nu e politrucaj tovarase primar? mai uita-te prin imprejur inainte de a vorbi de dragul camapniei populisme ieftine, ieftine de tot
Postat 02 Octombrie 2014, 09:02 de Tony Blair Witch
Lupu' striga lupu'
Acum doi ani, politrucul Bolojan a iesit in strada de manuta cu tatucii din PSD si ia indemnat pe oradeni sa voteze bine: ne-am ales cu cel mai incompetent parlamanet din ultimii 25 de ani si cu un primar care numai interesul oradenilor nu-l urmareste: sa nu uitam ca in afara de parcuri frumoase si strazi asfaltate, in Oradea avem cele mai scumpe utilitati, cel mai scump transport in comun, mai multe parcari cu taxa decat Budapesta si Viena la un loc si de ce nu, cele mai mici salarii din tara! Sa te mai credem, politrucule?
Postat 02 Octombrie 2014, 08:21 de vasi
Lasa gargara, prapaditule! Fapte, nu minciuni!
Municipiul Sebeş din Alba, oraşul cu cea mai mică rată a şomajului din ţară. Chiar daca nu este situat la granita, investitorii au fost atraşi de facilităţile la plata impozitelor oferite tuturor celor care au venit aici şi care au făcut ca numărul de firme să crească substanţial în ultimii ani.Fabrici de hârtie, de îngheţată, de piese auto sau de mobilă. Sunt doar câteva dintre investiţiile făcute în ultimii ani în micul oraş transilvan de mici firme româneşti dar şi mari companii străine, după ce primăria a anunţat facilităţi pentru persoanele fizice sau juridice. „Cei care-şi plătesc datoriile către primărie până la sfârşitul lunii octombrie sunt scutiţi de majorări. Foarte multe persoane fizice, dar şi juridice, au venit, au plătit şi au fost scutite de majorări, iar primăria a încasat bani. O altă măsură luată tot printr-o hotărâre de consiliu pentru anul bugetar 2014 se referă la faptul că la valoarea impozabilă se aplica un coeficient de 1,5%, noi l-am redus la 1%, deci a fost o reducere de 33%”, a spus Alexandru Dăncilă, primarul Sebeşului. Cei care se temeau că reducerile ar putea să micşoreze veniturile la bugetul local s-au înşelat. Primele 20 de firme din oraş dau 63% din bugetul oraşului. Cea mai importantă investiţie străină derulată la Sebeş este a nemţilor de la Daimler, în valoare totală de 300 milioane euro. P.S.1.In Sebes nu sunt firme ale galbejitilor.2.Parcarile sunt gratuite. 3.Gazul metan este introdus peste tot, nu pe ,,zone” .
Postat 02 Octombrie 2014, 06:59 de nascut oradean
POLITRUCII
Aha,cu alte cuvinte sa nu-l credem pe Johannis(el a spus-o in clar, " sunt un politruc")! De acord cu asta! Pe Bolojan l-am taxat si (oarecum)in fata in sensul ca i-am trimis ZECI de petitii(au depasit suta)dar omul este totalmente INSENSIBIL. Nici macar NU ARE BUNUL SIMT SA RASPUNDA! Nu raspunde NICI DACA APELEZI LA AVOCATUL POPORULUI! Aproape in acelasi stil procedeaza si subordonatii! Eugenia Borbei nu raspunde, Adriana Lipoveanu nu raspunde, cu chiu cu vai au dat un raspuns cat de cat Malan&Ghitea dar astept inca un raspuns de la Beltechi(e in termen!) iar de la Resurse Umane am primit un raspuns PARALEL CU INTREBAREA! Si cica au raspuns, deci sa nu le mai deranjez pe stimatele Doamne! Oricum le-am promis ca daca nu mi se raspunde la obiect vor primi cate o petitie/zi cat va fi nevoie: o luna, un an, 5 ani! Am ajuns la Petitia 53! Promisiune pentru BOLOJAN: LA ALEGERILE PREZIDENTIALE TAXEZ CLAR! Ma tem ca nu voi prea avea pe cine taxa in 2016!
Postat 01 Octombrie 2014, 23:56 de TDS
Ordine in Primarie - Curatenie in Oras !!!
Politrucul BIG a promis si nu a facut, dezordinea mentala fiind la ordinea zilei in primarie iar curatenia in pras fiind doar pe 5 strazi din aproape 800, dar iata ca peste ani acelasi individ vine sa ofere lectii de moralitate !!! Jenant !!!
Postat 01 Octombrie 2014, 22:05 de WinDos
un nemernic !
mai dara nesamtat mai e Balbajan asta ! da' tu ce esti ma, nu tot politruc ??? oare te-o pus muma-ta primar sau te-or votat prwostii pe lista PNL ? aaa ? ia zi mai nemernic mic !
Postat 01 Octombrie 2014, 19:02 de Agentul Termic
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON