URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iulie 2016, 13:41

Viol cu repetiţie: O fată de 14 ani a fost răpită în public, sechestrată şi violată de doi indivizi

Viol cu repetiţie: O fată de 14 ani a fost răpită în public, sechestrată şi violată de doi indivizi PRIETENI DE CHEF. Cristian Sala (stânga) şi Ionuţ Chinde (dreapta) sunt nu doar consăteni, ci şi amici de petreceri, iar acum împart şi celula Arestului Bihor. Sala nici măcar nu e la prima abatere: în 2013, a fost condamnat definitiv la 8 luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal pe care l-a provocat într-un local din Beiuş
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fierbere mare, în aceste zile, în Ghighişeni, unde doi "fii ai satului" au fost săltaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş pentru fapte greu de imaginat.

Cu minţile înecate în alcool, Ionuţ Chinde, 20 de ani, şi Cristian Sala, 27 de ani, au răpit o adolescentă din faţa unui magazin sătesc, au aruncat-o într-o maşină iar apoi au sechestrat-o într-o casă, unde au violat-o, Sala chiar de două ori. Cei doi au fost arestaţi pentru 30 de zile...

Sub ochii tuturor

Scandalosul incident s-a petrecut în seara de vineri, 15 iulie, în jurul orei 21. Ionuţ Chinde "a Ţângălăului", şi Cristian Sala, "a Murgului", după cum sunt cunoscuţi, stăteau pe terasa unui magazin din sat împreună cu mai mulţi prieteni şi aveau deja câteva beri la bord când au dat cu ochii de victima lor, o adolescentă de 14 ani care venise după cumpărături.

Chemată să le stea alături, fata a refuzat, moment în care, fără alte discuţii, Chinde a luat-o pe sus şi a aruncat-o în maşina tatălui său, cu care venise la băut. Sala a urcat la volan şi, deşi nu are permis, a pornit imediat Dacia spre pădurea de la ieşirea din sat. Incredibila scenă a fost urmărită de ceilalţi meseni, dar şi de alţi clienţi ai localului, însă nimeni nu a intervenit. Din contră, unii au început să râdă. "Au crezut că cei doi vor doar să-i facă o farsă fetei. N-a crezut nimeni că se va ajunge aici", au povestit BIHOREANULUI surse din anchetă.

"Te tai"

Potrivit prim-procurorului Parchetului Beiuş, Cristina Birta, victima le-a cerut celor doi să o lase în pace, să o lase să coboare din maşină, iar pentru că a insistat, Chinde a deschis la un moment dat portiera, invitând-o să sară din mers. Mai mult, când maşina a ajuns în apropierea pădurii, ca să-şi facă victima să tacă, a trecut la ameninţări cu moartea. "Inculpatul Chinde a luat un topor care era între scaune, l-a ridicat şi a ameninţat-o pe fată că, dacă va continua să li se împotrivească, o taie la abdomen", a declarat prim-procurorul.

Tot Chinde a fost cel care, în momentul în care maşina a oprit, a dezbrăcat victima de blugi şi a descălţat-o pentru ca amicul său să poată trece "la treabă". Sala a trântit-o pe adolescentă pe scaunul din dreapta faţă a autoturismului, care fusese rabatat, şi a încercat să o violeze. Dar, pentru că spaţiul era mic şi nu se putea desfăşura în voie, s-a oprit şi, de comun acord cu partenerul de viol, a decis să ducă fata acasă, unde era singur. Pe drum, disperată, adolescenta a încercat să sară din maşină în mers, însă Sala a reuşit să o prindă de bluză şi să o tragă înapoi.

"Badigarzi" de Bihor

Ajunşi la Sala, tânăra a fost târâtă în dormitorul individului, unde, la fel ca în pădure, Chinde a dezbrăcat-o iar tovarăşul său a trecut "la treabă": a ţintuit-o de pat, strângându-i mâinile deasupra capului şi a violat-o. După el, a urmat Chinde, iar când acesta a terminat, Sala a mai vrut încă "o partidă". "Lucru care s-a şi întâmplat", a subliniat procuroarea.

În final, spre miezul nopţii, cei doi agresori au urcat fata în maşină şi au dus-o până în Ştei, unde au abandonat-o pe o stradă, însă nu înainte de a o înfricoşa, ca s-o reducă la tăcere. "Unul dintre inculpaţi, angajat la o firmă de protecţie şi pază (Ionuţ Chinde - n.r.), a ameninţat-o că dacă va povesti cuiva ce s-a întâmplat, le va spune colegilor săi să o omoare", a explicat Birta.

Bărbaţi sau "fetiţe"?

Rămasă singură, adolescenta şi-a chemat doi prieteni în ajutor, care, când au văzut în ce stare e, au sunat imediat la 112. A doua zi, agresorii au fost ridicaţi de acasă şi depuşi în Arestul Poliţiei Bihor, în vreme ce victima a fost examinată medico-legal, pentru a se consemna probele violului.

Sala e acuzat de viol şi conducerea unui autovehicul fără a avea permis de conducere, ambele infracţiuni comise în formă continuată. În cazul lui Chinde, procurorii au reţinut infracţiunile de viol, ameninţare şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere unei persoane care nu posedă permis.

Duminică, 17 iulie, Cristian Sala şi Ionuţ Chinde au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Beiuş pentru o perioadă de 30 de zile, măsură care a fost menţinută ca legală de Tribunalul Bihor, joia trecută, în ciuda contestaţiilor celor doi. Împreună la bine şi la greu, cum ar veni. Şi, probabil, mulţi ani de-acum încolo...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@adevarat
Io citesc ca violul a avut loc in Ghighiseni nu in Beius, da' mai nou e cam grea geografia . Ca si cum la un viol in Palota ar fi vinovati morali oradenii... ca doar e zona metropolitana.
Postat 26 Iulie 2016, 09:10 de sandi
LAMENTABIL
Asa ceva e greu de crezut ca se intampla sub ochii satenilor, la birtul din sat.Beiusenii astia sunt tarani in cel mai urat sens al cuvantului.Cum s-or putut uita la nespalatii aia doi cum iau fata de 14 ani si o urca cu forta in masina, .....si mai si rad.Valeeeeeeu!!!
Postat 25 Iulie 2016, 15:18 de adevarat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON