URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Mai 2010, 11:46

"Tunete" marca AC/DC în Bucureşti (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vocalul trupei, Brian Johnson, şi-a făcut apariţia pe scenă pe acordurile piesei "Rock N' Roll Train", la ora nouă fix, după ce publicul a fost încăzit cu un montaj de imagini pe cele trei monitoare - unul central şi două în dreapta şi stânga scenei. După el, pe scenă a urcat celebra locomotivă, care a rămas atârnată tot concertul. "Bună seara, Bucureşti", a spus acesta în limba română, lucru care a entuziasmat şi mai mult publicul, colorat cu "semnătura" AC/DC: corniţe roşii luminoase.

La fel ca locomotiva de pe scenă, AC/DC a demonstrat că este o maşinărie bine unsă, cu piesele sincronizate la secundă, cu acelaşi chitarist îmbrăcat în şcolar care cântă "în glumă, dar nu greşeşte o notă", cu un Brian Johnson cu bască, a cărui voce nu mai are aceleaşi asperităţi, dar care încă mai poate cânta celebrele hituri, şi cu un baterist care ţine ritmul cu o eternă ţigară în colţul gurii. Totul părea să fie "o nouă zi la job" pentru cei de la AC/DC. Au venit, au cântat şi au primit aplauzele. Între acestea au mai fost joaca lui Angus Young cu publicul, melodiile atât de cunoscute pe care le cânta mai mult publicul şi toată recuzita rock'n'roll cu care o trupă versată şi purtată prin toată lumea în concerte a venit la Bucureşti.

La Bucureşti, trupa a alternat melodii de pe noul album cu hiturile sale celebre, cântate de peste 60.000 de oameni. Astfel, vechiul "Back in Black" a fost urmat de "Big Jack", de pe recentul album "Black Ice". Până şi absenţele trupei au fost calculate la milimetru. După primul moment de pauză mai mare, când tensiunea deja crescuse în rândul fanilor, s-au auzit acordurile piesei "Thunderstruck" pe care toţi spectatorii au început să sară. După energia cunoscută a piesei, AC/DC s-a întors în prezent, cu "Black Ice", pentru a reveni la mai clasicul "The Jack", de pe albumul "High Voltage". Aici, Angus Young a fost liber să se desfăşoare, pe ritmurile de blues. Şi nu doar din punct de vedere muzical.

În aplauzele şi fluierăturile complice ale publicului, acesta a scăpat de uniforma de licean, cu un număr de striptease. Când a venit rândul pantalonilor trei sferturi, acesta şi-a arătat boxerii cu AC/DC, pentru a reveni, un minut mai târziu, la vechea sa meserie: cea de maestru al solourilor de chitară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON