URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2014, 10:30

Un sat cu 900 de locuitori din Prahova are 29 de biserici

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În satul Valea Plopului, judeţul Prahova, preotul paroh Nicolae Tănase a ridicat nu mai puţin de 28 de biserici, iar a 29-a este în construcţie. Asta deşi satul nu numără mai mult de 900 de suflete.

"Ca să ajungi în Valea Plopului, când vii dinspre Vălenii de Munte, faci dreapta, din şosea, şi cobori glonţ pe strada Odaie, până în centru, printre două biserici vecine: "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" şi "Sf. Haralambie". Aici, în centru, te opreşti ca să-ţi mai tragi sufletul şi să te-nchini la Dumnezeu, drept mulţumire c-ai ajuns întreg în poarta bisericii "Sf. Gheorghe". O clădire albă, frumoasă, străjuită de brazi zvelţi şi două troiţe din lemn sculptat şi lăcuit.

Ei, de aici, din umbra cetinei, ai de ales: fie mergi în dreapta, către biserica parohială, "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil", iar de acolo, mai sus, la biserica cimitirului, "Adormirea Maicii Domnului", trecând pe lângă bufet şi prin faţa bisericii "Sf. Nicolae"; fie o ţii drept înainte şi, după un pod, urci la biserica şcolii, cu hramul "Sf. Parascheva", lăsându-l în urmă pe "Sf. Calinic de la Cernica" şi pe "fratele" său "Sf. Martin de Tours", ba, chiar şi biserica nouă de lemn, din complexul Florile; fie o iei la stânga, pur şi simplu, treci de biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel", ieşi în şosea şi treci, în drum spre Valea Screzii, pe "lângă" biserica din deal, "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul şi a celor 14.000 de prunci ucişi de Irod"", scrie Gândul, într-un reportaj făcut în Valea Plopului.

"Domnule, pentru mine şi pentru satul Valea Plopului, Ceauşescu a murit definitiv. Nu mă mai sperie criticile unora care ştiu lucrurile după ureche", spune părintele Nicolae Tănase.

Situaţia este privită diferit de localnici: unii spun că părintele n-a greşit cu nimic ridicând atât de multe biserici, în timp ce alţii zic că mai bine îşi vedea de treburi mai lumeşti. Toate lăcaşurile au fost ridicate din sponsorizări. În unele biserici se slujeşte doar la câte o sărbătoare, în timp ce în altele mai slujesc nişte preoţi tineri.

Pe lângă construcţia de biserici, preotul s-a remarcat însă şi prin griji mai lumeşti: a înfiinţat mai multe adăposturi pentru copii orfani, mame în dificultate ori bătrâni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON