Din 1 iunie angajaţii, Ministerului Fondurilor Europene şi ai structurilor aflate în subordine au obligaţia de a folosi exclusiv sistemul digital şi de a renunţa la hârtii în interacţiunea pe care o vor avea cu beneficiarii finanţărilor, conform unei Ordonanţe adoptate joi seara, în şedinţa de Guvern.
Ordonanţa "Adio hârtii!" este o iniţiativă ce vine în scopul debirocratizării şi transparentizării interacţiunii dintre beneficiarii fondurilor europene şi autorităţi, creând cadrul legal pentru alinierea la Regulamentele Europene, au transmis reprezentanţii Guvernului.
"Am provocat o mică revoluţie realizând ceea ce trebuia făcut încă din 2014, şi anume să intrăm în normalitatea folosirii sistemului digital. De acum nu mai există cale de întoarcere la mecanismele greoaie pe care le urau atât de mult beneficiarii finanţărilor", a precizat, potrivit informării, ministrul orădean al Fondurilor Europene, Marcel Boloş.
Renunţarea la hârtii înseamnă pentru cei 29.495 de utilizatori ai sistemului MySMIS drumuri mai puţine între Organismele Intermediare şi Autorităţile de Management, folosirea documentelor cu formate predefinite şi notificări în timp real asupra progresului proiectelor depuse, notează hotnews.ro.
Economia semnificativă de timp şi transparenţa se referă în egală măsură şi la funcţionarii Ministerului Fondurilor Europene care pot automatiza operaţiunile repetitive şi chiar să scrie Ghidurile direct în sistem. Asigurarea pistelor de audit pentru toate fluxurile din ciclul de viaţă al proiectelor este un alt avantaj al implementării Ordonanţei propuse de ministrul Marcel Boloş. La nivelul Ministerului toate informaţiile vor fi înregistrate electronic.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.