Fostul președinte american Donald Trump, candidat republican la alegerile din acest an, a spus că acest scrutin va fi un punct de cotitură în istoria țării. El a pretins că, dacă nu va fi ales în fața actualului președinte Joe Biden, pentru economia Statelor Unite va fi „un măcel”, scrie Agerpres.ro.
„Data de 5 noiembrie va fi cea mai importantă din istoria ţării noastre”, a declarat Trump în timpul unui miting al partidului său la Vandalia, în Ohio.
Donald Trump și-a asigurat nominalizarea republicană și și-a descris victoria la alegerile primare republicane drept „cea mai rapidă înregistrată vreodată”. Despre perioada de 7 luni care mai trebuie să treacă până la alegerile prezidențiale, el a spus că „este o eternitate când ai oameni incompetenţi la conducerea ţării şi care o conduc spre pierdere”.
„Dacă nu voi fi ales, aceasta va fi o măcelărire pentru ţară”, a afirmat Donald Trump, părând să evoce o deteriorare a situaţiei economice în această ipoteză. El a deplâns recent ameninţările cu care se confruntă industria de automobile americană, care, potrivit lui, va fi „cea mai mică dintre preocupări” în Statele Unite în cazul realegerii lui Joe Biden.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.