URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 09 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2012, 09:48

Un posibil nume de stradă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru un jurnalist "de tranşee", soldat 24 din 24 de ore la o publicaţie "fără mamă, fără tată" (în "război" cam cu toată lumea tocmai pentru că o descrie aşa cum este şi o descoase mereu), a participa la o sindrofie literară, în plină tiranie a cotidianului, e fie o corvoadă, fie un lux imposibil de valorificat într-un text pentru care cititorii să-şi smulgă ziarul din mâini sau care să-i blocheze site-ul de atâtea "accesări".

Cam asta îmi trecea, dezordonat, prin cap într-una din serile trecute, când mă îndreptam (totuşi curios şi nerăbdător) spre locul unde directorul revistei de cultură Familia, poetul Ioan Moldovan, urma să fie omagiat la împlinirea a 60 de ani. După "festivitate" (căreia sărbătoritul i s-a conformat cuminte, la costum şi cravată), în încercarea de a-i completa "profilul" (deh, tic profesional) am "dat o căutare" pe Google cu numele său: www-ul a livrat mii de titluri despre purtătorii acestui nume - preoţi, cântăreţi, procurori, ba şi miliardari (unul ofticat că, deşi prin zona lui e cel mai tare în industria cărnii, un scârţa-scârţa pe hârtie i-a ilustrat "succes-story"-ul cu poza unui fotbalist). Dar Ioan Moldovan al nostru s-a individualizat chiar şi în babilonia asta.

Nu şi-a căutat, fireşte, asemenea faimă. Cu totul diferit de "portretul-robot" al poetului din imaginarul popular (plete vâlvoi şi priviri scrutând zările), Moldovan al nostru se declară, patriarhal şi hâtru, doar atât: "un ins sănătos, trist şi mai gras" care îşi doreşte să înceapă o "operă minoră". Născut dintr-un tată miliţian şi o mamă casnică, fost junior la "şepcile roşii" (U Cluj), fost prof de română pentru copii de mineri, devenit cu timpul un elegiac optimist, a cărui discreţie şi blândeţe l-au ţinut deoparte (cum observa cineva), "într-un spaţiu secund, departe de turnirurile aducătoare de o glorie efemeră", lui Ioan Moldovan i se potriveşte genial descrierea reuşită de un mai tânăr coleg de redacţie: un "monah sub acoperire".

Unul, însă, care într-o perioadă precară a condus Familia cu talent, prestigiu şi acribie (toate numerele revistei, din 1865 până azi, sunt arhivate electronic şi disponibile online), şi care de pe acum şi-a rezervat (cu 13 cărţi publicate) un loc în istoria literaturii române moderne. Considerente pentru care, de altfel, la aniversare primarul urbei l-a răsplătit pentru serviciul adus Oradiei cu o diplomă de excelenţă, una din puţinele meritate cu vârf şi îndesat din cele (prea) multe acordate.

Peste ani, la fel cum deja două străzi poartă numele unor mari "Familişti" (Andriţoiu şi Enescu), o alta va fi botezată, poate, cu numele lui Ioan Moldovan. Până atunci, ca orădeni, cititori sau nu de poezie, ne putem bucura măcar că un concitadin remarcabil a fost omagiat, cum din nefericire nu e obiceiul nostru românesc, cât încă e cât se poate de viu.

PS: La sărbătoare n-a fost prezent niciunul dintre şefii de la "Judeţ", deşi, administrativ, Familia e în "parohia" lor. Păcat, măcar formal să fi fost, a puţin respect...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@petrache
Subscriu!!!! Auzi |!!ziarist de transee.....ba de santuri dragutule....
Postat 05 Aprilie 2012, 09:30 de soso
bla bla
CENZURAT
Postat 31 Martie 2012, 11:00 de Zagrean Botond
Sanatate si numai bine, maestre!
Respect si consideratie pentru domnul Moldovan! Slaba inspiratie, domnule Cris!
Postat 30 Martie 2012, 16:58 de SAFE
ziarist sub acoperire
Nici chiar în acest articol "omagial", pe care te-ai simţit dator să-l produci fiindcă ai luat o masă şi o beutură gratis, nu te poţi abţine şi te iei din nou de români, cînd ai spus: nu ne putem bucura de oamenii remarcabili...."nu e obiceiul nostru românesc...". Poate că nu e obiceiul tău....... N-ai fost atent la cele explicate de MRU: "...generalizarea e una dintre cele mai mari greşeli de logică..." Degeaba ai întors-o Abrudan băiatule şi o dai pe coarda sensibilă, toată lumea e conştientă că de mâine o să reîncepi cu tematica şi propaganda antiromânească, pe care ţi-o vor transmite băieţii lui Şanyi Chiş. Ar trebui să renunţi la numele românesc şi să-l preiei pe al nevestei . Şi înainte să ma acuzi de "naţionalism" te informez, din nou, că cei mai naţionalişti (în sensul rău al cuvântului) dintre capetele fierbinţi ale Europei sunt, în ordine descrescătoare: ungurii, francezii, sârbii, germanii, ruşii, italienii,...... Cel mai bine ar fi să emigrezi, totuşi....... Un sincer La Mulţi Ani, pentru domnu' Moldovan
Postat 30 Martie 2012, 10:38 de petrache
BRAVOS!
Felicitari, D-le Moldovan. Multumim! Traiasca Romania!
Postat 28 Martie 2012, 10:08 de Cosmin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6253 RON
  • 1 EUR = 4.9757 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON