URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Februarie 2023, 18:47

Anul recordurilor la Muzeul Ţării Crişurilor: a făcut peste un milion de lei numai din vânzarea biletelor! (FOTO/VIDEO)

Anul recordurilor la Muzeul Ţării Crişurilor: a făcut peste un milion de lei numai din vânzarea biletelor! (FOTO/VIDEO) În expoziția permanentă de Istorie modernă au fost amenajate încăperi de epocă, inclusiv o sufragerie cu scaune tapițate, veselă și argintărie din perioada interbelică
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În anul 2022, Muzeul Ţării Crişurilor a obţinut peste un milion de lei, în total, din vânzarea biletelor. Aşa reiese din raportul de activitate prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, de şeful instituţiei, istoricul Gabriel Moisa, în prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Călin Gal.

Peste 106.000 de vizitatori

Anul trecut a fost unul important pentru MȚC, dat fiind că au fost finalizate şi deschise toate expoziţiile permanente din clădirea de pe Armatei Române, mai exact secţiile de Știinţe ale naturii, Istorie, Artă şi Etnografie de la etajele I, II, III. Acestea au fost amenajate cu bani din fonduri europene - 3 milioane euro.

Din complexul Muzeului Ţării Crişurilor fac parte, pe lângă sediul principal de pe strada Armatei Române nr. 1/A, şi Muzeul memorial Aurel Lazăr, Muzeul memorial Iosif Vulcan, Muzeul memorial Ady Endre, Peştera Vadu Crişului, iar din 2021 şi Muzeul oraşului Oradea din Cetate.

Statisticile anului trecut au fost comparate cu anul 2019, dat fiind că în perioada pandemiei, instituţia de cultură a fost închisă mai multe luni, din cauza restricţiilor impuse la nivel naţional. Cifrele sunt surprinzătoare, în unele cazuri fiind înregistrate câștiguri chiar și de zece ori mai mari.

Numărul de vizitatori a crescut considerabil faţă de 2019, când 57.047 de persoane au intrat în muzeele din complex (din care 22.257 au fost plătitori). În 2022 au fost 106.517 de vizitatori (din care 76.486 plătitori).

Anul trecut, MŢC a avut 46 de expoziţii, în timp ce în anul 2019 au fost mai puțin de jumătate, doar 22.

O creştere s-a înregistrat şi la nivelul manifestărilor cultural-ştiinţifice organizate în complexul MŢC, de la 29 la 55. Între ele s-a numărat şi un spectacol oferit de Horaţiu Mălăele (foto).

Venituri de 10 ori mai mari

"Anul trecut a fost un an important şi din perspectiva veniturilor proprii. Pentru că numărul vizitatorilor a crescut, şi sumele atrase din vânzarea biletelor de intrare a ajuns la 1.130.155 de milioane de lei, spre deosebire de 113.560 lei, sumă obținută în 2019", a explicat Gabriel Moisa. 

În total, din venituri proprii (inclusiv închirieri de săli pentru evenimente private), MŢC a reuşit să strângă 3.684.888 lei, faţă de 335.256 lei înregistraţi în anul 2019. Deci, de peste 10 ori mai mult!

„În anul 2022, după ce au fost făcute reorganizări și restructurări la nivelul instituției, Consiliul Județean (n.r. instituția care are în subordine MȚC) a oferit 12,3 milioane de lei, pentru funcționarea acestuia”, a spus și Călin Gal, vicepreședintele CJ Bihor. 

În ce priveşte cheltuielile de personal, în 2022 s-au ridicat la 6.753.710 lei, în timp ce în 2019 erau de 6.550.992 lei. "În acest caz cheltuielile au fost mai mari, însă în 2019 MŢC nu avea în componenţă Muzeul oraşului Oradea, care este al doilea muzeu, ca mărime, din complexul nostru", a mai spus el.

Site-ul instituţiei, mtariicrisurilor.ro, a fost accesat anul trecut de 42.396 de vizitatori unici, în timp ce în 2019 de doar 6.632.

Mai multe descoperiri arheologice

În 2022 au fost mai multe descoperiri arheologice. Cea mai importantă a fost făcută pe şantierul viitorului drum expres care va face legătura între Oradea şi Autostrada A3, unde arheologii au găsit mormântul unei femei care a fost îngropată cu 169 de inele de aur, ce i-au împodobit părul, şi 800 de mărgele.

"Am primit primele date care atestă că mormântul este din perioada Eneolitică ce aparţine culturii Tiszapolgár (n.r. cel mai probabil din perioada 4.600 şi 4.300 î. Chr.), iar aurul este încă în analize", a detaliat Moisa.

2022 a fost anul cu 15 contracte de cercetare arheologică, în valoare de 2.518.389 lei, în timp ce 2019 au fost 19 contracte, care au atras doar 359.691 lei.

Terasă la muzeu

În aceeaşi conferinţă de presă, Moisa a mai spus că urmează evenimente importante la MȚC. În luna martie, instituţia va găzdui un vernisaj al unui artist din Paris, al cărui nume nu a fost încă divulgat, dar şi o conferinţă unde vor fi invitaţi mai mulţi scriitori cunoscuţi din ţară.

De asemenea, la vară, amfiteatrul din strada Armatei Române va găzdui mai multe concerte, iar muzeografii îşi propun să scoată în evidenţă frumuseţea grădinii şi să amenajeze inclusiv o terasă unde vor putea fi servite băuturi răcoritoare.

Vezi mai jos raportul întreg al MȚC pe 2022:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON