URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Decembrie 2023, 11:31

Accident în Bihor: Un tânăr șofer a murit

Accident în Bihor: Un tânăr șofer a murit foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Circulaţia este îngreunată miercuri pe drumul judeţean 709A, între localităţile Şoimi şi Urviş de Beiuş din cauza unui accident rutier în care a fost implicat un singur vehicul. Şoferul maşinii a pierdut controlul direcţiei, a ieşit în decor şi a lovit un copac. Bărbatul a fost rănit grav, medicii i-au făcut manevre de resuscitare, dar fără succes.

Potrivit unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt a Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, accidentul rutier a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112 miercuri la ora 10.33. 

"Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat că pe drumul județean 709A, în afara localității Șoimi, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care a fost implicat un singur vehicul, respectiv un autoturism, al cărui conducător ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi părăsit carosabilul și ar fi lovit un copac", se arată în informare. 

În urma accidentului rutier, şoferul a suferit multiple leziuni.

„Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul conducătorului auto (un bărbat de 31 de ani, din Urviș de Beiuș, județul Bihor) la fața locului”, a precizat Alina Fărcuța.

"Momentan, pe respectivul tronson de drum, traficul se desfășoară alternativ, pe un sens, dirijat de polițiștii rutieri", a mai transmis Fărcuţa, precizând că circulaţia va fi îngreunată în continuare deoarece polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

UPDATE: Șoferul rămăsese încarcerat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor precizează că tânărul decedat rămăsese încarcerat. 

„Pompierii paramedici și echipajul de terapie intensivă mobilă au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare a bărbatului aflat în stop cardio -respirator”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, lt.col. Camelia Roșca, precizând că „Din nefericire, victima  accidentului produs în Șoimi a fost declarată decedată”.

UPDATE: Încă un accident în Bihor

Pe de altă parte, reprezentanta ISU a anunțat că tot miercuri, înainte de prânz, s-a mai produs un accident grav în care a fost implicat tot o singură persoană, șoferul unui autoturism.

Evenimentul rutier s-a produs în localitatea Pădurea Neagră, în jurul orei 10.44, la caz fiind mobilizate echipajele de pompieri ale Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și elicopterul SMURD.

„Victima (conștientă) este în prezent evaluată de echipajul medical care încadrează elicopterul SMURD, urmând a fi transportată la spital”, a arătat Camelia Roșca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON