URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Martie 2021, 08:50

Asfalt tango: Străzile din Oradea au ieșit din iarnă pline de gropi, spre disperarea șoferilor nevoiți să facă slalom (FOTO / VIDEO)

Asfalt tango: Străzile din Oradea au ieșit din iarnă pline de gropi, spre disperarea șoferilor nevoiți să facă slalom  (FOTO / VIDEO) VALUL DE ASFALT. Drumarii au început plombarea gropilor din asfalt pornind din zona centrală, pe străzi ca Avram Iancu sau Ady Endre, apoi înspre spre cartierele mărginașe. Săptămâna trecută, muncitorii acopereau gropile din strada Făcliei, reparau trotuarele din strada Călugăreni și încercau să facă practicabile străzi pietruite din zona Podgoria, precum Teleki Mihály. „Sperăm ca în câteva săptămâni să terminăm”, spune viceprimarul Marcel Dragoș
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Avram Iancu, Dacia, Feldioarei, Matei Corvin, Moscovei, Piaţa Devei... Aproape că nu este stradă importantă care să nu fi ieşit din iarnă cu spărturi. Odată cu dezgheţul, şoferii sunt nevoiţi să facă slalom printre gropi.

"În sezonul rece, la deszăpezire şi eliminarea poleiului se folosesc soluţii pe bază de sare care atacă asfaltul şi duc la apariţia gropilor. Nu ştiu dacă sunt mai multe decât în alţi ani, dar ştiu sigur că se intervine pentru eliminarea lor", spune viceprimarul Marcel Dragoş

preşedintele Camerei Taximetriştilor Bihor, Iosif RadTop hârtop

Odată cu zăpada şi gheaţa, în Oradea s-a topit şi asfaltul. "Cele mai multe spărturi au apărut pe bulevardele principale şi străzile aglomerate. Într-un fel e normal, pentru că acolo traficul este mai mare", spune preşedintele Camerei Taximetriştilor Bihor, Iosif Rad (foto).

Cele mai afectate sunt străzi precum Dacia, Moldovei şi Transilvaniei în cartierul Rogerius, Matei Corvin în Episcopia, Piaţa Creangă, Ady Endre şi Avram Iancu în zona centrală, Calea Aradului, Piaţa Devei şi Haţegului în zona Ioşia, Aleea Peneş Curcanul şi Nucetului în Nufărul, iar exemplele ar putea continua.

"Aşa este în fiecare primăvară, până se repară drumurile, se circulă mai greu. Anul acesta e mai rău pentru că şantierele deschise în Piaţa Ferdinand, Universităţii, Gutenberg ori Piaţa 100 îngreunează circulaţia", zice Rad.

"Au apărut cratere"

Dacă în vatra oraşului drumurile sunt totuşi practicabile, în zonele periferice iarna a lăsat brazde adânci. "Pe străzile nemodernizate de pe dealuri e dezastru. Acolo au apărut cratere, nu gropi. Dacă mergi la comandă, efectiv îţi rupi maşina", se plânge taximetristul.

Pe străzi cum sunt Caişilor, Cireşilor, Piersicilor, Prunilor şi Viilor, situate în pantă în cartierul Oncea, circulaţia după ieşirea din iarnă e o aventură. "Trebuie să fii foarte atent. Zăpada topită şi ploile au spălat pietrişul de pe drum şi au apărut şanţuri", zice un riveran.

Locuitorii cartierului Podgoria sunt cei mai supăraţi. Cum strada Gheorghe Doja este asfaltată doar până în zona intersecţiei cu Livezilor, porţiunea nemodernizată s-a umplut de gropi. Străzile de pe dealuri sunt toate sparte. "Drumurile sunt mizerabile. Iarna nu poţi circula de gheaţă, primăvara de noroi şi de gropi, iar vara de praf", reclamă Török Sándor, unul dintre locuitorii zonei.

"În următoarele săptămâni..."

 viceprimarul Marcel Dragoş Potrivit evidenţelor municipalităţii, la sfârşitul anului 2020, Oradea are 336 kilometri de străzi asfaltate şi 134 kilometri de drumuri pietruite. Practic, tot a treia stradă e neasfaltată. Proporţia se menţine constantă fiindcă pentru fiecare stradă modernizată se înfiinţează o alta nouă, doar pietruită, prin extinderea oraşului spre periferii. "Pe străzile modernizate nu avem probleme foarte mari. Drumarii şi-au reluat activitatea 100% pe 28 februarie şi sperăm ca în următoarele săptămâni să acoperim toate gropile", spune viceprimarul Marcel Dragoş (foto).

Potrivit acestuia, la fel ca în cazul deszăpezirilor, intervenţiile au fost prioritizate pornind de la intrările în oraş, bulevardele principale, căile de acces în cartiere şi abia apoi pe străzile secundare. "Deja se intervine, iar de săptămâna aceasta, dacă vremea permite, se va lucra inclusiv în weekend", spune Dragoş.

În plus, la cererea Primăriei, OTL a început săptămâna trecută acoperirea cu o substanţă elastică a gropilor apărute peste iarnă la îmbinările liniilor de tramvai cu carosabilul. Echipele de intervenţie au lucrat până acum în zonele cu trafic intens, precum bulevardele Magheru şi Coposu, iar săptămâna aceasta se vor muta în cartiere.

A "plouat" cu gropi!

Pentru a putea cere drumarilor un ritm de muncă susţinut, municipalitatea a atribuit lucrările de întreţinere şi reparaţii către două firme diferite, pe două loturi relativ egale, despărţite de cursul Crişului Repede. Drumurile de pe malul drept sunt întreţinute de firma Drumuri Orăşeneşti, aparţinând grupului Gavella, iar cele de pe malul stâng – de societatea Drumuri Bihor din grupul Selina. Ambele şi-au scos oamenii în teren de mai bine de o lună.

Conform evidenţelor proprii, angajaţii Drumuri Orăşeneşti au acoperit cam 6.000 metri pătraţi, iar cei de la Drumuri Bihor circa 10.000 mp de gropi din asfalt. Suprafaţa e enormă şi reprezintă 73% din totalul de 21.850 mp acoperiţi, cu covoare asfaltice cu tot, de cei doi constructori în tot anul 2020.

"Primele reparaţii s-au făcut pe bulevardele Dacia şi Decebal şi pe străzile Transilvaniei şi Matei Corvin, care sunt cel mai intens circulate", spune directorul Drumuri Orăşeneşti, Alin Biţ.

Săptămâna trecută, pe lângă plombări în cartiere, angajaţii firmei reamenajau căi de acces în zona Sovata şi trotuare sparte în zona Călugăreni. Pe celălalt mal, angajaţii Drumuri Bihor au executat plombări pe Avram Iancu, Eforiei, Feldioarei, Muntele Găina, Peneş Curcanul şi altele.

directorul Drumuri Bihor, Dorel CrăciunÎn plus, constructorii au început reconstruirea treptelor ciobite care coboară de pe Podul Decebal pe malul Crişului Repede în strada Splaiul Crişanei. "Săptămâna aceasta vom face un inventar şi, dacă vremea permite, vom declanşa o intervenţie masivă prin care să acoperim toate gropile", promite directorul Drumuri Bihor, Dorel Crăciun (foto).

Pe drumuri de piatră...

Asfaltările din centru se desfăşoară în paralel cu lucrările pe străzile nemodernizate. Greul îl duce Drumuri Orăşeneşti, care are în responsabilitate zonele de deal, începând din Oncea până în Podgoria. "Volumul de lucru este mare. Oraşul se tot extinde pe dealuri, vegetaţia e tot mai puţină, nu mai este ce să reţină apa, iar la ploi şi ninsori aceasta sapă şanţuri în drum. Multe drumuri balastate se spală la prima ploaie", zice Alin Biţ.

Aparent simple, reparaţiile durează cu zilele. "Ca să nu ridicăm cota drumului şi apa să nu se scurgă în curţile oamenilor, îndepărtăm întâi materialul contaminat, îndreptăm cu utilajele şanţurile apărute şi abia apoi punem piatră spartă şi compactăm", explică directorul.

După intervenţii în Oncea, zilele trecute angajaţii firmei lucrau să redea unui trafic normal străzi din Podgoria precum Teleki Mihály şi Kabos Endre, care urcă dealul. "Baiul e că n-o să ţină prea mult", spune, din experienţă, un localnic.

Numai asfaltarea...

La rândul lor, angajaţii Drumuri Bihor au intrat la reparaţii pe drumurile neasfaltate din cartierele Bălcescu şi Grigorescu. "Unde aducem adaos de piatră tasăm cu cilindrul compactor cât de bine putem, pentru a asigura un confort în trafic până la lucrările de modernizare anunţate pentru anul acesta", spune Crăciun.

Municipalitatea are în plan modernizarea a nouă străzi din zona Grigorescu, între care Mircea Zaciu, Stelian Vasilescu, Alexandru Pele şi Dumitru Chirilă. Pentru că, oricât s-ar pietrui drumurile, până la urmă singura soluţie pentru un trafic normal rămâne tot asfaltarea. Preferabil, cu gropi cât mai puţine...


12 STRĂZI
Vin noi asfaltări

Pe lângă lucrările de urgenţă deja începute, pe lista de reparaţii creionată de municipalitate pentru anul acesta se numără mai multe drumuri, majoritatea din zona centrală şi din Rogerius.

În zona centrală, Direcţia Tehnică a Primăriei şi-a propus reabilitarea străzilor 1848, Mihai Viteazul, Principatelor Unite (între Tudor Vladimirescu şi podul Centenarului) şi Louis Pasteur (tronson Bulevardul Magheru – pod CFR).

În Rogerius vor intra în lucru artere precum Sfântul Apostol Andrei (tronson Decebal - Anton Pann), Traian Lalescu (tronson Zimbrului - Transilvaniei), Sfântul Ladislau şi Camille Flammarion.

Pe malul stâng al Crişului Repede vor intra în reparaţii străzile Gheorghe Costa Foru şi Muntele Găina (tronson Bulevardul Cantemir - Războieni), iar pe cel drept, strada Sovata (tronson Fagului – Sfântul Apostol Andrei).

În majoritatea cazurilor este vorba de străzi pe care s-au făcut lucrări de reparaţii ale infrastructurii de reţele şi conducte din subteran.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON