URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Octombrie 2016, 17:15

Vineri, de la ora 12.30, are loc o nouă ediţie a crosului dotat cu Cupa de Toamnă de la Vadu Crişului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În organizarea Asociaţiei Simona Kadas, a Primăriei Comunei Vadu Crişului, a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor şi a Asociaţiei Sportul Pentru Toţi, vineri, de la ora 12.30, se vor desfăşura întrecerile celei de-a XI-a ediţii a crosului dotat cu Cupa de Toamnă.

Întrecerile sunt adresate copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse până la 19 ani. Astfel, organizatorii au programat şapte categorii de vârstă, până la 6 ani, între 7 şi 8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani, 15-16 ani şi 17-19 ani, atât la băieţi cât şi la fete.

Sunt aşteptaţi copii şi tineri din zonă, dar nu numai, ci şi "din oraş", după cum a declarat Simona Kadas, una dintre organizatoare.

Înscrierile sunt programate la faţa locului, mai exact la sala de sport din Vadu Crişului, cu oră înainte de primul start, de la ora 11.30. Participanţi trebuie la înscriere să aducă "adeverinţă medicală sau tabel nominal cu semnătura medicului", după cum a precizat şi Karol Kadas, implicat şi el în organizare.

Se va alerga pe distanţe cuprinse între 300 de metri (pentru cei mici) şi 1000 de metri (pentru cei mai mari).

La sfârşit organizatorii vor acorda premii constând în diplome, cupe, medalii dar şi-n obiecte surpriză.

"Aşteptăm cât mai mulţi tineri din tot judeţul la aceast concurs, care are deja o tradiţie. Pentru mine este pentru prima dată când sunt implicată în această organizare. Doresc să atrag cât mai mulţi copii şi tineri, pentru că vreau să promovăm mişcarea", a mai declarat Simona Kadas.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON